Rămâi conectat

Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Transportul public din Municipiu, aproape de a deveni funcțional”

Publicat

în

Proiectul de transport public din Aiud se apropie de finalizare. Autoritățile speră ca noile microbuze electrice să înceapă să circule până la sfârșitul acestui an sau, cel târziu, anul viitor, oferind locuitorilor din Aiud un mijloc de transport modern, ecologic și sigur.

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a explicat că proiectul demarat în 2018, de fosta administrație, a ajuns să coste semnificativ mai mult decât se estimase inițial. Potrivit edilului, investiția, care trebuia finanțată în mare parte din fonduri europene și estimată la aproximativ 45 de milioane de lei, a crescut în prezent la circa 72 de milioane de lei. Mai mult, contribuția Municipiului Aiud, care ar fi trebuit să fie de doar 2% – aproximativ 800.000 de lei – a crescut semnificativ. Astfel, administrația locală suportă acum din bugetul propriu peste 26 de milioane de lei, sumă ce include și un credit contractat de primărie.

„Este un proiect copiat în totalitate după cel realizat pentru localitatea Vulcan. Pe mandatul meu de consilier local am tras semnale de alarmă că acest proiect nu este foarte bine gândit sau verificat înainte de implementare. În proiect, inclusiv pe copertă și în mai multe anexe, apărea adresa Municipiului Vulcan (județul Hunedoara)”, a declarat edilul, pentru ziarulunirea.ro.

• Transportul public din Aiud, aproape de a deveni funcțional

Proiectul de transport public se află într-o fază avansată, cel puțin în ceea ce privește infrastructura. Depoul, spălătoria și microbuzele sunt deja pregătite.

Între timp a fost lansată licitația în SEAP pentru desemnarea operatorului ce va prelua serviciul.

Primăria Aiud a analizat trei variante pentru a face transportul public operațional. Prima opțiune a fost crearea unui serviciu propriu, gestionat direct de administrația locală, însă costurile – de peste 7 milioane de lei anual – au fost considerate prea mari. A doua variantă a fost aderarea la AIDA-TL, asociația care gestionează transportul public în județ.

Ideea a fost abandonată, după cum a explicat primarul: „La aflarea veștii că municipiul Alba Iulia dorește să se retragă, alături de alte localități mai mici, am renunțat la această idee, pentru că am fi devenit orașul cel mai mare și, implicit, principalul plătitor al acestor servicii”. În final, administrația locală a decis externalizarea serviciului, care va fi atribuit prin licitație publică. Costurile cu operatorul privat ar urma să fie de aproximativ 3 milioane de lei anual.

• Tinerii și pensionarii vor beneficia de gratuități

Noul sistem de transport în comun din Aiud va veni în sprijinul comunității. Dragoș Crișan a explicat că anumite categorii de cetățeni vor beneficia de curse gratuite sau parțial subvenționate: „Elevii din clasele 0–8 și, dacă nu mă înșel, chiar și cei din liceu, vor avea gratuitate pentru transportul de la casă la școală și înapoi. Pentru seniorii noștri cu pensia minimă, sunt prevăzute opt transporturi lunare dus-întors. Atenție, doar pentru cei care au pensia minimă”, a precizat primarul. Astfel, aproximativ 700 de pensionari vor beneficia lunar de 16 călătorii gratuite.

• Când ar putea deveni funcțional noul transport public din Aiud

Primarul municipiului Aiud speră ca primele microbuze electrice să iasă pe traseu până la finalul acestui an. Totuși, Dragoș Crișan a recunoscut că proiectul a avut întârzieri considerabile: „Să fiu sincer, acest proiect trebuia finalizat în 2022. Ulterior a fost prelungit până în 2023 și etapizat. Dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, găsim operatorul potrivit, aiudenii vor beneficia, cel târziu anul viitor, de un transport public ecologic, modern și funcțional”, a declarat edilul.

Potrivit caietului de sarcini, operatorul care va prelua serviciul de transport nu va putea utiliza exclusiv microbuzele electrice achiziționate prin proiect, ci va trebui să dispună și de vehicule de rezervă, cu motoare termice.




Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Aiudul marilor proiecte prinde contur: Coridorul de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Ionuț Crișan a declarat astăzi, că mai multe firme s-au înscris la licitația pentru realizarea Coridorului de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea orașului.

„Am atras peste 8,3 milioane de euro din fonduri nerambursabile, iar proiectul se află în ultima etapă importantă înainte de demararea lucrărilor și anume, desemnarea constructorului.După finalizarea licitației, trecem de la planuri la muncă în teren: kilometri de trotuare modernizate, piste pentru biciclete, rigole și câte un Park&Ride la fiecare intrare în oraș”, a declarat edilul din Aiud.

Potrivit primarului, proiectul este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru iar autoritatea de management este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud