Rămâi conectat

Actualitate

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, comunitatea din parohia Aiud III a îmbrăcat haină de sărbătoare

Publicat

în

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, credincioșii dreptslăvitori de aici au adus laudă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prăznuind cu multă evlavie mutarea la Domnul a celei care este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.

Serbarea hramului a început cu o zi înainte, miercuri, 14 august, când a fost oficiată slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat Prohodul Maicii Domnului.

Ieri, 15 august 2019, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată de către un frumos sobor de clerici, în prezența a numeroși credincioși.

În acest an, bucuria hramului a fost sporită de prezența membrilor Corului bisericii din parohia Câmpeni Vale, care au oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie. Din sobor slujitorilor au făcut parte părintele paroh Nicolae Aloman, Inspector pentru editură și tipărituri în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, părintele Ioan Aloman, preot al parohiei Aiud III între anii 1991-2017, părintele Cristian Motora, preot al comunității credincioșilor din parohia Câmpeni Vale (care a rostit cuvântul de învățătură), și părintele diacon asist. univ. dr. Răzvan Brudiu.

După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească în curtea bisericii.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Șofer de 68 de ani din Aiud, reținut după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Incidentul a avut loc pe 28 septembrie 2026, în jurul orei 15:45, pe DJ 107M, la kilometrul 53, pe sensul de mers Colțești–Aiud. Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. La volan se afla bărbatul de 68 de ani.

Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Și aici, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.




Citește mai mult

Actualitate

Sărbătoarea Rozelor a strâns aproape 50.000 de lei pentru Spitalul Municipal Aiud

Publicat

în

Comunitatea din Aiud s-a mobilizat pentru sprijinirea Spitalului Municipal, reușind să strângă aproape 50.000 de lei în cadrul „Tombolei Rozelor pentru Sănătate”.

Fondurile colectate au fost direcționate către reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală nouă a întregului compartiment de fizioterapie, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților.

La campania de strângere de fonduri au participat atât aiudenii, cât și vizitatorii veniți din mai multe zone ale țării, alături de sponsorii tombolei.

Prin această inițiativă, Sărbătoarea Rozelor a reușit să aducă întreaga comunitate în jurul unei cauze importante: susținerea Spitalului Municipal Aiud și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite localnicilor.

Organizatorii le-au mulțumit tuturor celor care au participat la eveniment și au contribuit la această acțiune.

Cea de-a XXIV-a ediție a Sărbătorii Rozelor este programată în perioada 26–27 iunie 2027.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi furat o bicicletă. Prejudiciul este de aproximativ 1.100 de lei

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, incidentul ar fi avut loc în după-amiaza zilei de 21 septembrie 2026. Tânărul ar fi sustras bicicleta unei femei de 34 de ani, din Aiud, care fusese lăsată neasigurată în fața ușii de acces în scara unui bloc.

Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.100 de lei. Bicicleta a fost ulterior recuperată de polițiști și restituită proprietarei.

În data de 23 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud