Rămâi conectat

Actualitate

Din ce în ce mai puţine terenuri scoase la vânzare în Aiud

Publicat

în

LUMICRON DIGITAL STILL CAMERAÎn ultimele şase luni ale anului trecut, pentru doar 29.000 de euro, administraţia publică din municipiul Aiud a mai „scăpat” de aproximativ 1000 de metri pătraţi de teren de construcţie în intravilan, vânzându-l prin licitaţie publică celor care şi-au dorit un teren de casă sau pentru deschiderea unei afaceri.

Comparativ cu anii trecuţi, numărul parcelelor şi suprafeţele scoase la vânzare a scăzut drastic. Dacă acum 10 ani municipalitatea organiza peste 30 de vânzări de imobile, anul trecut, în ultimul semestru, a avut scoase la vânzare doar trei astfel de imobile. Din discuţiile avute cu unii funcţionari publici, am dedus că administraţia locală nu mai prea are terenuri care să poată fi vândute. Potrivit raportului comisiei de vânzare a imobilelor, cele trei terenuri au avut suprafeţe cuprinse între 153 mp şi 552 mp, preţul variind în funcţie de zona în care se afla terenul vizat de cumpărător.
În urma vânzării a rezultat o sumă de 29.002 euro, ce a fost destinată activităţii de gospodărire şi amenajare a domeniului public al municipiului.
Interesant este faptul că deşi există o diferenţă mare între oportunităţile şi utilităţile pe care le au terenurile respective, preţurile nu diferă mult, astfel că pentru un metru pătrat de teren situat în strada Valea Aiudului, s-a plătit 18,9 euro, iar pentru terenul aflat pe strada M. Vulcănescu,  doar cu 1,3 euro mai puţin pentru metrul pătrat. Preţurile au rămas totuşi ridicate pentru terenurile aflate în centrul municipiului sau pe străzile din imediata apropiere, astfel că pentru un metru pătrat de teren situat pe strada Koroşi Csama Sandor au fost ofertaţi 26,25 euro pentru un metru pătrat.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Evenimete recreative și educative, organizate de Ziua Internațională a Copilului – 2026, în Parcul Municipal Aiud

Publicat

în

Evenimentul organizat în Parcul Municipal Aiud, luni, 1 iunei 2026, a găzduit numeroase momente recreative și educative pentru cei mici, printre care recitaluri de muzică folk, chitară și pian, desene pe asfalt, pictură pe față, întâlniri cu personaje animate dar și activități sportive precum tenis de câmp, fotbal și un circuit sportiv.

Participanții au luat parte la ateliere creativ-educative, s-au bucurat de toboganele gonflabile amplasate special în parcul municipiului și au primit, din partea organizatorilor, fructe (mere, pere, piesici), dulciuri (napolitane și bomboane) și apă minerală plată, pentru hidratare.

Programul, realizat de Primăria Municipiului Aiud și Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud, a inclus și momente demonstrative susținute de Poliția Municipiului Aiud, Detașamentul de Pompieri Aiud, SMURD Aiud, Jandarmeria Municipiului Aiud, Salvamont Alba și Crucea Roșie Alba.

La mulți ani tuturor copiilor!

Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea evenimentului!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap

Publicat

în

În  cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.

Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.

Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 23 de ani REȚINUT de polițiști, după ce a lovit cu o sticla un bărbat, într-un local public din Aiud

Publicat

în

Un tânăr de 23 de ani, din Aiud, a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din același oraș, cu o sticlă în zona feței, în timp ce se aflau într-un local.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul de 23 de ani este cercetat de oamenii legii.

Potrivit IPJ Alba, la data de 25 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 25 mai 2026, tânărul de 23 de ani, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, cu o sticlă, în zona feței, provocându-i leziuni corporale.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.  Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud