Actualitate
În cursul anului 2024, Muzeul de Ştiinţele Naturii din Aiud a fost vizitat de 5.273 de persoane
Cel mai vechi muzeu de ştiinţele naturii din România, cel din Aiud, a fost vizitat anul trecut de 5.273 de persoane, din care 4.030 de plătitori de bilet (3.000 de elevi, 420 de pensionari, 610 adulți).

Numărul total al vizitatorilor în proiectele gratuite a fost de 1.121, iar cel al participanților plătitori la activitățile complementare de educație de 122. Din totalul vizitatorilor, 3.801 au fost organizați în grupuri, iar 1.472 au fost vizitatori individuali. Prețul biletelor de intrare este de 10 lei – adulți, 5 lei – pensionari și 2,5 lei – copii, elevi, studenți, adulți cu handicap ușor și mediu.
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Aiud este cel mai vechi muzeu de ştiinţele naturii din România, fiind deschis în secolul al XVIII-lea. El este al doilea ca valoare din ţară, după Muzeul „Grigore Antipa” din Bucureşti. Acesta funcţionează în incinta Colegiului „Bethlen Gabor” și poate fi vizitat zilnic de marți până duminică, între orele 8.00 și 16.00.
În ceea ce privește Muzeul de Istorie, acesta este de mai mulți ani închis pentru vizitare.Primele documente scrise care atestă existenţa pieselor muzeale din Aiud datează din 1720. Data oficială a înfiinţării muzeului de ştiinţele naturii este 1796, bazele organizării ştiinţifice a muzeului fiind puse astfel la sfârşitul secolului al XVIII-lea de către un cunoscut naturalist, Benko Franciscus.
În patrimoniul muzeului sunt peste 35.000 de exponate de geologie, mineralogie, paleontologie, botanică şi zoologie, multe dintre acestea provenind din Africa, America, Australia, Noua Zeelandă. Unele piese au fost aduse din Noua Guinee de exploratorul aiudean Samuel Fenischel.
Pentru luna februarie, a fost ales drept exponatul lunii „Opalul de lemn” (lemnul opalizat). În muzeul aiudean sunt expuse trei eșantioane, din care unul șlefuit, provenind din județele Covasna, Arad și Maramureș.
„Inițial material organic, opalul de lemn este un mineral, clasificat în clasa oxizilor. Se formează din copacii care au trăit cu multă vreme înainte, adică în urmă cu aproximativ 200 de milioane de ani, până acum 20 de milioane de ani. Atunci când s-au uscat, materiile lemnoase au fost acoperite și îngropate cu straturi de sediment, iar materialul lemnos a fost înlocuit de silice, cel mai abundent compus chimic din scoarța terestră. Opalul de lemn nu are structură cristalină, fiind amorf. Duritatea sa este variabilă, între între 5 ½ şi 6 ½. Are de obicei culoare brună și prezintă o luminescență galbenă sau verde atunci când este plasat sub lumină UV. Inelele inițiale de creștere ale copacilor sunt adesea vizibile, anumite eșantioane conțin chiar urme fosilizate ale larvelor care au trăit în trunchi.
Este folosit în principal pentru design și decorare, bucățile mari de opal de lemn fiind utilizate la fabricarea scrumierelor, diferitelor tipuri de vase, cutii. Trunchiurile întregi sunt folosite uneori ca încrustații în mese și în alte obiecte de mobilier.
În lume există păduri întregi de copaci pietrificați. Cel mai mare parc sau zăcământ de lemn opalizat din lume se află în statul Arizona, din SUA, şi se numeşte Parcul Naţional Pădurea Pietrificată”, potrivit reprezentanților instituției muzeale.


Actualitate
Joi, 4 iunie 2026: Întâlnire de excepție cu maestrul Dan Puric, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud
Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud organizează joi, 4 iunie, de la ora 17.00, în spațiul expozițional din incinta așezământului monahal, o întâlnire de excepție cu maestrul Dan Puric, actor, regizor, eseist și una dintre cele mai puternice voci ale culturii române contemporane.


Evenimentul va avea două teme majore de interes pentru publicul larg: evocarea martirilor și mărturisitorilor care au pătimit în temnițele comuniste pentru credință și neam, precum și prezentarea celui mai recent volum semnat de Dan Puric: „Încotro, popor român?”.
În cadrul conferinței, maestrul Dan Puric va aborda teme legate de identitatea națională, valorile creștine, memoria istorică și provocările societății contemporane, oferind o reflecție profundă asupra direcției în care se îndreaptă România și asupra responsabilității fiecărei generații de a păstra vie moștenirea spirituală și culturală a poporului român.
Totodată, participanții vor avea ocazia să descopere mesajul noii sale cărți, „Încotro, popor român?”, volum care invită la introspecție, la redescoperirea reperelor autentice și la o analiză lucidă a prezentului și viitorului națiunii române.
Manifestarea se va desfășura într-un loc cu profundă încărcătură spirituală și istorică, Aiudul fiind cunoscut ca simbol al jertfei și al rezistenței prin credință, în memoria celor care au suferit în timpul regimului comunist. Intrarea la eveniment va fi liberă.
Actualitate
Evenimete recreative și educative, organizate de Ziua Internațională a Copilului – 2026, în Parcul Municipal Aiud
Evenimentul organizat în Parcul Municipal Aiud, luni, 1 iunei 2026, a găzduit numeroase momente recreative și educative pentru cei mici, printre care recitaluri de muzică folk, chitară și pian, desene pe asfalt, pictură pe față, întâlniri cu personaje animate dar și activități sportive precum tenis de câmp, fotbal și un circuit sportiv.


Participanții au luat parte la ateliere creativ-educative, s-au bucurat de toboganele gonflabile amplasate special în parcul municipiului și au primit, din partea organizatorilor, fructe (mere, pere, piesici), dulciuri (napolitane și bomboane) și apă minerală plată, pentru hidratare.


Programul, realizat de Primăria Municipiului Aiud și Centrul Multicultural Liviu Rebreanu Aiud, a inclus și momente demonstrative susținute de Poliția Municipiului Aiud, Detașamentul de Pompieri Aiud, SMURD Aiud, Jandarmeria Municipiului Aiud, Salvamont Alba și Crucea Roșie Alba.


La mulți ani tuturor copiilor!
Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea evenimentului!
Actualitate
Un bărbat de 43 de ani din Aiud a decedat, după ce ar fi căzut de pe plafonul unui autoturism și s-a lovit la cap
În cursul serii de miercuri, 27 mai 2026, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Șpring, cu privire la faptul că, în zona Râul Mic, pe un drum forestier, o persoană s-ar fi lovit la cap și este inconștientă.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Aiud. Acesta, în timp ce se afla pe plafonul unui autoturism, s-ar fi dezechilibrat și a căzut.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic și stabilirea cauzei decesului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului



































