Rămâi conectat

Actualitate

Cum vrea un medic, surprins de polițiștii din Aiud conducând cu o alcoolemie de 0,03 la mie, să-şi păstreze permisul

Publicat

în

Un şofer care a fost surprins de poliţiştii din Aiud cu o alcoolemie de 0,03 la mie încearcă în justiţie să obţină anularea amenzii şi a deciziei de suspendare a dreptului de a mai conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Judecătoria Aiud i-a respins plângerea, dar a contestat decizia la Tribunalul Alba. Şoferul (Z. C.), de profesie medic anestezit, a fost oprit de un echipaj de poliţie rutieră, pe raza municipiului Aiud, pe data de 29 august 2020, la ora 7.00. I-a fost pus aparatul etilotest care a arătat o valoare de 0,03 mg/1000.

Deşi i-a spus agentului constatator că nu a consumat băuturi alcoolice, şoferul s-a ales cu o amendă de 1.305 lei şi cu suspendarea permisului pe o perioadă de trei luni.

„A relatat că a fost cazat la o pensiune din Aiud în seara zilei de 28.08.2020, în contextul in care este membru al Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv (…) şi în dimineaţa zilei de 29.08.2020 se îndrepta pentru efectuarea activităţilor specifice. A subliniat că nu a consumat deloc băuturi alcoolice şi posibil concentraţia de alcool depistata de aparatul etilotest să fi fost determinata de un concurs de împrejurări, respectiv de faptul că în seara zilei de 28.09.2020, a consumat fructe, care posibil prin fermentaţie sa fi determinat rezultatul indicat de etilotest”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud.

Şoferul a mai susţinut că este medic anestezist si obişnuieşte să folosească dezinfectantul pe baza de alcool, pe care l-a şi utilizat înainte să ia contact cu dispozitivul de măsurare a alcoolemiei. ”Există o disproporţie vădită între gravitatea sancţiunii şi gradul de pericol social în concret al faptei contravenţionale, faţă de concentraţia de alcool indicată”, a completat petentul. Magistratul de la Judecătoria Aiud nu i-a dat dreptate acestuia.

”Chiar dacă petentul susţine că nu a consumat alcool, acesta nu a solicitat recoltare de probe de sânge, astfel că şi-a asumat rezultatul aparatului etilotest, cuprins în testul care este semnat de către acesta, fără a avea comentarii de făcut. Mai mult, în cuprinsul procesului verbal de contravenţie este menţionat faptul că a consumat băuturi alcoolice în ultimele 24 de ore, menţiune care vine în contradicţie cu apărările formulate prin plângerea contravenţională formulată. Tocmai prin prisma profesiei sale, petentul avea posibilitatea şi cunoştinţele necesare pentru a solicita recoltarea de probe de sânge în vederea probării apărărilor sale”, se susţine în motivarea hotărârii.

Judecătorul a mai susţinut că profesia petentului nu poate reprezenta un element favorabil pentru înlăturarea sancţiunii complementare aplicate.

„Instanţa apreciază că fapta acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social, întrucât conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice poate diminua capacitatea de reacţie a conducătorului auto. Or, tocmai profesia acestuia trebuia să îl conştientizeze şi să fie precaut în ceea ce priveşte momentul consumului băuturilor alcoolice şi cel în care urma să pornească la drum în calitate de conducător auto. Apărarea referitoare la faptul că lipsa permisului de conducere l-ar împiedica să îşi exercite corespunzător profesia, urmează a fi înlăturată întrucât acesta are posibilitatea de a găsi metode alternative care să îi permită deplasarea la serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta se află în aceeaşi localitate”, se mai susţine în hotărâre.

Judecătorul mai afirmă că acesta a beneficiat deja de clemenţa organului constatator, primind sancţiunea avertismentului pentru fapta de a nu deţine asupra sa permisul de conducere, faptă care impunea o amendă suplimentară de 870 lei, echivalentul a minim 6 puncte amendă. Plângerea acestuia va fi analizată de Tribunalul Alba în 17 martie 2021, când va fi audiat şi un martor propus de el.

sursa: adevarul.ro




Actualitate

Levente Polgar, invitat la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Aiud. Va participa ultramaratonistul?

Publicat

în

Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” în cadrul unei ceremonii programate pentru 29 octombrie 2026. Sportivul nu a decis, însă, dacă va participa la eveniment, invocând timpul îndelungat scurs de la aprobarea distincției până la organizarea ceremoniei oficiale.

Evenimentul este programat să aibă loc de la ora 15:30, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică 2026.

Invitație din partea primarului municipiului Aiud

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, i-a transmis lui Levente Polgar o invitație oficială pentru a participa la ceremonia de decernare a titlului onorific.

„Acordarea acestei distincții reprezintă o expresie a recunoașterii și aprecierii comunității aiudene pentru meritele și contribuția dumneavoastră deosebită. Ne-ar face o deosebită plăcere să fiți alături de noi la acest moment de recunoaștere și apreciere”, se arată în invitația adresată ultramaratonistului.

În prezent, sportivul înclină să nu participe la ceremonie, nemulțumit de perioada mare de timp care s-a scurs între aprobarea acordării distincției în Consiliul Local Aiud și momentul în care aceasta ar urma să îi fie înmânată oficial.

Levente Polgar cere părerea comunității

Joi, 15 octombrie 2026, Levente Polgar a lansat pe pagina sa personală de Facebook un sondaj de opinie, prin care le solicită urmăritorilor să își exprime punctul de vedere cu privire la participarea sa la eveniment.

Rămâne de văzut dacă opiniile celor care îl susțin îl vor determina să accepte invitația autorităților locale și să fie prezent la ceremonia din 29 octombrie.

Performanțe remarcabile în ultramaratoanele montane

Levente Polgar s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele obținute în competițiile de anduranță montană, reușind să depășească limitele impuse de dizabilitatea sa.

Printre participările sale se numără prestigioasa competiție UTMB Mont-Blanc, una dintre cele mai cunoscute întreceri de ultramaraton montan din lume.

De asemenea, sportivul aiudean a reușit o performanță deosebită la TOR330 – Tor des Géants, una dintre cele mai solicitante curse de anduranță montană, pe care a încheiat-o de trei ori consecutiv, în anii 2023, 2024 și 2025.

Acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” reprezintă o recunoaștere oficială a meritelor sale sportive. Participarea lui Levente Polgar la ceremonia de decernare rămâne, deocamdată, incertă.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă

Publicat

în

Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.

Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.

Titularul cardului a sesizat poliția

Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.

Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.

Dosarul a fost transferat între parchete

Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.

Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.

Nu au fost contestate probele

În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.

Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.

În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.

Avocatul din oficiu va fi plătit de stat

Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.




Citește mai mult

Actualitate

Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.

ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud