Rămâi conectat

Știri din zonă

După mai bine de 100 de ani, localitatea Rădești pregătește o nouă monografie

Publicat

în

Singura monografie despre localitatea Rădești datează din anul 1911 și aparține lui Iacob Radu, preot, istoric, frate al episcopului Demetriu Radu, întemeietorul localității Rădești. 

Originar din Uifalău, Iacob Radu a scris în anul 1911 o monografie istorică despre biserica sfinită în Tâmpăhaza-Uifalău în 1910. Lucrarea, publicată cu peste un secol în urmă mai există diîn sat, în câteva exemplare originale. Se poate nota faptul că textul monografiei a fost preluat și tipărit în anul 2005 de dr. Vasile Marcu în lucrarea „Episcopul Demetriu Radu. Viața și opera martirului”, astfel încât acum se poate ajunge cu ușurință la lectura textului scris acum 100 de ani. Aceluiași istoric Iacob Radu îi datorăm lucrarea publicată în 1930 la Orade ܈și intitulată „In memoriam. Prinos memoriei Episcopului Dr. Demetriu Radu la a zecea aniversare a tragicei sale morți”.  După cum am aflat, noua  monografie va fi elaborată  cu sprijinul unor localnici, a relatărilor venite din partea unor personalități care au trăit istoria satului, dar are la bază lucrarea de disertație a prof. Vasile Marin Teompa – prof. de istorie la Școala Gimnazială „Demetriu Radu” din Rădești intitulată „Din istoria satului Rădești și a parohiei greco – catolice în perioada 1867 – 1948”.

Aspectele de istorie pentru localitatea Rădești consemnate pentru respectiva perioadă sunt în strânsă legătură cu soarta bisericii în acest timp, cu istoricul parohiei greco-catolice de la instituirea dualismului austro-ungar în 1867, până la interzicerea bisericii greco-catolice de regimul comunist, în 1948. „Prezentarea evenimentelor de istorie locală pentru Rădești se oprește la anul 1948, an marcat de decretul numărul 358 din 1 decembrie emis de Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale, conform căruia înceta existența cultului greco-catolic, iar toate bunurile acestuia erau expropriate”, se arată în lucrarea sa prof. Vasile Teompa. Documentele de arhivă consultate demonstrează numeroase alte lucruri interesante despre satul Rădești și parohia sa. De asemenea, studiul monografic s-ar putea extinde și pentru perioada care a urmat interzicerii cultului greco-catolic, existând multe date documentare de arhivă în acest sens și despre regimul comunist. În cazul localității Rădești procesele verbale redactate cu ocazia ܈ședințelor curatoratului bisericesc dau impresia unei treceri la sfârșitul anului 1948, fără nici un fel de problemă a comunității de la cultul greco-catolic la cel ortodox. S-a produs însă odată cu această schimbare religioasă forțată a comunității creștine greco-catolice și o schimbare de preot, întrucât slujitorul altarului din acea vreme, Ioan Tocaciu a refuzat trecerea la o altă religie. În data de 5 decembrie 1948 s-a desfășurat primul curatorat bisericesc condus de Teodor Munteanu, noul preot care a fost numit în parohia ortodoxă Rădești. Acesta prelua inventarul bisericii și al casei parohiale precum și toate pământurile bisericești ale localității.

„De remarcat faptul că lucrarea de față s-a oprit în ceea ce privește problemele legate de școală la anul 1924, când a fost reorganizat învățământul în Transilvania. Într-o altă lucrare monografică, pe baza surselor arhivistice existente pot fi sesizate unele aspecte privind învățământul local ieșit de sub grija bisericii pentru toată această perioadă, cu posibilitate de extindere și în perioada comunistă. O contribu܊ie importantă pentru cunoașterea istoriei contemporane la nivel local o au și mărturiile orale, în special ale acelor persoane care au luat parte la momentele importante ale timpului. Din păcate însă, de aceste surse istorice se poate beneficia tot mai puțin pentru că se află în viață un număr tot mai restrâns de persoane care au luat parte la evenimente precum cel de-al Doilea Război Mondial sau la principalele etape ale instaurării comunismului în România. Am observat pe parcursul descrierii unor evenimente cu caracter local problemele pe care le-a întâmpinat această instituție a bisericii, în special legate de spațiu, de clădire. Micul lăcaș ridicat la 1675 a rezolvat pentru un timp destul de îndelungat problema credincioșilor din Tâmpăhaza, care nu aveau unde să se roage lui Dumnezeu, iar monumentala biserică construită cu mult efort la 1910 a răspuns nevoilor religioase ale cre܈tinilor români din ambele sate Tâmpăhaza și Uifalău. Mergând mai departe și ajungând în zilele noastre suntem convin܈i că la Rădești problema construcțiilor bisericești este pe deplin rezolvată. Rădești este azi satul cu trei biserici; are biserica reformată ridicată în secolul al XVIII-lea, biserică greco-catolică înăl܊ată în 1910 precum ܈i biserică ortodoxă a cărei construc܊ie a început în anul 2009, primele slujbe religioase fiind săvârșite aici din 2014”, precizează prof. Vasile Teompa.

După cum am discutat cu unii dintre localnici, există premizele completăriii datelor ce se doresc a fi cuprinse în noua monografie a satului Rădești. Astfel, o contribuție de seamă în acest sens va avea preocuparea pe care de câțiva ani o dovedește doamna profesoară Maria Coza (astăzi pensionară), care a adunat și adună o serie de date referitoare la evoluția satului. După cum ne-a mărturisit, domnia sa are în vedere: Datini și credințe ale satului, Ocupația locuitorilor, Oameni de seamă ai Rădeștiului, Personalități ale școlii din Rădești ș.a.

Constantin PREDESCU




Știri din zonă

Stație de încărcare pentru autovehicule electrice, pusă în funcțiune în comuna Rimetea

Publicat

în

O nouă facilitate destinată atât locuitorilor, cât și vizitatorilor comunei Rimetea a devenit disponibilă începând de luni, 2 noiembrie 2026, odată cu punerea în funcțiune a stației de încărcare pentru autovehicule electrice.

Stația este amplasată în apropierea sediului Primăriei Rimetea, lângă postul de transformare, și oferă o soluție de încărcare pentru conducătorii autovehiculelor electrice care tranzitează localitatea sau se află în zonă.

Prin realizarea și operaționalizarea acestui proiect, comuna Rimetea își diversifică serviciile puse la dispoziția cetățenilor și vizitatorilor și face un nou pas în direcția dezvoltării infrastructurii pentru mobilitate electrică.

Administrația locală mulțumește tuturor celor care au contribuit la implementarea proiectului și la realizarea acestei investiții, prin care localitatea beneficiază de un nou serviciu adaptat nevoilor actuale de mobilitate.




Citește mai mult

Știri din zonă

O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările

Publicat

în

Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.

Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.

Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.

La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.

Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.

Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.

Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.

ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.




Citește mai mult

Știri din zonă

Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești

Publicat

în

Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.

Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.

Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.

Producție estimată de peste 158 MWh anual

Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.

Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud