Rămâi conectat

Din Județ

Descentralizarea în Alba ar putea însemna comasarea unor instituţii, disponibilizări şi concursuri pentru şefie

Publicat

în

  • Ion Dumitrel crede că Direcţiile de Sport, cea Agricolă şi cea de Cultură nu-şi au rostul ca instituţii de sine stătătoare
  • Şeful CJ se declară nemulţumit de şefii de la Cultură şi de la DSP

Ion DumitrelPreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, crede că descentralizarea nu reprezintă decât o modalitate a Guvernului de a scăpa de nişte instituţii pe care nu are cu ce le finanţa. „Cei de la centru au rămas fără bani şi încearcă să ciupească şi din bugetele consiliilor judeţene. Chiar dacă s-a spus că va fi asigurată finanţarea instituţiilor ce ne vor fi date în subordine, vă spun din experienţă că banii nu ajung niciodată”, a precizat Ion Dumitrel. Şeful administraţiei judeţene a spus că aşteaptă ca specialiştii din subordinea sa să finalizeze analiza referitoare la ce înseamnă, în cifre, această descentralizare pentru judeţul Alba şi că studiază, de asemenea, posibilitatea ca anumite direcţii şi instituţii ale căror atribuţii se suprapun cu cele ale unor servicii din cadrul CJ Alba să fie contopite cu acestea şi să fie preluaţi doar specialiştii din cadrul direcţiilor descentralizate. Dumitrel spune că probabil o parte din cei circa 200 de angajaţi care vor fi preluaţi odată cu instituţiile descentralizate vor fi disponibilizaţi, fără să poată avansa deocamdată o cifră exactă.

  • Ion Dumitrel: Direcţia de Sport, Direcţia Agricolă şi cea de Cultură sunt ineficiente

Cel puţin trei dintre Direcţiile care vor intra în administrarea Consiliului Judreţean sunt inutile, ineficiente şi nu îşi fac treaba cum trebuie, crede Ion Dumitrel. Este vorba despre Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Direcţia Agricolă Judeţeană, Direcţia Judeţeană pentru Cultură. În cazul în care va avea autoritatea de a le reorganiza, Dumitrel a spus că „nu are nevoie de ele”, mai ales că în Consiliul Judeţean există departamente care au acelaşi obiect de activitate, cu oameni mai puţini şi mai activi. „Din punctul meu de vedere, nu avem nevoie de această Direcţie (n.r. – Direcţia de Sport). Avem în Consiliul Judeţean un compartiment cu doi oameni care derulează proiecte de acest gen, de zeci de ori mai multe decât DJST. De-asta cred că nu avem nevoie de ea. Dacă ar fi să se poată reorganiza, după ce intră în subordinea Consiliului Judeţean, nu aş avea nevoie de niciun om de la DJST, ştiindu-le activitatea. În toată activitatea mea de la Consiliul Judeţean, nu i-am întâlnit niciodată, nu ne-au cerut niciun parteneriat, indiferent cine a condus acea instituţie. După mine, această instituţie nu a avut niciodată un conducător căruia să îi placă sportul. Dacă ar fi după mine, să-mi dea voie să reorganizez instituţia, nu avem nevoie de ea”, a spus Dumitrel. Şeful CJ Alba a spus că situaţia descrisă mai sus este valabilă şi pentru perioada când instituţia a fost condusă de un om al PDL Alba, şi anume fostul preşedinte al tineretului democrat-liberal, Dan Opruţa.
În ceea ce priveşte Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Dumitrel spune că ar vrea să preia de acolo doar specialiştii. „Nu am avea nevoie decât de specialiştii pe care îi au, deşi nu îi cunosc. Probabil am înjumătăţi cheltuielile. Direcţia de Cultură nu şi-a făcut datoria deloc, în opinia mea”, a declarat Dumitrel. El a spus că nu este deloc mulţumit de activitatea actualului director, Matei Drâmbărean. Cât priveşte Direcţia Agricolă, şeful administraţiei judeţene spune că principala problemă de acolo este că „e o instituţie cu oameni în vârstă”.

  • ”Nu-mi plac oamenii de genul directorului DSP, când la un partid, când la altul”

„Din ce-am studiat, cei de la DSP Alba ne dau în jur de 30 de oameni şi sunt prea mulţi. Nu avem nevoie de atâţia oameni. Şi nu-mi plac oamenii de genul directorului de acolo, când ţărănist, când pedelist, când penelist, când pesedist”, a spus Dumitrel.

  • Actualii directori, păstraţi doar în prima fază a descentralizării

În prima fază, conducerea instituţiilor care trec în subordinea CJ Alba va fi asigurată tot de cei care ocupă aceste funcţii în prezent, până la organizarea concursurilor prin care funcţiile să fie preluate de oamenii cei mai competenţi.
„E greu să fiu crezut, dar în prima parte, până reorganizăm instituţiile, vor rămâne aceiaşi şefi care sunt acum. La partea a doua, pentru că sunt obligat, ca preşedinte să organizez concursuri, voi face concurs şi nu vreau să bag niciun politician. Vreau să-i selectăm pe oamenii care pot să conducă aceste instituţii fără culoare politică. Sunt acum directori, care probabil se vor prezenta la concurs. S-ar putea ca, prin experienţa în fruntea instituţiei, să câştige concursul şi să rămână în continuare”, a mai spus Dumitrel, care a adăugat că pentru concursurile ce vor fi organizate are de gând să angajeze o firmă specializată în recrutarea managerilor.




Din Județ

Când sunt Paștele ortodox și catolic în 2027 | aiudinfo.ro

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță | aiudinfo.ro

Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai

Data Paștelui se schimbă de la un an la altul, iar în 2027 diferența dintre calendarul ortodox și cel catolic va fi una considerabilă. Între cele două sărbători sunt 35 de zile.

Pentru cei care își planifică din timp vacanțele, zilele libere, călătoriile sau evenimentele de familie, datele Paștelui sunt importante, mai ales într-un an în care cele două sărbători nu se suprapun.

Când este Paștele ortodox în 2027

Paștele ortodox 2027 va fi sărbătorit duminică, 2 mai.

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a calendarului creștin ortodox și este precedată de perioada Postului Mare și de Săptămâna Patimilor.

În 2027, Postul Paștelui ortodox începe pe 8 martie, iar credincioșii vor intra în ultima și cea mai importantă săptămână înaintea Învierii la sfârșitul lunii aprilie.

Ziua de Paște va fi urmată de perioada pascală, care se încheie, potrivit calendarului ortodox, cu sărbătoarea Înălțării Domnului și apoi cu Rusaliile.

Când este Paștele catolic în 2027

Paștele catolic 2027 va fi sărbătorit duminică, 28 martie.

Sărbătoarea Învierii Domnului vine, astfel, cu mai bine de o lună înaintea Paștelui ortodox.

De ce Paștele ortodox și catolic nu au aceeași dată?

Diferențele dintre datele Paștelui țin de modul în care sunt stabilite sărbătorile în cele două tradiții creștine și de utilizarea unor reguli calendaristice diferite.

Paștele este o sărbătoare mobilă, ceea ce înseamnă că nu are o dată fixă în calendar. Data este stabilită în funcție de echinocțiul de primăvară și de luna plină pascală.

În anumite situații, calculele utilizate de Bisericile occidentale și de cele ortodoxe duc la aceeași dată. În alți ani, însă, sărbătorile sunt separate de câteva săptămâni.

În 2027, diferența este de cinci săptămâni: Paștele catolic este pe 28 martie, iar Paștele ortodox pe 2 mai.

Ordinea calendaristică arată și cât de mare este diferența dintre cele două sărbători. În 2027, catolicii vor sărbători Paștele la sfârșitul lunii martie, în timp ce ortodocșii îl vor celebra la începutul lunii mai.

Câte zile sunt între Paștele catolic și Paștele ortodox în 2027

Între 28 martie 2027, data Paștelui catolic, și 2 mai 2027, data Paștelui ortodox, sunt 35 de zile.

Diferența poate fi importantă și pentru organizarea perioadelor de vacanță și a călătoriilor, întrucât sărbătorile pascale vor fi plasate în două perioade distincte ale primăverii.

Când vor fi Paștele ortodox și catolic în aceeași zi?

Paștele ortodox și cel catolic nu au o dată comună în fiecare an. În funcție de calculele calendaristice, cele două sărbători pot fi celebrate în aceeași zi sau pot fi separate de una ori mai multe săptămâni.

În 2027, însă, nu va exista o sărbătoare comună: Paștele catolic va fi pe 28 martie, iar Paștele ortodox pe 2 mai.




Citește mai mult

Din Județ

Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro

Publicat

în

Calendar creștin: Când cade Pastele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027.  • Paștele 2027 | aiudinfo.ro

Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

Când cade Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani: 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2026 și în următorii ani:

Când pică Paştele Ortodox în anii 2020-2030

Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Citește și: Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor

Când cade Paştele Catolic între anii 2020-2030

Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 28 martie
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.

Citește și: Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.




Citește mai mult

Din Județ

Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni | aiudinfo.ro

Publicat

în

Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pentru familie și prieteni | aiudinfo.ro

Paștele ortodox 2026 pică anul acesta, duminică, 12 aprilie, la o săptămână după cel catolic. Pentru a fi mai aproape de cei dragi, ți-am pregătit cele mai frumoase mesaje de Paștele 2026, scrie ziarulunirea.ro. Ce urări, mesaje și felicitări să trimiți familiei și prietenilor de Paște.

Ce urări să trimiți de Paștele

„Umblă veste-n tot orașul, cum că vine iepurașul, Să vă aducă pe-nserat, Paști bun și Luminat!”

„Simte-te bine de Paște și înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate”

„Mântuitorul a avut o cruce de lemn și o inima de aur. Azi mulți vrem cruci de aur și inimi de lemn. Fie ca în clipă vestirii, într-un glas al Învierii Celui fără de moarte, să renască și puterea noastră de a iubi și a ierta. Paște Fericit alături de cei dragi”

„Sper că Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!”

„Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!”

„Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!”

„Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare”

„Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Paște fericit!”

„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!” „Multă căldură, pace și liniște în suflet. Hristos a înviat!”

„O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primăvară şi al tău! Paşte fericit!”

„Cei care se războiesc, să aducă pace, cei care se urăsc, să ştie să iubească, iar cei bogaţi, să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!”

„Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!” „Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!”

„Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Paște fericit!”

„Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!”

„Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine. Paște fericit!”

„M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte”

„Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!”

„Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!”

Care sunt cele mai amuzante mesaje de Paștele 2026

„16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!”

„Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale”

„Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să vă aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”

„Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!”

„Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE”

„Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş”

„Anul acesta nu mai există sponsorizări așa că îți aduc doar urări de fericire, sănătate, veselie și multă iubire. Semnat: Iepurașul!”

„Un iepuraș tare drăgălaș… a ieșit în cale… cu viteză mare… și-ți urează neîncetat… să ai Paște Minunat… și Hristos a Înviat!”

„Eu sunt iepurașul și sunt puțin în dilemă! Ar trebui ca în dimineața de Paște să ajung în grădina ta, dar parcă tu nu ai grădina… Să vin pe balcon? Aștept răspuns!”

„Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să vă aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate”

„Cu ocazia sărbătorii sfântului Paște îți doresc să-ți fie iertate toate păcatele, Paște Fericit!”

Ce felicitări să trimiți de Paște familiei și celor apropiați

„Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie că promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit!”

„Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cântă suav îmi şoptesc că Paștele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paște fericit!”

„Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viață, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din în ceruri. Un Paște fericit!”

„Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa îmbelșugată. Fie că Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet”

„În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet «Hristos a înviat!»”

„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!”

„Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paște fericit!”

„Învierea Domnului să-ți aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!”

„Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare!”

„Să te protejeze îngerii, tristeţea să o uiţi, bunăstarea să te înconjoare, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Paște Fericit!”

Ce mesaje creștine sunt potrivite de Paşte

Fie ca magia Învierii lui Hristos să-ţi umple inima cu pace și speranță! Să ai parte de bucurii infinite și dragoste divină în această sfântă zi de Paște! Hristos a înviat!

Fie ca harul și iubirea lui Dumnezeu să-ți umple inima în această sfântă zi de Paște. Să trăiești sub binecuvântarea divină și să răspândești iubirea lui Hristos! Paște fericit și liniştit!

Fie ca Învierea Domnului să aducă pace și armonie în sufletele noastre, să trăim fiecare moment cu recunoștință și iubire de Dumnezeu. Hristos a înviat!

În această zi de Paște, să ne amintim de miracolele și iubirea lui Hristos. Să trăiești fiecare moment cu har divin și liniște sufletească. Hristos a înviat și Paște binecuvântat!

În această zi sfântă, să ne amintim de sacrificiul și iubirea lui Hristos pentru oameni. Să mulțumim pentru miracolul Învierii și să trăim în armonie și iubire. Să ai o sărbătoare minunată și plină de har divin! Paște fericit!

Paștele este o sărbătoare a speranței și a renașterii. Fie ca iubirea lui Hristos să-ți umple inima cu bucurie și pace, și să te călăuzească mereu. Hristos a înviat!

În această sfântă zi, să te bucuri de miracolul Învierii și să răspândeşti iubirea și lumina lui Hristos în jurul tău. Să ai o sărbătoare frumoasă și liniştită. Paște fericit!

Învierea lui Hristos să-ți aducă speranță și lumină în sufletul tău! Să îţi aminteşti de puterea iubirii divine și să sărbătoreşti în pace și armonie. Hristos a înviat și Paște fericit!

Paștele este simbolul speranței și al renașterii şi fie ca miracolul Învierii să-ți aducă liniște, pace și bucurie în viața ta. Hristos a înviat!

Sărbătoarea Paștelui să-ți aducă pacea și iubirea lui Hristos în viața ta şi fie ca lumina divină să îți călăuzească pașii. Paște fericit!

Mesaje frumoase pe care să le trimiți de Paștele

„Minunea Învierii Domnului să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în sufletele voastre! Hristos a înviat!”

„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”

„Să aveți liniște în casă și un an îmbelșugat, Paște Fericit și Hristos a înviat!”

„Bucuria vine din lucrurile mărunte, dragostea față de frumos vine din trăirile noastre. Trăiește cu adevărat Învierea Domnului!”

„Abia aștept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveți grijă de voi și faceți curățenie în casă și în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm așa cum se cuvine!”




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud