Actualitate
În proiectul “Excelenţă în educaţie şi cultură”, Sindicatul Învăţământ Zona Aiud îi premiază pe dascălii merituoşi cu 8.000 de lei

Sindicatul Învăţământ Zona Aiud (SIZ) continuă şi anul acesta proiectul “Excelenţă în educaţie şi cultură”, premiind numai dascălii membri de sindicat care au obţinut rezultate meritorii la olimpiadele şcolare oficiale organizate de Ministerul Educaţiei, a anunţat prof. Petru Damo, preşedintele SIZ Aiud. Festivitatea de premiere se va desfăşura joi, 31 octombrie, de la ora 17.00, în Aula Colegiului Tehnic Aiud, fiind invitaţi să participe, pe lângă laureaţi, alte cadre didactice şi conducerea Sindicatului Învăţământ Alba. Astăzi, 29 octombrie, la ora 15.00, expiră termenul până la care sindicaliştii mai pot depune documentele doveditoare ale performanţelor şcolare obţinute, pentru a putea fi recompensaţi de SIZ Aiud. Potrivit situaţiei existente până acum, vor fi premiaţi cel puţin 30 de profesori, membri ai SIZ Aiud, care au obţinut premii şi menţiuni la fazele judeţene şi naţionale ale olimpiadelor la clasele I-XIII la orice disciplină, la care se vor adăuga alţi 6 dascăli care au obţinut performanţe în anul şcolar 2011 – 2012. În acest sens, SIZ Aiud va debloca nu mai puţin de 8.000 de lei din fonduri proprii, premierea urmând să aibă loc în baza regulamentelor de acordare a premiilor aprobate de Consiliul Zonal SIZ Aiud, valabile pentru anul 2012 – 2013, respectiv pentru anul şcolar anterior. În acest an, cuantumul premiilor ce vor fi acordate sub formă de ajutoare sindicale este următorul: lolimpiade judeţene: premiul I: 125 lei, premiul II – 100 lei, premiul III – 75 lei; lolimpiada naţională: premiul I – 250 lei, premiul II – 225 lei, premiul III – 200 lei, menţiune – 175 lei, premiu special – 175 lei.
Potrivit regulamentului, se va lua în considerare o singură dată premiul cel mai mare, la acelaşi nivel de clasă şi la aceeaşi disciplină. În cazul în care acelaşi profesor are elevi premiaţi la clase diferite sau la discipline diferite, se iau în considerare cel mult două premii, respectiv cele mai mari, iar dacă mai mulţi profesori, membri de sindicat, au pregătit acelaşi elev pentru olimpiadă, premiul se împarte egal la numărul profesorilor. În cazul în care mai mulţi profesori, dintre care unii sindicalişti, iar alţii nemembri de sindicat, au pregătit acelaşi elev pentru olimpiadă, premiul se va acorda numai profesorului sindicalist, în cuantum diminuat proporţional cu cota parte a muncii sale. În cazul cluburilor copiilor, etapele regionale cu participare directă vor fi considerate echivalente ale fazei judeţene, iar concursurile naţionale cu participare directă, fără participarea la o fază judeţeană sau regională, vor fi considerate, de asemenea, ca fiind echivalente ale fazei naţionale. În cazul cluburilor copiilor, se va lua în considerare un singur premiu, cel mai mare, dacă acelaşi profesor îndrumător obţine mai multe premii la mai multe concursuri.
“Anul acesta SIZ Aiud va acorda premiile respective exclusiv din fonduri proprii, Consiliul Local Aiud, reprezentat de primarul municipiului Aiud, încălcându-şi obligaţiile contractuale de parteneriat pe 3 ani semnat anul trecut cu SIZ Aiud şi neparticipând cu absolut nicio cotă de finanţare la acordarea premiilor de anul acesta”, a declarat liderul sindical Petru Damo.
El a precizat că proiectul “Excelenţă în educaţie şi cultură” ţine să atragă în mod critic atenţia şi asupra salarizării şi sistemului de recompensare şi stimulare total necorespunzător şi jignitor existent şi legiferat în România în domeniul învăţământului preuniversitar. În plus, proiectul, susţine preşedintele SIZ Aiud, demonstrează faptul că o organizaţie sindicală, chiar şi mai mică, acţionând cu respect faţă de principiul “Lege şi dreptate”, pentru performanţă, profesionalism şi competenţă, neînregimentată politic, precum SIZ Aiud, este capabilă să îşi gestioneze legal, transparent şi democratic finanţele şi să aibă resurse notabile pentru a-şi recompensa şi susţine membrii şi în astfel de proiecte inedite.
Robert GHERGU
Actualitate
Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud, promovate în județul Hunedoara
Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud vor contribui la promovarea Castelului Nopcsa din Săcel, în urma unui nou protocol de colaborare semnat cu Primăria Deva și Consiliul Județean Hunedoara.
Reprezentanții comunității din Aiud, alături de producătorii locali din Ciumbrud, au participat la Balul Vânătorilor, organizat la Castelul Nopcsa din Săcel, județul Hunedoara. Evenimentul a prilejuit semnarea unui nou protocol de colaborare cu Primăria Municipiului Deva și Consiliul Județean Hunedoara, în vederea promovării valorilor și produselor locale.
Unul dintre momentele importante ale întâlnirii a fost plantarea primilor trandafiri în grădinile castelului, florile fiind oferite de Asociația Amicii Rozelor din Ciumbrud. Consiliul Județean Hunedoara intenționează să redea farmecul grădinilor istorice ale monumentului recent reabilitat, prin amenajarea acestora cu trandafiri proveniți din Ciumbrud. Aceste flori contribuie deja la înfrumusețarea străzilor municipiului Deva.
Prezența comunității din Aiud a fost marcată și de promovarea vinurilor locale. În acest context, Crama Takács a devenit crama oficială a Castelului Nopcsa, o recunoaștere a potențialului producătorilor din zonă și a contribuției acestora la promovarea identității locale.
Inițiativa consolidează vizibilitatea unor branduri precum Sărbătoarea Rozelor și Tărâmul Vinului și al Trandafirilor, care contribuie la promovarea Aiudului și a Ciumbrudului dincolo de granițele județului Alba. Prin valorificarea tradițiilor, a experienței producătorilor și a resurselor locale, aceste proiecte pot deveni puncte de sprijin pentru dezvoltarea turismului de nișă.
Reprezentanții comunității consideră că parteneriatele dintre administrațiile publice și producătorii locali pot deschide noi oportunități de promovare și dezvoltare turistică. Colaborarea dintre Aiud, Ciumbrud și partenerii din județul Hunedoara urmărește să aducă în prim-plan patrimoniul, produsele și tradițiile locale, transformându-le în resurse pentru viitor.
Actualitate
Levente Polgar, invitat la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Aiud. Va participa ultramaratonistul?
Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” în cadrul unei ceremonii programate pentru 29 octombrie 2026. Sportivul nu a decis, însă, dacă va participa la eveniment, invocând timpul îndelungat scurs de la aprobarea distincției până la organizarea ceremoniei oficiale.
Evenimentul este programat să aibă loc de la ora 15:30, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică 2026.
Invitație din partea primarului municipiului Aiud
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, i-a transmis lui Levente Polgar o invitație oficială pentru a participa la ceremonia de decernare a titlului onorific.
„Acordarea acestei distincții reprezintă o expresie a recunoașterii și aprecierii comunității aiudene pentru meritele și contribuția dumneavoastră deosebită. Ne-ar face o deosebită plăcere să fiți alături de noi la acest moment de recunoaștere și apreciere”, se arată în invitația adresată ultramaratonistului.
În prezent, sportivul înclină să nu participe la ceremonie, nemulțumit de perioada mare de timp care s-a scurs între aprobarea acordării distincției în Consiliul Local Aiud și momentul în care aceasta ar urma să îi fie înmânată oficial.
Levente Polgar cere părerea comunității
Joi, 15 octombrie 2026, Levente Polgar a lansat pe pagina sa personală de Facebook un sondaj de opinie, prin care le solicită urmăritorilor să își exprime punctul de vedere cu privire la participarea sa la eveniment.
Rămâne de văzut dacă opiniile celor care îl susțin îl vor determina să accepte invitația autorităților locale și să fie prezent la ceremonia din 29 octombrie.
Performanțe remarcabile în ultramaratoanele montane
Levente Polgar s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele obținute în competițiile de anduranță montană, reușind să depășească limitele impuse de dizabilitatea sa.
Printre participările sale se numără prestigioasa competiție UTMB Mont-Blanc, una dintre cele mai cunoscute întreceri de ultramaraton montan din lume.
De asemenea, sportivul aiudean a reușit o performanță deosebită la TOR330 – Tor des Géants, una dintre cele mai solicitante curse de anduranță montană, pe care a încheiat-o de trei ori consecutiv, în anii 2023, 2024 și 2025.
Acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” reprezintă o recunoaștere oficială a meritelor sale sportive. Participarea lui Levente Polgar la ceremonia de decernare rămâne, deocamdată, incertă.
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.
Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Muncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine


