Nu știu de ce, dar de la o vreme încoace a început să mă enerveze problema banilor. Toată lumea, inclusiv eu, spunem că nu avem bani. Toată lumea vorbește despre bani și mult, mult prea puțin despre altceva, despre iubire de exemplu, despre prietenie, sau despre siguranță ori despre bucuria de a citi și a studia.

În toată mass-media se vorbește agasant despre bani. Toți au același subiect enervant: banii! Psihologii spun că de regulă omul este preponderent ocupat de ceea ce-i lipsește. Atunci, logic, dacă românul se gândește la bani, înseamnă că are cam tot ce-i trebuie; o familie frumoasă, o viață socială bună, are și iubire, succes la serviciu, are inteligență, talent și multe altele, dar nu are… bani.

De obsesivul ban se vaietă și multe dintre instituțiile și organizațiile din România. De exemplu, domnul președinte al României a lăsat să se înţeleagă că anul acesta nu-i ajung banii pentru promovare, cei de la Guvern, e drept că nu o spun în gura mare, dar au demonstrat că nu au bani pentru asistență socială și au pus-o pe umerii administraţiilor locale cu promisiunea că…

Nici primăriile nu se laudă, din contră,  spun că nu au bani pentru servicii, pentru investiții sau pentru utilități, dar uită să-și mai reducă din salariile grase pe care le încasează lunar, chiar dacă nu fac cine știe ce mare lucru pentru a le merita. Până și cei care au bani nu au bani și se plâng. Băncile se vaietă că trebuie să dea statului o cotă de 1,5%  din active dacă nu se încadrează în anumiţi indici. Fermierii nu au bani pentru imputuri și se plâng de bănci, cică le resping cererile de creditare deoarece nu prea au cu ce garanta împrumutul. Cu asta chiar că mă întreb, la modul cel mai serios: oare băncile pot fi cu tine doar atunci când câștigă cu siguranță și nu și atunci când prezinți un anumit risc? Oare merg doar la câștiguri sigure? Ei, și cu toate acestea nu duc lipsă de clienți!

În majoritatea lor, românii, chiar și bugetarii, se vaietă că veniturile lor sunt mici și nu le ajung să-şi plătească facturile de la întreținere, ce să mai spunem despre alte cheltuieli, dar și că locurile de parcare lipsesc. Este totuşi ciudat că nu sunt bani, dar numărul mașinilor s-a înzecit în ultimii cinci sau șase ani. Nu sunt bani, dar mall-urile sunt pline la refuz, magazinele de îmbrăcăminte și cele de cosmetice colcăie de clientelă, ce să mai vorbim de cele de materiale de construcții. Despre supermarketurile alimentare nu mai spun nimic. Sunt așa cum ştie toată lumea, pline, și se stă la coadă la case.

Să nu uităm despre revoluționarul sistem de telecomunicații. Magazinele cu telefoane sunt în creștere aproape geometrică în ceea ce înseamnă încasările. Se vede aceasta. Pe autobuze toți adolescenții, că sunt încălțați cu pantofi de piele, că sunt încălțați cu teniși din pânză, „butonează”. Cel mai rău o duc librăriile, în schimb cafenelele, barurile și sălile de jocuri sunt pline în fiecare zi. Turismul și transport rutier și aerian, de asemenea, prosperă. Concluzia este clară: se mișcă lumea și odată cu ea și banii se mișcă. Atunci de ce toți spun că nu au bani?

Dorel LAZĂR