Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Elevi aiudeni în vizită la Centrul social „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii

Publicat

în

An de an, la începutul primăverii, pe lângă cunoscuta zi a Mărțișorului, este sărbătorită și Ziua Internațională a Femeii.

Cu prilejul acesta, câțiva copilași din cadrul Centrului cultural-catehetic al Parohiei Ortodoxe Române Aiud III, elevi în clasa a III-a A, la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud, coordonați de subsemnata și de părintele paroh Nicolae Aloman, au fost prezenți la Centrul social „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, unde au adus bucurie în sufletele vârstnicilor îngrijiți în cadrul acestei instituții.

Astfel, cei mici au susținut un scurt moment artistic constând în poezii și cântece dedicate celei mai dragi ființe, după care au dăruit tuturor beneficiarilor centrului felicitări realizate de mânuțele lor. În cadrul momentul de o sensibilitate aparte, în ochii doamnelor împovărate de ani și de suferință au apărut lacrimile bucuriei și ale împlinirii lăuntrice că nici în acest an nu au fost uitate de sărbătoarea dedicată lor. La final, elevii au fost răsplătiți cu dulciuri din partea părintelui Cosmin Gherasim, coordonatorul Centrului social, care, cu multă dăruire, este alături de persoanele vârstnice, implicându-se cu drag în îngrijirea lor.

La fel ca acțiunea din săptămâna precedentă, când micii școlari au adus bucurie în sufletele pacienților internați în Spitalul Municipal din Aiud, și activitatea aceasta dedicată Zilei Femeii face parte din proiectul „Urmarea lui Hristos – remediul suferinței și al bolii”, inițiat de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” și cu Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului” Unirea, unde am fost prezenți.

Înscriindu-se în tematica Anului omagial și a Anului comemorativ privind îngrijirea bolnavilor, în urma acestei activități, cei mici au învățat că Biserica ne îndeamnă în permanență să cultivăm grija față de cei bolnavi, aflați în suferință, să practicăm și să experimentăm filantropia în societate, să îmbunătățim dialogul, apropierea și slujirea dintre oameni, dar și să ne implicăm cât mai activ în viața dinamică a Bisericii.

Înv. Luminița Manole




Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Pași spre siguranță”: trecere de pietoni cu efect optic 3D, amenajată în Aiud

Publicat

în

Recent, în apropierea Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud a fost amenajată o trecere pentru pietoni cu marcaj cu efect optic tridimensional, în cadrul proiectului „Pași spre siguranță”.

Inițiativa îi aparține Anei-Soranei Scutelnicu, profesor pentru învățământul primar la școală, și urmărește să sporească siguranța rutieră în zona unității de învățământ. Trecerea se află lângă sensul giratoriu de la intersecția DN 1/E 81 cu strada Ion Creangă, într-o zonă cu trafic intens.

Proiectul continuă o inițiativă civică premiată în cadrul concursului „Harta siguranței din jurul școlii”. A fost propus spre implementare în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, Fundația Inter-Art Aiud și Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Marcajul urmărește să facă trecerea mai vizibilă, să sporească atenția șoferilor și să încurajeze un comportament responsabil în trafic. De inițiativă beneficiază elevii, cadrele didactice, părinții și pietonii care traversează zona.

„Un proiect născut din vocea copiilor. O investiție pentru siguranța întregii comunități”, transmite Ana-Sorana Scutelnicu, inițiatoarea proiectului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud