Rămâi conectat

Economie

Domnul Stat și doamna AVAS au vândut pe „2 lei„ Metalurgica Aiud, UPSOM Ocna Mureș….

Publicat

în

Acesta este durerosul adevăr

Toată lume știe că numărul șomerilor și procentul șomajului în juderț sau în țară sunt cifre care se referă doar la șomerii aflați în evidențele agențiilor și reprezintă doar o parte din șomajul real. Statisticile n-au dezvăluit niciodată adevărata amploare a acestui fenomen postdecembrist.

În conformitate cu datele oficiale, la nivel național, la sfîrșitul anului trecut rata șomajului era de 5,59%, iar numărul de șomeri a ajuns aptoape jumătate de milion, adică la 494.000.
Potrivit cifrelor statistice, la sfârșitul lunii noiembrie 2012, județul Alba avea un număr de 12.623 șomeri. Cifra nu ar fi de speriat pentru un județ care la proaspătul recensământ făcut de către autorități are o populație de 327.224 locuitori.
Și totuși, calculele statistice arată că în județ mai există încă aproximativ 80.000 de oameni care nu au unde munci.
Dacă luăm în calcul faptul că judetul are 90.181 pensionari, aproximativ 64.000 de elevi și studenți și 86.000 de angajați rezultă că în județul nostru sunt peste 87.000 de cetățeni care nu au un loc de muncă, din care doar 12.600 sunt în evidențele AJOF.
Să fie diferența de 75.000 doar leneși, angajați la negru, patroni și fermieri în adevăratul sens al cuvântului? Nu prea cred. Dacă ea fi așa atunci județul nostru era unul mai mult decât înfloritor. Și cțnd te gândești că situația este cam aceeiași în fiecare județ realizezi adevărata cifră a celor care nu au unde să muncească.
Drumul unui șomer român este destul de simpli. Ești concediat sau ai terminat liceul ori facultatea, te duci la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă îți depui dosarul și te înscri în evidențele ei. Primeşti ajutorul de şomaj pe perioada legală, apoi devii şomer neindemnizat. Dacă, timp de un an de zile, nu-ţi mai cauţi de lucru prin intermediul AJOFM, statul presupune automat că ori ţi-ai găsit singur job, ori te-ai făcut patron, ori ai câştigat la loto, deci nu mai eşti şomer, aşa că eşti scos automat din statisticile oficiale.
În calitatea lor de șomeri indemnizați sau neindemnizați, cea mai mare parte dintre cetățeni nu-și caută un job prin intermediul AJOFM. Cei mai mulți tineri, dar și cei de vâestă mijlocieaplică pe tot felul de site-uri de profil. Cei care se află aproape de vârsta de pensionare așteaptă câțiva ani pensia, că oricum de angajat nu-i mai angajează nimeni.
Dacă în mediul urnban situația job-urilor este cum este, în mediul rural este dezastru. Aici, în rural, singura alternativă este să te angajezi pe la una dintre fermele din zonă.
Vă imaginați cumva că un cetățean din fundul județului, de la Sohodol să spunem, bate amar de drum pe cheltuiala lui doar să se înscrie în listele AJOFM și a rămâne în statistici, chiar dacă are o agenție locală mai aproape de el?
Sunt sigur că numărul celor fără locuri de muncă atât din județ, cât și din țară este de trei sau patru ori mai mare decât cel din statisticile oficiale.
De ce se întâmplă așa? Deoarece statului român îi convine să lase lucrurile aşa, să se laude cu una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Europa şi să poată râdă de state precum Grecia ori Spania, unde șomajul a sărit demult de 20%. Aceasta deşi românii încă îşi pot găsi mai uşor de lucru în Spania ori Grecia decât acasă la ei, în România.
Priviți cum arată tabloul șonajului în Regiunea Centru. Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii noiembrie 2012 în Regiunea Centru era de 64528 persoane, reprezentând 13,55% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel naţional. Ponderea persoanelor de sex masculin a fost de 55,58% (35866 persoane), iar a persoanelor de sex feminin de 44,42% (28662 persoane). Numărul şomerilor a crescut faţă de luna octombrie 2012 cu +6,30% (3822 persoane), iar faţă de luna noiembrie 2011 a crescut cu +2,25% (1417 persoane).
La nivelul regiunii cei mai mulţi şomeri aflați în evidențele agențiilor de șomaj se găsesc în judeţul Mureş (14942 persoane), urmat de judeţul Alba (12623 persoane) şi Braşov (11968 persoane), iar cei mai puţini în judeţele Covasna (6943 persoane) şi Sibiu (8443 persoane). Faţă de luna trecută numărul şomerilor a crescut în toate judeţele regiunii, cel mai mult în judeţul Alba unde s-a înregistrat o creştere de 7,89% (923 persoane), urmat de judeţul Braşov 6,59% (740 persoane), iar cel mai puţin în judeţul Harghita 6,21% (562 persoane).
Rata şomajului calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă (la 1 ianuarie 2012), a fost în luna noiembrie de 6,0%, cu 0,6 puncte procentuale mai ridicată decât cea a întregii ţări (5,4%). Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţele Covasna 7,8% (8,6% în rândul bărbaţilor) şi Alba 7,4% (7,7% în rândul bărbaţilor), iar cea mai mică în judeţele Sibiu 4,6% şi Braşov 5,0%.
Și acum vă întreb cam cât credeți că este șomajul real la nivel de regiune? Dar la nivel de țară?
De fiecare dată, în campaniile electorale, politicieni mai mult sau mai puțin fălcoși promit înființarea unui milion sau două de noi locuri de muncă. Dacă politicienii și partidele s-ar ține de cuvânt credeți că aceste locuri de muncă ar ajunge? Știți de ce se face „naveta” pe distanțe lungi pentru un job? Numai din municipiul Aiud pot da exemple de cetățeni care, datorită grijii pe care au avut-o onor administrația locală, primarii și guvernele ce au fost, merg zilnic sau săptămânal la Miercurea Sibiului și Sibiu, la Luduș, Tâtgu Mureș, Târnăveni, la Cluj-Napoca, la Cugir sau Orăștie.
Ia gândiți-vă cum era dacă domnul Stat și doamna AVAS ar fi gândit o politică de rentabilizare și revigorarea a economiei fiecarui oraș și nu ar fi vândut „pe doi lei” întreprinderi cum a fost spre exemplu, Metalurgica Aiud, UPSOM Ocna Mureș, etc, omorând în acest fel localitățile respective și supunând populația la înfometare?
Gândirea proastă și goana după înavuțire a politicienilor au pus pe butuci industria românească și au adus foamea și deznădejdea în casele românilor, pentru ca apoi, tot ei, să ceară tot celor care nu au, banii necesari pentru întreținerea cohortelor de funcționari și parlamentari burtoși și fălcoși ce trebuie să gospodărească cele aproape 500 de taxe și impozite, care ne-au clasat pe loc fruntaș între statele care-și exploatează poporul. Da, acesta este cruntul adevăr: sunte fruntași la exploatarea poporului de către stat și administrațiile locale. Dureros, dar acesta este adevărul.

Dorel Lazăr
jurnalist independent




Economie

Locuri de muncă în Mirăslău, disponibile la 22 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Mirăslău au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 22 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Mirăslău, valabilă la data de 22 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Mirăslău, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Mirăslău la data de 22 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
DURABIL CRIS CONSTRUCT SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1 0756503118



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Rimetea, disponibile la 22 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Rimetea au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 22 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Rimetea, valabilă la data de 22 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Rimetea, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Rimetea la data de 22 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
DE COLȚEȘTI S.R.L. MANIPULANT MARFURI 1 0726149909



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Lopadea Nouă, disponibile la 22 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Lopadea Nouă au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 22 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Lopadea Nouă, valabilă la data de 22 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Lopadea Nouă, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Lopadea Nouă la data de 22 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
ROXI & HUGO SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 4 adrianamesaros30@icloud.com
DAN SUPER SRL LUCRATOR COMERCIAL 1 0746047930



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud