Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Copii de la 17 grădinițe din județ se vor întrece în pași de dans, pe scena Centrului Cultural ”Liviu Rebreanu” din Aiud, la ”Festivalul florilor de mai”

Publicat

în

Flori-de-mai-AiudGrădinița cu Program Prelungit ”Primii Pași” din Aiud organizează vineri, 27 mai 2016, începând cu ora 17:00, la Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” Aiud, concursul județean de dans ”Festivalul florilor de mai”.

Evenimentul, dedicat copiilor preșcolari, și-a deschis porțile în anul 2008 și a avut un real succes, devenind o tradiție în municipiu. An de an, festivalul s-a bucurat de participarea grupurilor de copii, grupuri coordonate de doamnele educatoare și a beneficiat mereu de sprijinul și susținerea părinților.

Aflat la cea de-a opta ediție, ”Festivalul florilor de mai” reunește în acest an 17 formații de la grădinițe din întreg județul Alba:

– Grădinița cu program normal ”Prietenia” Teiuș;

– Grădiniţa cu Program Prelungit ”Dumbrava minunată” Alba-Iulia;

– Grădinița cu Program Prelungit nr.13 Alba-Iulia;

– Grădinița cu Program Prelungit nr.12 Alba-Iulia;

– Grădinița cu Program Prelungit ”Lumea copiilor” Blaj;

– Grădinița cu Program Prelungit nr.3 Sebeș;

– Grădinița cu Program Prelungit ”Prichindel” Cugir;

– Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Aiud;

– Grădiniţa cu Program Normal nr. 4 Aiud;

– Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Aiud:

– Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi”.

”Festivalul a pornit din dorința de a avea o manifestare în care să ne putem  exprima în mod creativ, atât  copiii cât  și cadrele didactice, o manifestare în care să ne simțim bine împreună, care să ne aparțină și în care să evoluăm apoi an de an.  Început în urmă cu 8 ani, festivalul  a creat în jurul lui o comunitate solidă, reunită în jurul unei idei bazată pe creativitate, bucurie, dar și multă responsabilitate. O mare bucurie pe care dorim să o împărtășim este prezența unei delegații de educatoare din orașul înfrățit cu Aiudul – Gyomaendrod din Ungaria, cu care grădinița noastră a început de curând un parteneriat de colaborare și care se află pentru prima dată în municipiul nostru”, a transmis doamna director prof. Luminița Daniela Josan.

Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Alba, Primăria municipiului Aiud și Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” Aiud.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Pași spre siguranță”: trecere de pietoni cu efect optic 3D, amenajată în Aiud

Publicat

în

Recent, în apropierea Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud a fost amenajată o trecere pentru pietoni cu marcaj cu efect optic tridimensional, în cadrul proiectului „Pași spre siguranță”.

Inițiativa îi aparține Anei-Soranei Scutelnicu, profesor pentru învățământul primar la școală, și urmărește să sporească siguranța rutieră în zona unității de învățământ. Trecerea se află lângă sensul giratoriu de la intersecția DN 1/E 81 cu strada Ion Creangă, într-o zonă cu trafic intens.

Proiectul continuă o inițiativă civică premiată în cadrul concursului „Harta siguranței din jurul școlii”. A fost propus spre implementare în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, Fundația Inter-Art Aiud și Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Marcajul urmărește să facă trecerea mai vizibilă, să sporească atenția șoferilor și să încurajeze un comportament responsabil în trafic. De inițiativă beneficiază elevii, cadrele didactice, părinții și pietonii care traversează zona.

„Un proiect născut din vocea copiilor. O investiție pentru siguranța întregii comunități”, transmite Ana-Sorana Scutelnicu, inițiatoarea proiectului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud