Actualitate
Holurile Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud decorate cu tablouri primite prin intermediul Proiectului „Spitale Color”

Tablourile donate Spitalului din Aiud sunt semnate de Mădălina Radu (liviart.ro). Proiectul Spitale Color a fost inițiat de Denisa Radu, o tânără din București, specialist în marketing și comunicare. Tânăra a pornit o campanie de strângere de tablouri pictate de artiști profesioniști și persoane care pictează din pasiune pentru a le dona spitalelor de stat din România.
“Am pornit inițiativa cu convingerea că mediul în care stăm nu numai că ne influențează starea, dar ne-o poate schimba (în bine sau în rău – în funcție de context). Primul pas al proiectului constă în donarea de tablouri pentru holurile și sălile de așteptare din spitale pentru a schimba, măcar puțin, starea și atmosfera așteptării sau plimbărilor pe holurile spitalelor când ești internat. Proiectul își propune să asigure celor care trec pragul unui spital un mediu mai prietenos, mai colorat, care să le dea speranță că vor fi bine.“ — Denisa Radu, inițiator Spitale Color.
“Mulțumim Denisei Radu și artiștilor implicați în acest proiect pentru oportunitatea pe care ne-au oferit-o și anume aceea de a putea distrage, chiar și pentru câteva clipe, atenția pacienților de la durere sau povara tratamentului, de a le ușura așteptarea pe holurile spitalului prin artă și culoare. Atât pacienții cât și personalul angajat sunt impresionați de empatia de care artiștii donatori au dat dovada înțelegând nevoia de îmbrățișare prin arta a celui aflat în suferință cât și respectul pentru angajații spitalului cărora tablourile le zâmbesc și le transmit energie pozitivă atât de necesară pentru a face față provocărilor din fiecare zi.” Sunt fericită că am avut ocazia să întâlnesc acești oameni minunați care au făcut posibil acest proiect și închei cu un citat care mi-a venit în minte la finalul acestei zile petrecută alături de ei. “ Cei ce aduc soarele în viata altora vor trăi și ei în lumină” Așa să ne ajute Dumnezeu!” – Vieru Noiela, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud.
Inițiativa de a colora pereții spitalelor de stat din România a început să se contureze în luna septembrie a anului trecut (2018) când, din cauza unei probleme de sănătate, a ajuns la camera de gardă unde a așteptat 5 ore pentru a intra în sala de consultații.
“Pe holul îngust al spitalului, oriunde-mi îndreptam privirea, vedeam oameni cu fețele în pământ, îngrijorate, așteptând să-și audă numele strigat pentru consultație. Citeam pe chipurile oamenilor de acolo doar deznădejde și tristețe. În acele ore de așteptare, m-am tot gândit cât de mult ne influențează starea psihică locul în care ne aflăm. Incredibil de mult! Și după toate acele ore petrecute în spital, am simțit că mă întorc acasă mai bolnavă. La câteva zile distanță de această întâmplare, am văzut-o pe mama soțului meu, Mădălina, pictând. Un tablou prindea viața sub ochii mei și un gând a prins culoare și-n mintea mea: spitalele din România au nevoie de un pic de culoare și speranță! Și uite-așa s-a născut proiectul de a colora pereții spitalelor din România”, a scris Denisa în primul anunț de pe Facebook în care vorbea despre proiect.
Proiectul nu ar fi fost posibil dacă Mădălina Radu (liviart.ro), mama soțului Denisei, inginer de profesie care pictează din pasiune, nu ar fi făcut prima donație – 50 de tablouri pictate de ea. Între timp, Mădălina Radu, prin liviart.ro, a donat 180 de tablouri pentru proiect care urmează să fie distribuite către cele 12 spitale înscrise în proiect în acest moment. Totodată, în mai puțin de două săptămâni de la lansarea Campaniei #SpitaleColor, s-au strâns o mână de oameni faini care vor dona tablouri pentru cauză. Este vorba despre Monica Bălan, Maria Achim, Corina Bralostitianu, Raluca Axinte, Cătălina Busuioc, Irina Iordache, Cristina Serban, Simona Ciurtin, Iulia Alecu, Roxana Jinga, Margareta Mihuț, Mihaela Gabriela Ionescu, Camelia Elena Vasilescu, Nemes Crina Maria, Alexandrina Moldoveanu, Simona Mitroi și Cristina Iuliana Pana. Iar oamenii care doresc să doneze tablouri nu se opresc aici, unii duc ștafeta mai departe, căutând noi donatori printre pictorii profesioniști sau persoane care pictează din pasiune. Alte persoane, precum Cristina Irimia și Corina Bralostitianu, au fost extrem de implicate în găsirea de donatori de tablouri.
În continuare, pentru a duce proiectul mai departe, fiind o cauză socială, fiecare poate ajuta:
– ești manager de spital? ÎNSCRIE-TE în campanie!
– ești pictor profesionist sau pictezi din pasiune? DONEAZĂ!
– ai prieteni care sunt pictori? (fie profesioniști, fie care pictează din pasiune) SPUNE-LE!
– niciuna dintre cele de mai sus nu se aplică pentru tine? DĂ DE VESTE despre #SpitaleColor către manageri de spital și artiști!
Ajută-ne dând mai departe mesajul pentru a ajunge atât la manageri de spital cât și la pictori pot dona tablouri.
Actualitate
Aiudul împlinește 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între patrimoniu, cultură și tradiție
Municipiul Aiud marchează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împlinirea a 733 de ani de la prima atestare documentară. Cu o istorie de peste șapte secole, orașul din județul Alba păstrează mărturii importante ale trecutului medieval, dar și o identitate culturală construită de-a lungul generațiilor.
Prima menționare documentară a Aiudului datează din 7 noiembrie 1293 și reprezintă un moment de referință în evoluția uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din Transilvania.
Aiudul medieval și istoria cetății
De-a lungul secolelor, Aiudul s-a dezvoltat ca un important centru urban, economic și administrativ. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale trecutului său este Cetatea Aiudului, ansamblu fortificat care păstrează urmele organizării comunității medievale.
Bastioanele care purtau numele breslelor meșteșugărești reflectă rolul important pe care aceste organizații profesionale îl aveau în viața economică și în apărarea orașului.
În secolul al XV-lea, Aiudul avea deja o structură urbană bine conturată, iar în anul 1462 a primit statutul de oraș-târg, confirmând dezvoltarea sa economică și administrativă.
Cetatea rămâne și astăzi o mărturie valoroasă a vieții comunitare din Transilvania medievală, a organizării economice și a diversității culturale care au caracterizat această regiune.
Aiudul, un important centru de educație și cultură
Istoria orașului este strâns legată și de dezvoltarea învățământului și a vieții intelectuale din Transilvania.
Un rol esențial în acest sens l-a avut Colegiul Bethlen Gábor, instituție cu o tradiție îndelungată, asociată cu numele principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, susținător al educației și al dezvoltării instituțiilor culturale.
După mutarea colegiului la Aiud, localitatea a devenit un important centru al învățământului confesional, contribuind la formarea mai multor generații de intelectuali.
Această tradiție educațională a influențat puternic identitatea orașului și a consolidat statutul său de reper cultural în peisajul transilvănean.
Astăzi, patrimoniul arhitectural, clădirile istorice, instituțiile de învățământ și monumentele religioase conturează imaginea unei comunități în care educația, cultura și tradițiile au avut un rol fundamental.
733 de ani de istorie, tradiție și identitate locală
Cu ocazia aniversării, primarul Dragoș Crișan a transmis un mesaj dedicat celor peste șapte secole de existență documentată a orașului: „La 7 noiembrie 1293, Aiudul era menționat pentru prima dată într-un document oficial. De atunci, generații întregi au construit povestea acestui oraș pe care îl numim acasă. Astăzi sărbătorim istoria unui oraș al artelor, al vinului și al trandafirilor, un loc cu tradiții, cultură și oameni care îi dau identitate și valoare.”
La 733 de ani de la prima sa atestare documentară, Aiudul își păstrează moștenirea istorică și culturală, continuând să fie un reper important pentru identitatea locală și pentru patrimoniul județului Alba.
Actualitate
Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți
Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.
Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.
Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.
Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.
Actualitate
Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.
Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.
La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”
-
Aiudeniacum 10 luni
Un aiudean a deszăpezit mai multe străzi din Municipiu pe cheltuială proprie, folosindu-se de un utilaj al firmei la care lucrează


