Știri din zonă
Deák-Székely Szilárd-Levente, primar Rimetea: „După restaurare, Cetatea Colțești va fi un nou punct de atracție pentru turiștii care ne vizitează comuna”
Cetatea Colțești se află într-un proces amplu de reabilitare și punere în valoare. La finalul lucrărilor, primarul din Rimetea, Deák-Székely Szilárd-Levente, garantează că aceasta urmează să devină „un punct de atracție deosebit pentru comună”.
Deák-Székely Szilárd-Levente a povestit, pentru ziarulunirea.ro, despre stadiul lucrărilor și cele trei obiective propuse, sperând că urmează să fie realizate și completate anul viitor.
• Trei obiective: Cetatea Colțești, Conacul și parcare
Lucrările la Cetatea Colțești se află într-un stadiu destul de avansat, termenul estimat pentru finalizarea acestora fiind 30 mai 2026, deși conform Ghidului de Finanțare, termenul limită este 30 iunie 2026.
Proiectul de restaurare cuprinde trei obiective principale: Conacul, unde lucrările sunt chiar mai avansate, autoritățile estimând că vor fi finalizate până la 31 decembrie 2025. Aici va fi amenajat și punctul de informare turistică al cetății. Al doilea obiectiv vizează restaurarea propriu-zisă a Cetății Colțești, unde stadiul lucrărilor se situează în prezent între 45% și 50%, potrivit edilului.
Cel de-al treilea obiectiv se referă la amenajarea unei zone de parcare de aproximativ 300 de metri, însă această componentă nu va mai fi finanțată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), deși inițial fusese inclusă în proiect: „Am zis că încercăm să amenajăm din fondurile proprii, în cel mai rău caz.
Evident nu putem pune așa sumă mare cât era pusă inițial pe ea, dar o să reabilităm și o să facem niște parcări în zona apropiată a cetății”, a povestit primarul.
• În ce constă renovarea Cetății Colțești
Întrebat despre cum va arăta Cetatea Colțești după finalizarea lucrărilor și dacă localnicii și turiștii se pot aștepta la o surpriză, primarul Deák-Székely Szilárd-Levente a spus că „surpriză va fi oricum, deoarece va arăta foarte bine și va fi un punct de atracție deosebit pentru comună”.
Edilul a explicat că în cadrul procesului de restaurare se va interveni în special asupra zidurilor afectate de îngheț și apă, acestea urmând să fie consolidate și refăcute acolo unde structura a fost deteriorată. „O să punem pereți noi, întărim aceste ziduri, vom pune balustrade pentru a circula în siguranță în cetate”, a detaliat primarul.
Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale proiectului urmează să fie amenajarea donjonului, acolo unde se va instala o scară în spirală care va permite accesul până în vârf: „Va fi un punct de belvedere de unde putem vedea toată zona asta minunată”, a mai spus Deák-Székely Szilárd-Levente.
Reamintim că, reabilitarea şi punerea în valoare a Cetății Colțești implică îndepărtarea selectivă a vegetaţiei existente care s-a extins peste obiectiv, punerea în siguranţă, reabilitarea şi protejarea ruinelor existente în stadiul în care sunt, respectiv amenajarea accesului și a traseelor interioare de vizitare.
În cadrul proiectului de punere în valoare a obiectivului o componentă importantă este reprezentată de infrastructura de promovare și informare. Unul dintre obiective este amenajarea Conacului Thorotzkay – Rudnyanszky din Colțești ca punct de informare turistică.
Știri din zonă
Incendiu la o locuință din localitatea Meșcreac. Au intervenit pompierii militari din Aiud și SVSU Rădești
Secția de pompieri Aiud a intervenit, în cursul nopții trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unei locuințe din localitatea Meșcreac, comuna Rădești.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Forțe și mijloace de intervenție: două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de pompieri Aiud și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Rădești.
Știri din zonă
Investiția „Amenajare curte școală și extindere vestiar cu copertină”, la Școala din Rădești, aproape finalizată
Se află în curs de finalizare (90% lucrări efectuate) investiția „Amenajare curte școală și extindere vestiar cu copertină”, la Școala Gimnazială „Demetriu Radu” din Rădești.
Lucrările au fost demarate în luna iulie, iar amenajarea propusă în proiect a fost împărțită în mai multe zone funcționale, legate printr-o alee principală.
A fost amenajată curtea școlii prin crearea de alei și zone de joacă pentru copii, cu elemnte uzuale, zone verzi și amplasarea de dotări și echipamente specific minimale.
Pe toată suprafața amplasamentului de cca 1700 mp, au fost amenajate zone cu spatii verzi (de tip gazon) delimitate de alei și locuri de joacă cu borduri prefabricate din beton și cauciuc, precum și parcări auto pentru personalul care deserveșteinstituția.
Ca și vegetație, au fost plantați arțari norvegieni, arțari japonezi și arbori din specia Ginko Biloba.
Potrivit primarului Alin Nicula, urmează ca în scurt timp să fie confecționată și extinderea vestiar cu copertină și amenajarea de recepienți pentru colectare deșeuri menajere.
Valoarea investiției cu TVA inclus se ridică la suma de 108.921,53 lei (finanțare de la bugetul local) termenul de finalizare fiind de 12 luni, de la începera lucrărilor.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Primăria Lopadea Nouă scoate la licitație lucrări pentru amenajarea de trotuare și șanțuri de scurgere, pe marginea DJ 107E
Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru lucrările de amenajare a șanțurilor și trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 107E, în intravilanul localității.
Contractul, cu o valoare estimată de 899.342,43 lei, fără TVA, vizează tronsonul 1, cu o lungime de 752 de metri. Ofertele pot fi depuse până la 27 octombrie 2026, iar durata estimată a execuției este de aproximativ șase luni.
Proiectul prevede amenajarea a 293 de metri de trotuare, cu lățimea de 1,20 metri, și construirea a circa 699 de metri de șanțuri betonate. Sunt incluse, de asemenea, refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente, amenajarea unei rigole carosabile și a unei parcări de 165 de metri pătrați, precum și modernizarea sau repararea podețelor transversale.
Lucrările mai prevăd realizarea a 30 de accese către proprietăți. Trotuarele vor fi pavate cu pavele autoblocante, montate pe fundație din balast și piatră spartă și încadrate cu borduri prefabricate. Soluțiile tehnice sunt proiectate pentru a facilita circulația pietonilor și evacuarea apelor pluviale.
Potrivit documentației, pe sectorul vizat există zone fără trotuare, iar șanțurile sunt, în unele locuri, degradate sau colmatate. Pietonii folosesc acostamentele ori spațiile verzi de la marginea drumului, iar scurgerea necorespunzătoare a apelor poate duce la acumulări în apropierea carosabilului și a proprietăților.
Prin investiție, administrația locală urmărește să îmbunătățească siguranța pietonilor și a traficului, accesul la gospodării și gestionarea apelor pluviale.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Muncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Kaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine



