Rămâi conectat

Sport

Dragoș Crișan, după ce CSM Aiud a disputat primul meci în SuperLiga Alba: „Un moment pe care Aiudul îl aștepta de ani de zile”

Publicat

în

CSM Aiud a disputat sâmbătă, 29 august 2026, primul meci oficial pe teren propriu în SuperLiga, într-o atmosferă specială, creată de cei peste 500 de spectatori prezenți în tribune. Partida, considerată un adevărat duel al orgoliilor și al rivalităților locale, s-a încheiat cu victoria formației CS Ocna Mureș, scor 4-1, după ce la pauză tabela indica 1-2.

Dincolo de rezultatul de pe teren, momentul a avut o încărcătură aparte pentru fotbalul aiudean, reprezentând revenirea orașului într-o competiție importantă și începutul unui nou proiect sportiv.

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a transmis un mesaj emoționant după partida de debut, subliniind importanța acestui moment pentru comunitate și pentru viitorul sportului local.

„Sportul renaște acasă, la Aiud. Sentimentul de astăzi este copleșitor și greu de descris în cuvinte. Am trăit împreună un moment pe care Aiudul îl aștepta de ani de zile: CSM Aiud a disputat primul meci oficial pe teren propriu în SuperLiga.

Am văzut emoție, am văzut oameni uniți și am simțit din nou acel sentiment de apartenență pe care doar sportul îl poate crea. Pentru mine, nu este doar începutul unui sezon. Este începutul unui nou capitol pentru sportul aiudean”, a transmis edilul Aiudului.

Dragoș Crișan a vorbit, totodată, despre responsabilitatea comunității de a susține dezvoltarea clubului și de a crea oportunități pentru generațiile viitoare.

„După ani de așteptare, Aiudul are din nou o echipă, are o nouă speranță și are un drum pe care trebuie să îl construim împreună. (…) Eu cred în sportul aiudean. Cred în această echipă. Cred în oamenii care pun suflet și cred că împreună putem face ca această poveste să fie doar începutul”, a mai scris primarul Aiudului.

Un proiect construit pentru viitor

CSM Aiud se află într-un amplu proces de formare, conducerea clubului dorind să construiască o echipă competitivă pe termen lung. Lotul este format în jurul unui nucleu de jucători tineri, care beneficiază de aportul unor fotbaliști cu experiență în competițiile județene.

Potrivit reprezentanților clubului, în lot se regăsesc 8-9 jucători cu experiență la nivelul Ligii a IV-a, aceștia urmând să contribuie la creșterea și formarea tinerilor fotbaliști.

„Credem că această combinație dintre tinerețe, ambiție și experiență va pune bazele unei echipe competitive și de viitor”, au transmis oficialii CSM Aiud.

Chiar dacă primul rezultat pe teren propriu nu a fost cel dorit de suporteri, atmosfera din tribune și numărul mare de spectatori prezenți la partida cu CS Ocna Mureș demonstrează că fotbalul are din nou susținere la Aiud. Pentru CSM Aiud, debutul în SuperLiga reprezintă astfel mai mult decât începutul unui sezon – este primul pas într-un nou capitol al sportului aiudean.




Sport

CSM Aiud rezistă în zece oameni și smulge un punct în fața Performanței Ighiu

Publicat

în

CSM Aiud a obținut un punct important sâmbătă, în partida de pe teren propriu cu Performanța Ighiu.

Gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 73, după eliminarea lui Val. Drăgan, dar au rezistat până la final.

Pentru Performanța Ighiu, considerată favorită înaintea întâlnirii, aceasta este prima remiză din acest sezon. Echipa a acumulat un singur punct în ultimele două partide.




Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Cătălin Chețan, campion la Spartan Fight Arena

Publicat

în

Cătălin Chețan, un sportiv în vârstă de 12 ani din Aiud, a obținut o performanță remarcabilă la gala Spartan Fight Arena, desfășurată la Târgu Mureș.

Tânărul a concurat la categoria „Piramida – 50 kg, 12 ani” și a reușit să câștige centura de campion a competiției.

„Performanță deosebită la Târgu Mureș, în cadrul galei Spartan Fight Arena! La categoria Piramida – 50 kg, 12 ani, aiudeanul Cătălin Chețan a reușit să câștige centura de campion a galei! Multă muncă, disciplină și curaj, răsplătite pe măsură!”, se arată într-o postare publicată pe o rețea de socializare.

Felicitări, Cătălin, și mult succes în competițiile viitoare!




Citește mai mult

Sport

Aiudul, la prima victorie în SupeLiga Alba: CSM Aiud – Spicul Daia Română 4-0 (1-0)

Publicat

în

CSM Aiud a obținut prima victorie din actuala stagiune a SuperLigii Alba, după ce s-a impus cu 4-0 (1-0) în fața formației ACS Spicul Daia Română, pe Stadionul „Aiudel”.

Partida a reprezentat duelul dintre ultimele două clasate, iar succesul le-a adus aiudenilor primele trei puncte ale sezonului. În schimb, Spicul Daia Română a ajuns la patru înfrângeri consecutive și a preluat „lanterna roșie”.

Unul dintre principalii oameni ai partidei a fost veteranul V. Drăgan, în vârstă de 39 de ani, care a înscris de două ori.

Drăgan și-a trecut în cont și ultimul gol al întâlnirii, printr-o execuție spectaculoasă. Veteranul a șutat de la aproximativ 30 de metri, mingea ajungând în colțul lung al porții.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud