Actualitate
Festivalul Internațional de Folclor de la Aiud promite să fie unul de succes încă din prima zi
Festivalul Internațional de Folclor aiudean și-a deschis ieri porțile celei de a IV-a ediții. Considerat de oficialități și nu numai ca un promotor în ceea ce privește promovarea tradițiilor, muzicii și dansurilor populare tradiționale din zonă și din țară, festivalul aiudean reușește pentru a patra oară consecutiv să strângă pe scena din piața „Dr. Constantin Hagea” cele mai reprezentative ansambluri din județ.
La sfârșitul primei zile se poate spune, fără nicio teamă, că cea mai mare și mai importantă manifestare culturală din Aiud este un succes.
Așa cum era și firesc, deschiderea celei de a IV-a ediție a festivalului a fost făcută de gazde. Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” a pregătit o surpriză de proporții „inundând” scena cu „pepiniera” sa. Zeci de mici dansatori cu vârste între 7 și 10 ani și mai mărișorii lor colegi, categoria 10-14 ani, viitorii mari artiști instruiți de domnii Nicolae Moldovan și Samoilă Oltean, au arătat ce au învățat în zecile de ore de repetiție pe care le-au făcut pe scena Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”. În aplauzele sutelor de spectatori prezenți, tinerii dansatori, au lăsat să se înțeleagă faptul că folclorul românesc din zona „Mureșului de Mijloc” a încăput pe mâini bune și va fi transmis, fără niciun fel de tăgadă, generațiilor viitoare.
Rând pe rând și-au prezentat programele majoritatea ansablurilor din zona de dezvoltare „Alba de Jos”. O pată de culoare și inedit au constituit-o cele două ansambluri maghiare: Ansamblul Folcloric Maghiar din comuna Mirăslău și Ansamblul Folcloric „Pipacsom” din Ciumbrud.
Binecunoscutele ansambluri „Dor Teiușan” din Teiuș, „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, „Cununa Fărăului” din Fărău și „Dor de Sat” din comuna Unirea s-au prezentat cu programe ample și bine organizate, programe care au făcut o impresie deosebit de bună publicului, care, nu s-a zgârcit să le răsplătească truda cu ropote de aplauze. O impresie foarte bună au făcut componenții ansamblului „Dor de Sat” din Unirea care la doar trei ani de la înființare au demonstrat o virtuozitate și prezență scenică demnă de un ansamblu profesionist. Nici fărăuanii nu s-au lăsat mai prejos, aceștia surprinzând publicul cu o serie de melodii populare deosebit de antrenante, care au culminat cu prezentarea unui cântec moldovenesc, interpretat în grai moldovenesc de o interpretă cu o voce extraordinară ce a purtat un costum autentic din zona Bucovinei.
Prima seară a regalului folcloric aiudean a luat efârșit în jurul orelor 23.00 cu prezentarea programului celei de a doua zi.
A doua zi a festivalului, cea de astăzi 7 august 2014, va fi deschisă de Formația de Tulnicărese din Câmpeni la ora 20,00 pentru ca apoi pe scena festivalului să evolueze: Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului”, Asociația Pontiac din Filyro Tessalonik-Grecia, Ansamblul Folcloric „Transilvania” din Cluj Napoca, Ansamblul Folcloric „Codrii Neamțului” din Piatra Neamț, Ansamblul Folcloric Zahumlje- Niksio” din Muntenegru, Ansamblul Folcloric „Cununa Chiuarului” din Satulung, Ansamblul Folcloric „Rona” din Serbia, Ansamblul Folcloric „Păunița” din Sângiorz Băi, Ansamblul Folcloric „Guria” din Ozurgeti-Giorgia și firesc, încheierea va aparție gazdelor, Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului”
Dorel LAZĂR
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
Actualitate
Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud
Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.
Actualitate
Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare
În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine
























