Administrație
Economistul Marinel Pavel, numit manager interimar al Spitalul Municipal Aiud
Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale.

„Începând de astăzi, Spitalul Municipal Aiud are o nouă echipă de conducere. Marinel Pavel preia funcția de manager interimar. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale și este economist.
Am încredere că va contribui la redresarea activității spitalului, continuând cu succes munca și eforturile doamnei Monica Dan, și că va fi un sprijin real în proiectele pe care le vom implementa în viitorul apropiat.
Îi mulțumesc doamnei Monica Dan pentru perioada de interimat și pentru sprijinul acordat spitalului în toată această perioadă. Îi doresc mult succes în continuare, alături de noua echipă managerială”, a transmis Dragoș Crișan, primarul municipiului Aiud.


Administrație
De astăzi, transportul public din Municipiul Aiud intră într-o nouă etapă
Începând de astăzi, 1 iulie 2026, autobuzele electrice intră în circulație, oferind locuitorilor municipiului Aiud o alternativă modernă, confortabilă și prietenoasă cu mediul.


Introducerea noilor autobuze electrice reprezintă un pas important în procesul de modernizare a mobilității urbane și face parte din proiectul „Transport public ecologic în municipiul Aiud” (cod SMIS 326355), finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Prin acest proiect au fost achiziționate 16 autobuze electrice, au fost amenajate stații noi pentru călători și a fost construit un depou modern, împreună cu anexele necesare desfășurării serviciului de transport public local.
Prin această investiție, administrația locală își propune să reducă emisiile poluante, să crească calitatea serviciilor de transport public și să încurajeze utilizarea unor mijloace de transport sustenabile.
Începând cu 1 iulie, noul operator al serviciului de transport public local este asocierea FELDIBERC TRANS SRL – lider de asociere și AUTOTRUST CORPORATION SRL – asociat, care va asigura serviciul de transport și va pune la dispoziția municipiului, atunci când va fi necesar, o flotă proprie de autobuze pentru completarea capacității de transport.
Totodată, relația contractuală dintre Municipiul Aiud și Excelent Trans SRL se încheie. „Le mulțumim pentru colaborarea avută și pentru serviciile oferite comunității de-a lungul acestei perioade”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.
Traseele, stațiile și programul de circulație pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Aiud.
Pentru informații suplimentare puteți apela numărul de telefon: 0753065905.
Administrație
Obiectivele turistice din Aiud, promovate prin coduri QR
Municipiul Aiud face un nou pas în promovarea patrimoniului local. În fața principalelor obiective turistice din Aiud au fost montate plăcuțe cu coduri QR, care oferă vizitatorilor acces rapid la informații despre istoria și importanța fiecărui obiectiv.


Prin scanarea codurilor QR cu telefonul mobil, turiștii și localnicii pot afla detalii despre monumentele și atracțiile turistice din Aiud, într-un mod modern, rapid și ușor de utilizat.
Inițiativa contribuie la promovarea patrimoniului cultural al municipiului Aiud și îmbunătățește experiența celor care vizitează obiectivele turistice din oraș, oferind informații accesibile direct la fața locului.
Administrație
Finanțare de 4 milioane de lei pentru reabilitarea Parcului Dendrologic din Ciumbrud
Parcul Dendrologic din Ciumbrud va fi reabilitat și redat comunității într-o formă modernă și atractivă, printr-o finanțare de 4 milioane de lei, a anunțat primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.


„Am reușit să obținem o finanțare de peste 4 milioane de lei pentru reabilitarea Parcului Dendrologic din Ciumbrud, unul dintre cele mai frumoase și mai valoroase locuri ale comunității noastre.
Aiudul marilor proiecte prinde contur! După investițiile în infrastructură, mobilitate urbană, educație și sănătate, continuăm să atragem fonduri pentru proiecte care pun în valoare identitatea și frumusețea locurilor noastre.
Prin această investiție vom reda strălucirea unui loc simbolic pentru Ciumbrud și pentru întregul municipiu Aiud, transformându-l într-un spațiu modern, atractiv și primitor pentru locuitori și turiști”, a transmis Dragoș Crișan, primarul Municipiului Aiud.
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului











































