Rămâi conectat

Actualitate

Fostul consilier local al PDL Aiud, medicul Molnar Geza, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori

Publicat

în

molnar-gezaPe rolul Tribunalului Alba se află, astăzi, 8 aprilie 2014, primul termen în dosarul medicului Molnar Geza, fost consilier local în Aiud, trimis în judecată pentru trafic de minori. În același dosar au mai fost trimise în judecată Loredana Florina Bîrluț și Daniela Cernea.

Acesta a fost reținut, miercuri, în urma unei acţiuni a DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia în colaborare cu BCCO Alba Iulia, pe linia combaterii traficului de minori şi proxenetismului.

Potrivit procurorilor în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane, inclusiv o persoană minoră, efectuând  operaţiuni de intermediere a practicării prostituţiei, prin identificarea şi furnizarea de clienţi, precum şi prin organizarea unor astfel de întâlniri cu persoane din anturajul său, tot pentru întreţinerea de relaţii sexuale. Activitatea infracţională a inculpatului a fost sprijină şi de suspecta B.L.F, de asemenea,  cercetată în cauză.

S-a stabilit că doctorul Molnar a racolat trei fete, dintre care una minoră (15 ani), promițânu-le că le va ajuta să se realizeze în viață și că nu li se va întâmpla nimic dacă vor asculta de el, amintindu-le de poziția sa în administrația locală și relațiile cu anumiți oameni influenți din județ.

Până în prezent au fost identificați 7 clienți, care au întreținut relații sexuale cu cele trei fete. Majoritatea dintre aceștia sunt din Alba (Aiud, Teiuș, Alba Iulia, Sebeș), iar ceilalți din alte județe. Este vorba despre persoane din anturajul inculpatului, oameni de afaceri și din administrație. Partidele de sex aveau loc în camere din diferite pensiuni, sau în autoturismele clienților.

Inculpatul și-a recunoscut parțial vinovăția, respectiv faptul că a intermediat întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Echipa Penitenciarului Aiud a câștigat turneul de minifotbal „Cupa Preieniei”

Publicat

în

Penitenciarul Aiud a găzduit vineri, 9 octombrie 2026, turneul de minifotbal „Cupa Prieteniei”, desfășurat la Baza Sportivă a Municipiului Aiud. Competiția a fost organizată la inițiativa IPA 3 Alba, în colaborare cu Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud.

La turneu au participat echipe reprezentând instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională: Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Târgu Mureș, I.P.J. Alba, Poliția Aiud, I.S.U. Alba, Secția de Pompieri Aiud, I.J.J. Alba, U.M. Herja și Batalionul 136 Geniu „Apulum”.

Pe primul loc s-a clasat echipa Penitenciarului Aiud, urmată de I.S.U. Alba și Batalionul 136 Geniu „Apulum”. Distincția pentru cel mai bun jucător al turneului i-a revenit lui Daniel Bucur, angajat al Penitenciarului Aiud.

Organizatorii au descris competiția drept o ocazie de a consolida relațiile de prietenie și colaborare dintre instituțiile participante. După încheierea meciurilor, participanții au continuat să socializeze la Baza Sportivă a Penitenciarului Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh

Publicat

în

Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.

„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.

Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.

„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani din Aiud, reținut pentru agresiune sexuală

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru agresiune sexuală.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie 2026, în jurul orei 22:50, bărbatul ar fi abordat o femeie de 29 de ani, pe strada Axente Sever din Aiud, și ar fi atins-o în zona bustului, fără consimțământul acesteia.

În aceeași seară, pe strada Transilvaniei, bărbatul ar fi abordat verbal o altă femeie, în vârstă de 47 de ani, și ar fi prins-o de mână. Femeia ar fi reușit să intre în scara blocului.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud