Rămâi conectat

Știri din zonă

De săptămâna viitoare, unitatea pentru procesarea legumelor și a fructelor de la Rădești își deschide porțile

Publicat

în

Recent, la Rădești s-au făcut noi probe la fabrica de procesare a legumelor și fructelor, investiție realizată cu fonduri europene, unitatea urmând să-și înceapă activitatea la începutul săptămânii viitoare.

Finanțarea în valoare de 85.000 de euro este asigurată prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), la care se adaugă o contribuție locală de 37.000 de euro din partea membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Alba de Jos”, din care fac parte 12 consilii locale din jurul Municipiului Aiud, 10 rurale și 2 urbane. Președintele ADI este primarul comunei Rădești, Alin Nicula.

Potrivit edilului, au fost proceste trei tipuri de produse: roșii ( pentru bulion), zacuscă și gem de fructe: ,,Am realizat 50 de mostre reprezentând produsele procesate, care vor așezate pe un stand special și care vor fi înmânate participanților la ,,Ziua Grădinarului” din Leorinț, de la care așteptăm punctul lor de vedere în legătură cu demersul nostru. Să aflăm de la ei ce cred despr bunătățile din Alba de Jos”.

Acesta a mai declarat că este e premieră națională ca o primărie să se implice într-un astfel de proiect european: „Ideea unei fabrici de prelucrare a legumelor a rezultat din situația concretă pe care o avem de mai mulți ani pe raza comunei, în special la Leorinț, unde cultivatorii de legume erau nevoiți de multe ori, toamna, să arunce o parte din recolta rămasă nevândută, neexistând o unitate de procesare în apropiere”.

Locația în care va funcționa, fosta moară de cereale, a fost reabilitată și modernizată prin parteneriatul dintre Primăria şi Consiliul Local al comunei Rădeşti, Consiliul Judeţean Alba, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară «Alba de Jos» şi Grupul de Acţiune Locală «Pe Mureş şi pe Târnave». Prin GAL «Pe Mureș și pe Târnave», au fost montate toate utilajele și s-au făcut probele încă de anul trecut.

Producătorii de legume din orașele și comunele care fac parte din GAL „Pe Mureș și pe Târnave” vor putea să își proceseze din toamna acestui an legumele rămase nevândute sau pe care vor să le valorifice, iar ca o noutate, după procesare, conservele rezultate se pot regăsi pe rafturi speciale create în magazine și supermarketuri sau poate chiar la cererea consumatorilor.

Dar, primarul Nicula, mai are și un alt plan, pe care l-ar dori să-l pună în practică și anume, realizarea unui SRL care să achiziționeze produsele de la fermieri și să treacă la desfacerea produsului finit. Însă, deocamdată este nevoie de o persoană angajată care să se ocupe de procesarea produselor și gestionarea afacerii.

„În funcție de ce vor aduce fermierii, în general 80 – 90% din fructele și legumele existente pot fi procesate. Referitor la ce se dorește a se obține, putem să ne adaptăm nevoilor fiecăruia”, a mai declarat Alin Nicula.

 

Constantin PREDESCU




Știri din zonă

Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești

Publicat

în

Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.

Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.

Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.

Producție estimată de peste 158 MWh anual

Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.

Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Rădești, prins la volan fără permis, în localitatea Râmeț

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Rădești, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru control pe DJ 107I, pe raza localității Râmeț.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 27 octombrie 2026, în jurul orei 23:00, când polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit autoturismul pentru verificări.

În urma controlului, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Știri din zonă

Hram la Mănăstirea Dumbrava: Arhiepiscopul Irineu a oficiat Sfânta Liturghie de Sfântul Dimitrie

Publicat

în

Mănăstirea Dumbrava, din protopopiatul Aiud, a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 26 octombrie 2026, cu prilejul hramului vechii biserici, închinate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a credincioșilor veniți să participe la sărbătoare.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța asumării credinței creștine prin fapte și prin respectarea poruncilor dumnezeiești. Acesta i-a îndemnat pe credincioși să se apropie de Hristos și să evite indiferența spirituală.

„Dacă vreunul dintre noi este creștin nominal sau creștin cu numele, să căutăm a ne preda lui Hristos chiar astăzi, lui Hristos, «Păstorul Cel bun», «Lumina lumii», «Vița cea adevărată»”, a transmis Arhiepiscopul Irineu, atrăgând atenția asupra necesității unei vieți trăite în acord cu învățătura Evangheliei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal „Enosis” al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. La momentul chinonicului, copiii ocrotiți în cadrul Așezământului social „Sfânta Veronica” de la Mănăstirea Dumbrava au susținut un moment muzical religios.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Vasile Crișan, vicar eparhial și duhovnic al mănăstirii, i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, evidențiind totodată participarea numeroasă a credincioșilor la sărbătoarea așezământului monahal.

Obștea Mănăstirii Dumbrava se află sub îndrumarea maicii starețe stavrofora Mina Cerceș și sub îndrumarea duhovnicească a arhimandritului Vasile Crișan.

O mănăstire ridicată pe locul martiriului unui preot ortodox

Situată în nord-estul județului Alba, Mănăstirea Dumbrava a fost ridicată pe un teren donat de localnici. Potrivit tradiției istorice consemnate despre acest loc, aici, la începutul secolului al XVIII-lea, preotul ortodox Ioan ar fi fost martirizat în contextul prozelitismului uniatist, fiind ars de viu într-o căpiță de fân pentru apărarea credinței ortodoxe.

Piatra de temelie a vechii biserici, având hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost pusă la 26 octombrie 1996. Ansamblul monahal a fost construit sub forma unei cetăți, cu o clopotniță amplasată la intrare, iar pictura bisericii cuprinde numeroase elemente neobizantine.

Lăcașul de cult a fost târnosit la 26 octombrie 2002, în prezența unui număr mare de credincioși. De atunci, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie reprezintă un moment important pentru comunitatea monahală și pentru credincioșii care participă anual la hramul vechii biserici.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud