Rămâi conectat

Actualitate

Cristina Vieru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud: „Avem nevoie de măşti, dezinfectanţi şi combinezoane”

Publicat

în

Cristina Noiela Vieru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud solictă ajutorul comunităţii locale şi mediului de afaceri pentru a putea ”ţine piept la ceea ce va urma”, spunând că este „mare nevoie”, printre altele, de măşti chirurgicale şi faciale, de combinezoane impermeabile şi ecrane faciale, de săpun lichid, dezinfectanţi.

„Dacă va trebui să intrăm în linia a 2-a de acţiune, nu suntem suficient pregătiţi. Avem mare nevoie de măşti chirurgicale simple, măşti faciale, combinezoane impermeabile, ecrane faciale, şorţuri impermeabile de unică folosinţă, mănuşi de examinare din nitril fără pudră, acoperitori pentru încălţăminte, săpun lichid, dezinfectanţi pentru tegumente, dispozitive, suprafeţe, precum şi dispozitive UV germicide. Misiunea noastră este să prestăm un act medical de calitate într-un mediu sigur pentru personal, astfel încât pacienţii să beneficieze de cele mai bune îngrijiri. Facem apel la comunitatea locală, la concetăţenii noştri, dar şi la mediul de afaceri, încercat în aceste vremuri grele, să ne sprijine, alături de autorităţi, cu donaţii şi sponsorizări pentru a putea ţine piept la ceea ce va urma”, a afirmat, potrivit unui comunicat transmis presei, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, singurul de specialitate din Alba.

Cristina Noiela Vieru a adăugat că se pot face donaţii în bani, într-un cont deschis la Banca Română de Dezvoltare, Sucursala Aiud, beneficiar fiind Asociaţia Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud (Cont RO78BRDE010SV50557970100), respectiv donaţii materiale. În conformitate cu Planul Alb pentru organizarea sistemului spitalicesc din România, alături de celelalte spitale din judeţ şi din ţară, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud se află în lupta împotriva epidemiei COVID-19.

Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud este singurul de specialitate din Alba şi asigură servicii medicale atât pentru locuitorii judeţului, cât şi pentru cei aflaţi în judeţele limitrofe. Dispune de 120 de paturi, dintre care patru pentru spitalizare de zi. Spitalul este monobloc, toate secţiile şi compartimentele fiind localizate în municipiul Aiud. Din punct de vedere organizatoric, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud dispune de o structură care permite tratarea majorităţii afecţiunilor respiratorii.

Construcţia clădirii principale a fost începută în anul 1914, iar inaugurarea festivă a avut loc în luna iunie 1923, în prezenţa Reginei Maria şi Principelui Moştenitor, a ministrului Sănătăţii şi a altor personalităţi de seamă din lumea medicală a vremii.

sursa: adevarul.ro




Actualitate

Tânără din Aiud, bătută și amenințată cu un cuțit de iubitul său, în Geoagiu. Agresorul și-a atacat și mama fiind ulterior reținut de polițiști

Publicat

în

Un tânăr de 18 ani din Geoagiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud, și ar fi amenințat-o cu un cuțit. În încercarea de a opri conflictul, mama acestuia a fost, la rândul ei, agresată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, într-o locuință din orașul Geoagiu. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel privind un caz de violență în familie.

Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud. Mama acestuia, o femeie de 34 de ani din Geoagiu, a intervenit pentru a aplana conflictul, însă a fost și ea agresată.

Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi luat apoi un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După incident, acesta a fugit din locuință și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș.

Polițiștii au demarat imediat căutările și l-au găsit la aproximativ un kilometru de locul faptei, unde a fost imobilizat în condiții de siguranță.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice faptă de violență, iar sesizarea promptă a autorităților poate preveni producerea unor tragedii.




Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 11 iulie 2026: „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, eveniment dedicat automobilelor de epocă organizat la Aiud

Publicat

în

Retromobil Club România – Filiala Județeană Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, organizează evenimentul „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, dedicat pasionaților de automobile istorice.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026. În intervalul orar 09:00–11:00, în parcarea din fața Primăriei Municipiului Aiud, va fi amenajată o expoziție de automobile de epocă, unde publicul va putea vedea modele istorice aparținând membrilor clubului.

După încheierea expoziției, echipajele participante vor porni într-un retro-raid pe Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Traseul își propune să promoveze atât patrimoniul automobilistic, cât și potențialul turistic al zonei.

Organizatorii transmit că evenimentul este deschis publicului și îi invită pe cei interesați să participe la expoziție și să admire automobilele de colecție înainte de plecarea acestora pe traseul montan.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier la ieșirea din Aiud către Mirăslău. Un autoturism a părăsit partea carosabilă

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din Municipiul Aiud, spre localitatea Mirăslău.

Din primele informații, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu sunt persoane încarcerate.

La intervenție au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud