Actualitate
Dansurile și cântecele au încântat publicul prezent în cea de-a doua zi a Festivalului Internațional de Folclor de la Aiud
Ziua a doua de spectacole, din cadrul Festivalului Internațional de Folclor de la Aiud le-a oferit celor aproximativ o mie de spectatori prezenți în Piața „Dr. Constantin Hagea” un regal folcloric de excepție, ai căror protagoniști au fost câteva ansambluri remarcabile din țară și străinătate.
S-a cântat și s-a dansat pentru spectatorii din fața scenei, chiar dacă, la începutul spectacolului, norii amenințau că-și deșartă încărcătura, fapt ce a făcut ca piața să se transforme într-o mare de umbrele.
Deschiderea spectacolului a fost făcută în sunetele ancestrale ale de formației tulnicăreselor de la Câmpeni, care au chemat aiudenii și locuitorii comunelor și orașelor din apropiere, dar și cele zece ansambluri folclorice care urmau să evolueze în fața mulțimii de spectatori.
Pe scena împodobită cu flori de mușcată au evoluat, rând pe rând, ansamblurile: „Doina Aiudului”, Asociația „Pontiac” din Filyro Tessalonik-Grecia, Ansamblul Folcloric „Transilvania” din Cluj Napoca, Ansamblul Folcloric „Codrii Neamțului” din Piatra Neamț, Ansamblul Folcloric „Zahumlje” din Niksic-Muntenegru, Ansamblul Folcloric „Cununa Chioarului” din Satulung-Maramureș, Ansamblul Folcloric „Rona” din Serbia, Ansamblul Folcloric „Păunița” din Sângiorz Băi și Ansamblul Folcloric „Guria” din Giorgia.
Credem că nimeni dintre cei prezenți în fața scenei aiudene nu ne poate contrazice când afirmăm că această a doua zi de spectacol a fost cu mult mai gustată de publicul spectator.
Se poate spune că profesionalismul artiștilor care au evoluat pe scena aiudeană, dansurile și cântecele sau făcut deliciul publicului. Remarcabile și de neuitat au fost evoluțiile atât a componenților ansamblurilor din Piatra Neamț cât și a celor din Sângiorz Băi, Satulung și Cluj Napoca. O impresie deosebită au lăsat artiștii din Muntenegru, dar surprizele cele mai plăcute le-au oferit giorgienii care au lăsat „cu gura căscată” sute de spectatori prin evoluția lor plină de vervă și acrobații. Nici aiudenii nu s-au lăsat mai prejos. Dansatorii ansamblului aiudean au prezentat, spre plăcuta surpriză a spectatorilor, noul lor dans intrat în repertoriu, „Călușul oltenesc”, dans cu care se vor prezenta peste câteva zile în Ungaria la unul dintre cele mai mari festivaluri de gen din țara vecină.
Dorel LAZĂR


Actualitate
Un camion care transporta baloți a luat foc pe Autostrada A10. Au intervenit pompierii militari din Aiud
Un camion care transporta baloți a luat foc, miercuri în jurul orai 10.50, pe Autostrada A10, la kilometrul 56, sensul de mers Turda – Aiud. Au intervenit pompierii militari din Aiud, pentru localizarea și stingerea incendiului.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe autostrada A10, sens Cluj-Alba, aprox km 56. Este vorba despre un incendiu izbucnit laun autocamion care transportă baloti, fara victime. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a trabsmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o platformă care transporta baloți (aproximativ 70 baloți). Se intervine pentru stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Vârstnic de 66 de ani din Aiud reținut de polițiști, după ce a agresat fizic un bărbat și i-a furat telefonul mobil
Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din Municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și furt.


Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 10 aprilie 2026, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, în timp ce se afla la locuința de domiciliu a unui bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu cu acesta privind o sumă de bani, l-ar fi agresat fizic, provocându-i leziuni corporale pentru a căror îngrijire ar fi necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, în timp ce bărbatul, în vârstă de 62 de ani, se afla într-o altă cameră, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, ar fi profitat de neatenția acestuia și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și furt.
Actualitate
Un polițist local din Aiud a găsit un portofel cu acte și bani în piață și l-a dus acasă femeii care l-a pierdut
Astăzi, în Vinerea Mare, un polițist local din Aiud, care se afla în piața din oraș, a observat un portofel, cel mai probabil uitat din neatenție.


Portofelul era uitat pe pervazul chișcului roșu din piața din Aiud și conținea pe lângă carduri și documente și suma de 700 de lei.
Fără să stea pe gânduri, Claudiu Ilea, polițistul local care a găsit portofelul, l-a luat și după ce a identificat proprietarul, l-a dus personal acasă la femeia care îl pierduse.
-



Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro







































