Rămâi conectat

Actualitate

De mâine, 16 decembrie 2022, Moș Crăciun se întoarce în Orășelul Copiilor din Târgul de Crăciun de la Aiud

Publicat

în

Deja este pe drum și va ajunge în jurul orei 17:00 cu Trenulețul lui Moș Crăciun pentru a împlini dorințele copiilor, de a se fotografia cu toți cei care-l întâlnesc și a primi în continuare scrisorile celor mici.

Vă veți întâlni din nou cu Moșul atât mâine, cât și sâmbătă (17.12.2022) și duminică (18.12.2022) între orele 17:00 – 18:30.

Pentru că sărbătorile de iarnă sunt emoții care construiesc povești dintre cele mai frumoase.

Povești pe care copilașii din Aiud le desenează și apoi împachetează în cele mai pure dorințe și speranțe pentru a ajunge sub bradul de Crăciun.

Moș Crăciun a reușit să citească toate scrisorile primite de la cei mici și este foarte impresionat de cât de iubit este, aproape toate scrisorile primite fiind semnate de către copii cu ”Te iubesc Moșule”

Pe sub barba ninsă de vremi și pe sub lupa ochelarilor, Moș Crăciun ne-a rugat să împărtășim și cu cei mari câteva din dorințele copiilor.

Dorințe care ne fac să ne retrăim copilăria și care ne oferă lecții de viață despre bun simț, empatie, sinceritate, generozitate, sensibilitate…

„Dragă moșule, ma cheamă Antonia! Anul acesta am fost foarte cuminte. Pentru că am fost cuminte aș vrea sa primesc o păpușă mare. Sărbători fericite! Te iubesc Moș Crăciun!”

„Moșule, am încercuit jucăria mult visată și te rog frumos să mi-o aduci. Este un cățeluș alb de jucărie de pluș, creț, cu fundiță roz. Pe mine mă cheamă Alexia și stau în micro. Ți-am desenat multe inimi. Sper să-ți placă.”

„Dragă Moș Crăciun, îmi doresc de la dumneavoastră o chitară sau să-mi aduci o cățelul înapoi, îl cheamă Tedi. Și la mami multă sănătate și multe cliente la gene. Iar la fratele meu o pușcă cu încărcător. Și la tati multă sănătate că și-a rupt picioru. Pentru Moș Crăciun, de la Daria. Te iubesc Moș Crăciun.”

„Dragă Moș Crăciun, eu sunt Rafail și îmi doresc de la tine un puzzle, insecte de jucărie și un ou kinder zoo. Eu sunt un băiețel cuminte și sunt în clasa pregătitoare. Te iubesc și te aștept cu drag.”

„Dragă Moș Crăciun, am fost un copil cuminte, îmi doresc un Monster Truck.”

„Dragă Moș Crăciun, eu îmi doresc cafeneaua colorată Leido și o periuță electrică. Cu drag, Carolina. Te iubesc Moșule!”

„Dragă Moș Crăciun, anul ăsta am luat note foarte bune și îmi doresc un PS5 și o consolă și un joc pe tv cu fornite dacă poți. Mulțumesc!”

„Dragă Moș Crăciun, îmi doresc de la dumneavoastră o Pușcă Nărf cu încărcător și dacă poți, una mare, cu încărcător – Rareș.”

„Dragă Moșule, eu sunt Lucas, anul acesta de Crăciun îmi doresc o consolă beat one pentru jocuri pe teve. Îți mulțumesc Moșule! Sărbători fericite!”

„Dragă Moșule, de Crăciun îmi doresc un joc Magnetic Construction mare, mulțumesc. Sărbători binecuvântate.”

„Dragă Moș Crăciun te rog să-mi aduci o mașină de Lego și orașul Hot Weels. Să ai drum bun și te aștept cu drag. Te pupă Bogdan.”

„Dragă Moș Crăciun te rog frumos să îmi aduci o cartelă cu număr pentru telefon, role cu patru roți, haine călduroase pentru iarnă, pijama întreagă cu forme de animale. – Sofia.”

„Eu vreau un detector de minciuni – Andrei.”

„Dragă Moș Crăciun aș dori un ren de pluș și două huse și un pui de pluș – Amalia.”

„Dragă Moș Crăciun aș dori un ren de pluș și niște brățări – Antonia.”

„Dragă Moș Crăciun îmi doresc 70 de pomi de plastic și un tren, cel mai mic tren de lego și șine. Te rog. – Tudor.”

„Dragă Moș Crăciun te rog să îmi aduci 10 cărți de la Editura Artha și acestea sunt: Rime revoltătoare, Lighioane spurcate, Animale fantastice și câte poți găsi, O vrăjitoare îngrozitoare lovește din nou, O vrăjitoare îngrozitoare și o vrajă nefastă, Fata care a băut luna, Heidi fetița munților, Noroc cu laptele, Războiul limonadei și Stuart little. Te salut cu drag. – Edan.”

„Dragă Moș Crăciun îmi doresc o păpușă Barbie și multe dulciuri. Te iubesc! Cu drag, Andrada.”

„Moș Crăciun îmi doresc o tablă, un burete și o cretă marcăr.”

„Te iubesc Moș Crăciun. Din parte lui Cristian, mi-aș dori ochelari 3D de care crezi tu și niște jocuri. Și-am făcut și un desen.”

„Dragă Moș Crăciun am fost un copil foarte cuminte și te aștept cu veselie să-mi aduci cadoul mult visat: pista cu apă. Dacă nu îmi aduci asta mă bucur de oricare îmi aduci, dar numai pistă. Te aștept cu drag – Darius.”

„Dragă Moș Crăciun, eu sunt Andreea și locuiesc în Aiud. Sunt o fetiță cam năzdrăvană, dar promit să mă fac cuminte. Îmi place mult lego, să fac curățenie, să mă joc cu păpușile, să le fac mâncare la bucătărie. Îmi doresc să îmi aduci multe cadouri: 1. Un lego ”Casa din pădure a Aurorei” 2. O găleată cu mop, mătură și făraș de jucărie. 3. O masă de călcat de jucărie 4. Un pluș dinozaur cu aripi de culoare mov. Dacă îmi aduci tot ce ți-am cerut promit să fiu cuminte și să ascult de părinți și bunici.”

Mulțumim Moșule și te așteptăm să ne întâlnim de mâine din nou în Orășelul Copiilor la Târgul de Crăciun la Aiud.




Actualitate

Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.

Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.

Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.

Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.

Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.

La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 20 noiembrie 2026, are loc deschiderea oficială a noului magazin LIDL din Aiud

Publicat

în

Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, o nouă opțiune pentru cumpărături. Al doilea magazin Lidl din oraș, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se apropie de finalizarea pregătirilor, iar deschiderea oficială este programată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.

Potrivit informațiilor disponibile, aprovizionarea noului supermarket ar urma să înceapă în 16 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de inaugurare.

Investiția a intrat în linie dreaptă după mai multe luni de lucrări, iar unul dintre ultimele demersuri administrative importante a fost finalizat în luna octombrie. Agenția pentru Protecția Mediului Alba a emis, la 19 octombrie 2026, Decizia nr. 9497 privind acordarea autorizației de mediu pentru funcționarea magazinului.

Al doilea magazin Lidl din municipiu

Noul supermarket este amplasat pe strada Transilvaniei, la numărul 156, și va fi al doilea magazin Lidl din Aiud, după unitatea deja existentă pe aceeași arteră.

Proiectul presupune construirea unui magazin modern, cu regim de înălțime parter, la care se adaugă amenajări exterioare și facilități destinate clienților. Investiția include bazine subterane, foraje proprii, căi de acces, o parcare și spații verzi.

Conform documentației tehnice, clădirea are o suprafață construită la sol de 2.164,50 metri pătrați, aceeași valoare fiind înregistrată și pentru suprafața construită desfășurată. Imobilul are o înălțime de 5,25 metri la cornișă, iar înălțimea maximă ajunge la 7 metri.

Inaugurare programată în luna noiembrie

Deschiderea noului magazin este programată pentru 20 noiembrie 2026. Până atunci, urmează să fie încheiate ultimele pregătiri, inclusiv aprovizionarea cu produse și organizarea spațiului comercial.

Prin această investiție, Lidl își extinde prezența în municipiul Aiud, oferind locuitorilor încă un punct de acces la oferta comercială a retailerului german.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud