Rămâi conectat

Actualitate

Direcția de Asistență Socială a municipiului Aiud organizează, în această lună, mai multe acțiuni de promovare a sănătății. Vezi detalii

Publicat

în

Sub sloganul „Cunoaște-ți valorile presiunii arteriale!” și „Să acționăm pentru un viitor mai sănătos!”, Direcția de Asistență Socială a municipiului Aiud din subordinea Consiliului Local, prin Compartimentul Cabinete medicale și Asistență Medicală Comunitară, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Alba, organizează două campanii IEC (Informare, Educare, Conștientizare) de promovare a sănătății, astfel:

  • Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii – 17.05.2019
  • Ziua Europeană Împotriva Obezității – 18.05.2019

Scopul acestor campanii este creșterea nivelului de informare a populației asupra consecințelor Hipertensiunii arteriale (HTA) și asupra riscurilor pentru sănătate pe care le prezintă persoanele supraponderale și cele obeze.

În cadrul acestor campanii se vor derula activități de informare şi conștientizare a populației, privind importanța depistării precoce a HTA și promovarea principiilor legate de stilul de viață sănătos, in comunitate, școli, cabinete medicale școlare – prin distribuire de materiale informative, afișare postere și măsurarea gratuită a glicemiei si a tensiunii arteriale.

În data de 16.05.2019, între orele 09:00 – 12:30 la sediul administrației Pieței Agroalimentare „Dr.Constantin Hagea” Aiud se va măsura gratuit tensiunea arterială și glicemia pentru persoanele interesate și se vor distribui materiale informative referitoare la cele două campanii Informare, Educare, Conștientizare.

Obiectivele campaniei sunt:

  • Diseminarea informațiilor legate de adoptarea unei alimentații echilibrate și promovarea principiilor legate de stilul de viață sănătos.
  • Creșterea accesului populației la serviciile preventive de măsurare a valorilor tensiunii arteriale.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap

Publicat

în

În  cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.

Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.

Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 23 de ani REȚINUT de polițiști, după ce a lovit cu o sticla un bărbat, într-un local public din Aiud

Publicat

în

Un tânăr de 23 de ani, din Aiud, a fost reținut de oamenii legii după ce l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din același oraș, cu o sticlă în zona feței, în timp ce se aflau într-un local.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul de 23 de ani este cercetat de oamenii legii.

Potrivit IPJ Alba, la data de 25 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 25 mai 2026, tânărul de 23 de ani, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, cu o sticlă, în zona feței, provocându-i leziuni corporale.

Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.  Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 23 mai 2026: „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul de Științele Naturii din Aiud

Publicat

în

Sâmbătă, 23 mai 2026, evenimentul „Noaptea Muzeelor” va fi organizat la Muzeul de Științele Naturii Aiud, între orele 16.00 și 22.00, iar intrarea va fi liberă. 

„Dragi aiudeni și vizitatori, vă invităm la „Noaptea Muzeelor” – o seară specială dedicată istoriei, culturii și descoperirii. Vă așteptăm sâmbătă, între orele 16:00 – 22:00, la Muzeul de Științele Naturii Aiud, cel mai vechi muzeu de acest tip din România, pentru o experiență aparte, într-o atmosferă de poveste. Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Muzeului Științele Naturii Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud