Rămâi conectat

Administrație

Documentația unui proiect de amenajare a unor zone de socializare în Aiud, aprobat de consilierii locali

Publicat

în

Consiliul Local al municipiului Aiud a aprobat documentația tehnico-economică faza DALI pentru obiectivul de investiții ”Zone de socializare în Municipiul Aiud – proiect integrat pentru îmbunătățirea calității vieții”.

Proiectul este structurat pe trei amplasamente distincte: Parcul Municipal Aiud, Piața Roma și strada Mihai Viteazul (pietonal Micro). Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 48,6 milioane de lei, inclusiv TVA.

În scopul îmbunătățirii spațiilor publice urbane menționate, se au în vedere următoarele tipuri de activități:

– construirea, extinderea, modernizarea, reabilitarea elementelor componente ale zonei publice: piste pentru biciclete, trasee pietonale (trotuare), aliniamente de arbori și canalizații tehnice pentru rețele

– construirea, extinderea, modernizarea, reabilitarea parcurilor, scuarurilor, grădinilor publice, altor zone cu spații verzi, facilităților recreaționale de mici dimensiuni (locuri de joacă pentru copii etc.), pergole, alei;

– achiziția mobilierului urban;

– construirea, modernizarea și reabilitarea parcărilor de mici dimensiuni,




Administrație

Au început lucrările de asfaltare în zona Transalpina Nord din Aiud. Unsprezece străzi vor fi modernizate până la finalul anului

Publicat

în

Lucrările de așternere a primului strat de asfalt au început în zona Transalpina Nord din municipiul Aiud, marcând o nouă etapă a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

În cadrul investiției vor fi modernizate 11 străzi: Zorilor, Viilor, Nicolae Bălcescu, Livezii, Plugarilor, Păltiniș, Țiglărie, Fântânele, Valea Aiudului, Gheorghe Lazăr și Dudului. Acestea reprezintă toate arterele incluse în proiectul finanțat prin programul guvernamental.

Potrivit administrației locale, lucrările au înregistrat întârzieri de câteva luni din cauza măsurilor și restricțiilor impuse prin ordonanțele guvernamentale, care au afectat desfășurarea investițiilor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

În prezent, proiectul a intrat în etapa de asfaltare, iar autoritățile estimează că toate cele 11 străzi vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, dacă ritmul lucrărilor va fi menținut și condițiile meteorologice vor fi favorabile.

Modernizarea infrastructurii din zona Transalpina Nord are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de circulație, creșterea siguranței rutiere și facilitarea accesului locuitorilor la o rețea de drumuri modernizată. Finalizarea investiției va contribui la dezvoltarea cartierului și la creșterea confortului pentru cetățenii care locuiesc în această parte a municipiului Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Primăria Aiud a lansat licitația pentru un coridor de mobilitate urbană de peste 30 de milioane de lei

Publicat

în

Primăria Aiud a lansat, în 7 iulie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), licitația pentru execuția lucrărilor și furnizarea dotărilor aferente proiectului „Realizare Coridor de mobilitate urbană integrată și sustenabilă în municipiul Aiud: Strada Tudor Vladimirescu – Strada Cuza Vodă – Strada Transilvaniei”.

Contractul are o valoare estimată de 30.307.975,23 de lei, fără TVA, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la data de 18 august 2026.

Investiția urmează să fie finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027 și vizează modernizarea uneia dintre cele mai circulate axe rutiere din municipiu, cu scopul de a îmbunătăți mobilitatea urbană și de a reduce impactul traficului asupra mediului.

Coridor de mobilitate pentru transport public, pietoni și bicicliști

Proiectul face parte din strategia de mobilitate urbană a municipiului Aiud și urmărește transformarea traseului format din străzile Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă și Transilvaniei într-un coridor modern, adaptat cerințelor actuale privind transportul sustenabil.

Potrivit documentației tehnice, investiția va contribui la creșterea atractivității transportului public, la îmbunătățirea condițiilor pentru pietoni și bicicliști și la reorganizarea circulației rutiere, astfel încât traficul să devină mai sigur și mai fluent.

În același timp, proiectul are ca obiective reducerea emisiilor de carbon și încurajarea utilizării unor mijloace de transport alternative autoturismului personal.

Investiția include și lucrări la rețelele de utilități

Contractul scos la licitație nu vizează doar lucrările de infrastructură, ci și furnizarea dotărilor necesare funcționării noului coridor de mobilitate, în conformitate cu cerințele programului de finanțare europeană.

De asemenea, vor fi executate lucrări de relocare și modernizare a rețelelor de utilități, inclusiv intervenții la infrastructura electrică și la rețelele de comunicații, necesare pentru implementarea proiectului.

Proiect inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă

Coridorul de mobilitate reprezintă una dintre investițiile prioritare prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Aiud pentru perioada de programare 2021–2027.

Înainte de lansarea licitației, Consiliul Local Aiud a aprobat documentația tehnico-economică în faza DALI și indicatorii tehnico-economici ai investiției, etapă necesară pentru obținerea finanțării europene și demararea procedurii de achiziție publică.

Continuarea investițiilor în transportul urban

Noul proiect completează investițiile realizate deja de administrația locală în domeniul transportului public. Din vara acestui an, municipiul Aiud utilizează autobuze electrice achiziționate prin fonduri europene, iar realizarea coridorului de mobilitate are rolul de a integra infrastructura rutieră modernizată cu transportul public ecologic.

Prin această investiție, autoritățile locale urmăresc dezvoltarea unui sistem de mobilitate urbană mai eficient, mai sigur și mai puțin poluant, în concordanță cu obiectivele europene privind transportul sustenabil.




Citește mai mult

Administrație

Spațiile verzi de pe strada Iuliu Maniu și de la ieșirea din Aiud au fost reamenajate printr-un parteneriat public-privat

Publicat

în

Spațiul verde de pe strada Iuliu Maniu și sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Aiud au fost reamenajate în urma unei colaborări dintre administrația locală și două societăți din mediul privat, Grădina lu’ Mărs și Pepiniera Cioclea.

Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, lucrările de amenajare au fost realizate cu titlu gratuit de către cele două firme și includ plantarea unei game variate de specii ornamentale, alese astfel încât să asigure perioade succesive de înflorire pe parcursul anului.

„Amenajarea cuprinde o gamă variată de plante, alese astfel încât să ofere culoare și perioade succesive de înflorire pe tot parcursul anului. Plantele de sezon vor fi completate și întreținute de colegii de la SPAPL Aiud, iar pentru o întreținere eficientă a fost instalat și un sistem semiautomat de irigații”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Primăria precizează că acest proiect reprezintă un exemplu de colaborare între administrația publică și mediul privat, apreciind că astfel de parteneriate pot contribui la îmbunătățirea aspectului spațiilor publice.

„Acest parteneriat public-privat este un exemplu de bună practică, inspirat din marile orașe, care dovedește că și la Aiud colaborarea dintre administrație și mediul privat poate transforma spațiile publice în locuri mai verzi, mai frumoase și mai primitoare”, se mai arată în mesajul transmis de Primăria Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud