Rămâi conectat

Actualitate

Duminică, 29 ianuarie 2023, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud și-a sărbătorit hramul

Publicat

în

Duminică, 29 ianuarie 2023, comunitatea credincioșilor ortodocși din parohia Aiud II a îmbrăcat haină de sărbătoare.

Astfel, în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Aiud, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost săvârșită, cu prilejul serbării ocrotitorilor sfântului locaș de închinare, de către un numeros sobor de clerici, în frunte cu părintele profesor Dumitru Vanca, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Comunitatea credincioșilor din parohia Aiud II este păstorită de către părintele Ioan Bogdan, protopop al Aiudului, și părintele Mihai Ciurtin. În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele profesor Dumitru Vanca, în cuprinsul căruia a reliefat minunea vindecării fiicei femeii cananeence de către Mântuitorul Hristos, subliniind trei aspecte care trebuie să se regăsească și în viețile noastre: 1. Schimbarea mentalității, 2. Stăruința în rugăciune și 3. Rugăciunea pentru ceilalți.

De asemenea, din sobor au mai făcut parte, alături de părintele Dumitru Vanca și preoții din parohia Aiud II, părintele Mihai-Traian Popa, păstor al comunității credincioșilor din parohia Poiana Aiudului, părintele Alexandru Truța, preot al parohiei Vălișoara, părintele Mihai Canțer, preot al parohiei Izvoarele, părintele Emil Gâlea, paroh al comunității credincioșilor de aici între anii 1990-2017, și părintele diacon Răzvan Brudiu, cadru didactic universitar în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Totodată, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” au fost prezente numeroase oficialități, dintre care amintim pe doamna Oana Badea, primarul municipiului Aiud. La final, părintele protopop Ioan Bogdan a mulțumit tuturor invitaților prezenți la sărbătoarea bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud, dar și credincioșilor care au luat parte la acest eveniment duhovnicesc.

Foto: Alexandru-Samuel Popa




Actualitate

Festivalul Internațional de Folclor Aiud revine la sfârșitul lunii iulie cu artiști din opt țări. Programul complet al ediției a XIV-a

Publicat

în

Municipiul Aiud va găzdui, în perioada 30 iulie – 2 august 2026, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate promovării tradițiilor și patrimoniului cultural imaterial.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Aiud, prin Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, în parteneriat cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba.

Membru al rețelei internaționale CIOFF® (Conseil International des Organisations de Festivals de Folklore et d’Arts Traditionnels), partener oficial al UNESCO, evenimentul promovează dialogul intercultural și valorificarea patrimoniului cultural prin muzică, dans și tradiții populare.

Pe parcursul celor patru zile de festival, publicul va putea urmări spectacole susținute de ansambluri folclorice din Georgia, Grecia, Italia, Mexic, Republica Moldova, Turcia, Ucraina și România.

Pe lângă reprezentațiile internaționale, ediția din acest an va include parada portului popular, recitaluri susținute de artiști consacrați și Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud.

Programul Festivalului Internațional de Folclor Aiud 2026

Joi, 30 iulie

  • 19:00 – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, urmată de un spectacol artistic susținut de toate ansamblurile participante.

Vineri, 31 iulie

  • 19:00 – Spectacol artistic cu participarea Ansamblului Folcloric „Dor Teiușan”, a ansamblurilor din Grecia, Turcia și Ucraina, precum și a Ansamblului Folcloric „Doina Aiudului”.
  • 21:30 – Recital extraordinar susținut de Mariana Anghel.

Sâmbătă, 1 august

  • 09:30 – Parada Portului Popular.
  • 19:00 – Spectacol artistic cu participarea ansamblurilor din Republica Moldova, Italia, Mexic și Georgia, alături de Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” și Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului”.
  • 20:30 – Spectacol extraordinar susținut de Lavinia Goste și Marius Zorilă, alături de Grupul Instrumental „Valahia”.

Duminică, 2 august

  • 19:00 – Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud, ediția a XIV-a, urmată de spectacolul extraordinar susținut de toate ansamblurile participante.

Organizatorii îi invită pe locuitorii municipiului și pe toți iubitorii de folclor să participe la această ediție a festivalului, care va transforma din nou Aiudul într-un loc al întâlnirii dintre tradiții, culturi și comunități din mai multe colțuri ale lumii.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 26 de ani din Aiud, cercetat penal după ce a tractat o remorcă fără permis corespunzător categoriei

Publicat

în

Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Aiud, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule fără să dețină permisul de conducere corespunzător categoriei necesare.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 24 iulie 2026, în jurul orei 19:00. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au oprit pentru control, pe strada Tribun Tudoran, un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism și o remorcă, condus de un bărbat de 26 de ani din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.




Citește mai mult

Actualitate

Vești bune despre adolescentul de 15 ani, rănit grav în accidentul cu trotineta electrică din Aiud

Publicat

în

Starea de sănătate a adolescentului de 15 ani rănit grav în accidentul produs în seara zilei de 23 iulie, pe strada Bethlen Gabor din municipiul Aiud, este favorabilă, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Conform datelor comunicate de familie, băiatul este conștient și a reușit să vorbească cu apropiații săi, după ce a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Accidentul a avut loc joi, 23 iulie 2026, în jurul orei 21:18, când doi minori, în vârstă de 14 și 15 ani, ambii din Aiud, se deplasau împreună pe o trotinetă electrică pe strada Bethlen Gabor. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, pe un sector de drum în pantă, cei doi și-ar fi pierdut echilibrul și au căzut pe carosabil.

În urma impactului, ambii adolescenți au fost răniți și transportați la spital. Tânărul de 15 ani, care conducea trotineta, a suferit leziuni grave și a fost transferat în stare critică la Târgu Mureș, în timp ce celălalt minor a primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Aiud.

Evoluția favorabilă a stării de sănătate a adolescentului reprezintă o veste încurajatoare pentru familie și pentru comunitatea locală, după accidentul care a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor din Aiud.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud