Rămâi conectat

Știri din zonă

Doi bărbați din Rădești, care au împușcat ILEGAL mai mulți lupi, cercetați de autorități

Publicat

în

În seara de vineri, 22 august 2025, în jurul orei 23,50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că între localitățile Lopadea Nouă și Hopârta, două persoane ar fi împușcat doi lupi, după care ar fi părăsit locul faptei.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat doi bărbați de 46 și 55 de ani, ambii din comuna Rădești, care se aflau lângă un autoturism, în apropierea localității Lopadea Nouă.

În interiorul autoturismului au fost descoperite două exemplare din specia lup, care prezentau plăgi produse prin împușcare, precum și o armă de vânătoare.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatul de 46 de ani este deținător legal de arme și avea valabilă autorizația de vânătoare colectivă, pentru speciile vulpe, șacal și cioară.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea 407/2006, respectiv vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare, vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale, transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, precum și uz de armă fără drept.




Știri din zonă

Primăria Lopadea Nouă scoate la licitație lucrări pentru amenajarea de trotuare și șanțuri de scurgere, pe marginea DJ 107E

Publicat

în

Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru lucrările de amenajare a șanțurilor și trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 107E, în intravilanul localității.

Contractul, cu o valoare estimată de 899.342,43 lei, fără TVA, vizează tronsonul 1, cu o lungime de 752 de metri. Ofertele pot fi depuse până la 27 octombrie 2026, iar durata estimată a execuției este de aproximativ șase luni.

Proiectul prevede amenajarea a 293 de metri de trotuare, cu lățimea de 1,20 metri, și construirea a circa 699 de metri de șanțuri betonate. Sunt incluse, de asemenea, refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente, amenajarea unei rigole carosabile și a unei parcări de 165 de metri pătrați, precum și modernizarea sau repararea podețelor transversale.

Lucrările mai prevăd realizarea a 30 de accese către proprietăți. Trotuarele vor fi pavate cu pavele autoblocante, montate pe fundație din balast și piatră spartă și încadrate cu borduri prefabricate. Soluțiile tehnice sunt proiectate pentru a facilita circulația pietonilor și evacuarea apelor pluviale.

Potrivit documentației, pe sectorul vizat există zone fără trotuare, iar șanțurile sunt, în unele locuri, degradate sau colmatate. Pietonii folosesc acostamentele ori spațiile verzi de la marginea drumului, iar scurgerea necorespunzătoare a apelor poate duce la acumulări în apropierea carosabilului și a proprietăților.

Prin investiție, administrația locală urmărește să îmbunătățească siguranța pietonilor și a traficului, accesul la gospodării și gestionarea apelor pluviale.




Citește mai mult

Știri din zonă

Tentativă de furt la Băgău: doi tineri ar fi forțat rezervorul unui excavator pentru a fura motorină

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 7/8 octombrie 2026, cei doi tineri ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului unui excavator, aparținând unei societăți comerciale, care se afla în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, cu intenția de a sustrage motorină. Aceștia nu ar fi reușit să sustragă carburant, întrucât rezervorul utilajului era gol.

În cursul zilei de azi, 11 octombrie 2026, în vederea dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri vor fi prezentați unității de parchet competente.

Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.




Citește mai mult

Știri din zonă

Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului

Publicat

în

Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.

Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.

Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.

„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud