Învățământ-Cultură
Eveniment Aurel Pantea, la Aiud
Iubitorii de literatură din Aiud au avut ocazia să ia parte la un eveniment cultural deosebit. Zeci de aiudeni și nu numai au asistat joi, 13 noiembrie 2014, la unul dintre actele de cultură cele mai gustate de public și mai bine organizate de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud: „Lansare de carte Aurel Pantea”.
Binecunoscutul autor, conferențiar universitar dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, președintele filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, a venit în fața auditoriului cu o antologie cuprinzând cele mai bune poezii pe care le-a avut „presărate” în cărțile pe care le-a editat până la această oră. Semnatarul volumelor de poezie: „Casa cu retori” (1980), „Persoana de după-amiază” (1983), „La persoana a treia” (1992), „Negru pe negru” (1993, 2005), „O victorie covârșitoare”, „Aceste Veneții, aceste lagune” (1999), „Nimicitorul” (2012, 2014), „Recviem pentru tăceri și nimiciri” (2013), Aurel Pantea vine de această dată cu o nouă carte încercând să demonstreze, cât este de complexă şi ce orizonturi înalte poate deschide cuvântul atent metaforizat, bine folosit în poezia actuală și în special în cea semnată de domnia sa, poezie care se vrea un fel de protest (dacă se poate spune așa) împotriva metaforizării excesive și a unui limbaj îndulcit.
„Și timpul nu va mai fi, nu va mai fi, va rămâne doar această propoziție și un câmp mare, vorbire ultimă, pe un mare câmp…”, iată un fragment, un exemplu de poezie reflexivă și în același timp nonconformă ce caracterizează valoroasa operă semnată de conferențiarul universitar dr. Aurel Pantea. Născut, aici aproape de noi, la Chețani, în județul Mureș, domnul Aurel Pantea a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca şi a fost redactor la revista „Echinox”, redactor al revistei „Vatra” din Târgu Mureș și redactor-șef al revistei „Discobolul” din Alba Iulia Alba, obținând zeci de premii pentru literatură acordate de diverse reviste, asociații de gen și critică literară, el însuși fiind un redutabil critic literar.
Învățământ-Cultură
Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști
Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.
Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.
Învățământ-Cultură
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud
Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.
„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.
Constantin PREDESCU
Învățământ-Cultură
„Pași spre siguranță”: trecere de pietoni cu efect optic 3D, amenajată în Aiud
Recent, în apropierea Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud a fost amenajată o trecere pentru pietoni cu marcaj cu efect optic tridimensional, în cadrul proiectului „Pași spre siguranță”.

Inițiativa îi aparține Anei-Soranei Scutelnicu, profesor pentru învățământul primar la școală, și urmărește să sporească siguranța rutieră în zona unității de învățământ. Trecerea se află lângă sensul giratoriu de la intersecția DN 1/E 81 cu strada Ion Creangă, într-o zonă cu trafic intens.
Proiectul continuă o inițiativă civică premiată în cadrul concursului „Harta siguranței din jurul școlii”. A fost propus spre implementare în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, Fundația Inter-Art Aiud și Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Marcajul urmărește să facă trecerea mai vizibilă, să sporească atenția șoferilor și să încurajeze un comportament responsabil în trafic. De inițiativă beneficiază elevii, cadrele didactice, părinții și pietonii care traversează zona.
„Un proiect născut din vocea copiilor. O investiție pentru siguranța întregii comunități”, transmite Ana-Sorana Scutelnicu, inițiatoarea proiectului.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine
























