Știri din zonă
Ieri, 14 iulie 2019, Rimetea a găzduit etapa dedicată minorităților naționale a Festivalului concurs „Cultură pentru Cultură”. Vezi câștigătorii
Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, eveniment cultural unic în Europa, a continuat ieri, 14 iulie 2019, la Rimetea, în cadrul acestei etape fiind premiate minoritățile naționale pentru modul în care își păstrează tradițiile și obiceiurile.
Rimetea a fost aleasă pentru a găzdui această etapă fiind comuna cu cea mai mare populație minoritară din județul Alba dar și singura comunitate rurală din România distinsă cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material.
Manifestările au debutat cu concursul destinat păstrării obiceiurilor și tradițiilor minorităților naționale urmat apoi de prezentarea gospodăriei și gastronomiei tradiționale, secțiune în cadrul căreia comunele din zonă și-au prezentat cele mai gustoase preparate gastronomice tradiționale și au reconstituit interiorul unei gospodării specifice.
Juriul acestei etape a fost format din personalități importante cu experiență în folclor și tradiții respectiv Gheorghița Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea Română – președintele juriului, Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” București, Corneliu Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor Tradiționale din România.
La secțiunea gastronomie și gospodărie tradițională au fost premiate comunitățile din Sălciua, Almașu Mare și Stremț. Juriul a acordat și opt premii speciale pentru păstrătorii tradițiilor și obiceiurilor minorităților naționale:
- Unirea – grupul de dansuri maghiare
- Unirea – Szekey Antonia – solist vocal
- Lunca Mureșului – Szakacs Imelda – solist vocal
- Galda de Jos – grup de dansuri maghiare/ grup de dansuri țigănești
- Rădești – ansamblu de dansuri țigănești
- Berghin – Alexandru Rus – solist vocal
- Vinerea – Grupul instrumental țigănesc „Illo Romano”
- Vinerea – Vlăduț Măgureanu – solist vocal
Evenimentul de la Rimetea a cuprins și un spectacol folcloric extraordinar susținut de Ansamblul de dansuri tradiționale grecești „Kimata”, Ansamblul de dansuri tradiționale săsești din Sebeș, Ansamblul folcloric aromân „Pilisterlu”. Spectacolul a continuat cu Ansamblului Folcloric „Augustin Bena” al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Maria Filimon, Leontina Fărcaș și ansamblul de dansuri al județului Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mîrza.
Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” este un proiect cultural unic în Europa care își propune să promoveze valorile, obiceiurile, gastronomia și tradițiile autentice ale Albei. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, iar etapa de la Rimetea a fost organizată în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Rimetea.
Știri din zonă
Parcări noi la Primăria Mirăslău: 25 de locuri pentru cetățeni, angajați și pacienții dispensarului
Administrația locală din Mirăslău amenajează 25 de noi locuri de parcare în zona sediului Primăriei, pentru a facilita accesul cetățenilor, al angajaților instituției și al persoanelor care se adresează dispensarului medical care funcționează temporar în clădire.

Investiția vine după finalizarea lucrărilor de renovare a sediului Primăriei Mirăslău, realizate printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, scrie ziarulunirea.ro.
Două parcări, în fața și în spatele primăriei
Potrivit primarului comunei Mirăslău, Aurel Mărginean, lucrările de amenajare a parcărilor au început în această perioadă, iar investiția este realizată din fondurile proprii ale administrației locale.
În fața sediului primăriei vor fi amenajate aproximativ 10 locuri de parcare, în timp ce în partea din spate a clădirii vor fi create alte 15 locuri.
„Urmează să amenajăm și ambientalul, ceea ce înseamnă de jur împrejurul primăriei, să facem niște parcări pentru automobilele care vin cu cetățeni sau cu angajați”, a declarat primarul Aurel Mărginean.
Noile locuri de parcare sunt necesare și în contextul în care dispensarul medical funcționează, în prezent, în sediul primăriei. Astfel, autoritățile locale urmăresc să elimine parcarea autoturismelor pe DC 81, unde acestea pot îngreuna circulația și pot crea situații periculoase pentru participanții la trafic.
„Să nu mai stea mașinile pe DC 81, creând și pericol de accidente, și disconfort pentru circulație. Având în vedere că aici este și dispensarul uman, care funcționează deocamdată în sediul primăriei, sunt foarte multe mașini”, a explicat edilul.
Investiție de aproximativ 300.000 de lei
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 300.000 de lei, bani alocați din bugetul local al comunei Mirăslău. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ o lună.
„Am dat ordinul de începere al lucrării. Materialele se descarcă acum, urmând ca de luni să intre în plin și să se realizeze în cel mai scurt timp. Estimăm că, într-o lună de zile, ar trebui să fie finalizate lucrările”, a declarat primarul comunei Mirăslău.
Prin amenajarea celor două parcări, administrația locală își propune să ofere condiții mai bune pentru cetățenii care ajung la instituțiile publice din zonă și, totodată, să contribuie la fluidizarea traficului pe drumul comunal.
Știri din zonă
Turistă din Ungaria, accidentată pe Piatra Secuiului. Salvamontiștii de la punctul Rimetea intervin pentru evacuare
Salvatorii montani intervin, duminică, pe Piatra Secuiului, în zona Rimetea, pentru acordarea primului ajutor unei femei, cetățean maghiar, care ar fi suferit o fractură la un membru inferior.

Apelul de urgență a fost primit prin 112. Incidentul s-a produs pe traseul turistic marcat cu bandă roșie. La fața locului intervine echipa de salvatori montani aflată în serviciu la Rimetea, care urmează să acorde primul ajutor și să asigure evacuarea persoanei accidentate.
ACTUALIZARE: „Victima accidentului, a fost găsită și evacuată de pe munte de către echipajul de salvatori montani, predata echipajului de prim-ajutor al SMURD CLUJ, solicitat la întâlnire”, a mai transmis Salvamont Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 60 de ani din Rimetea, reținut pentru braconaj cinegetic și deținere ilegală de arme
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Rimetea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Măsura a fost dispusă în data de 29 august 2026 de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 3 de Poliție Rurală Aiud.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost identificat în timp ce se afla într-un fond de vânătoare situat în extravilanul localității Rimetea, unde și-ar fi amenajat o zonă destinată practicării vânătorii.
În urma verificărilor, asupra acestuia au fost identificate o armă neletală și una letală, ambele deținute ilegal. Polițiștii au stabilit, de asemenea, că bărbatul nu deținea autorizație de vânătoare.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea documentării întregii activități infracționale.
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine
































