Actualitate
Dezinsecție în Aiud, în noaptea de vineri spre sâmbătă (21/22 august 2026)
Serviciul Public Administrația Patrimoniului Local Aiud anunță că, în funcție de condițiile meteorologice, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21 spre 22 august 2026, în intervalul 22:00–06:00, va avea loc o acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor pe domeniul public al municipiului Aiud.

Tratamentul va fi realizat cu un produs biocid avizat de autoritățile competente, utilizând echipamente specifice de pulverizare și cu respectarea instrucțiunilor de utilizare și a legislației în vigoare.
Pe durata intervenției, autoritățile recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, staționarea în zonele în care se desfășoară lucrările. Proprietarii de animale de companie sunt sfătuiți să își supravegheze animalele și să evite contactul acestora cu suprafețele tratate până la uscarea completă a soluției.
Apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe perioada desfășurării tratamentului.
În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, respectiv în situația ploilor sau a vântului puternic, acțiunea va fi reprogramată. Noua dată va fi anunțată ulterior de autoritățile locale.
Actualitate
Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh
Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.
„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.
Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.
„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani din Aiud, reținut pentru agresiune sexuală
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru agresiune sexuală.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie 2026, în jurul orei 22:50, bărbatul ar fi abordat o femeie de 29 de ani, pe strada Axente Sever din Aiud, și ar fi atins-o în zona bustului, fără consimțământul acesteia.
În aceeași seară, pe strada Transilvaniei, bărbatul ar fi abordat verbal o altă femeie, în vârstă de 47 de ani, și ar fi prins-o de mână. Femeia ar fi reușit să intre în scara blocului.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
Actualitate
Amenzi de peste 2.200 de lei aplicate de polițiștii din Aiud, în urma unei acținuni cu efective mărite
Joi, 1 octombrie 2026, în intervalul orar 09.00 – 12.00, polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 45 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 14 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.270 de lei.
În cadrul acțiunii, au fost consiliate 15 persoane aflate în situații conflictuale, combaterea violenței fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine
























