Rămâi conectat

Politică

În urma conflictului cu actuala conducere a patridului, Ladislau Koble și-a anunțat demisia din ALDE și din funcția de consilier județean

Publicat

în

ladislau-koble-conferinta-de-presa-oct-2016Nemulțumit de modul în care se face politică în ALDE, atât la nivel central cât și la nivel local, avocatul Ladislau Koble și-a anunțat, ieri, demisia din partid, precizând că își va depune demisia și din funcția de consilier județean.

El a dat, însă, de înțeles că nu va pleca din politică, declarând că va rămâne întotdeauna liberal, astfel că nu este exclus ca in viitorul apropiat, acesta să se întoarcă în PNL Alba, de unde a demisionat la jumătatea anului 2013, când a trecut la Partidul Conservator.

Ladislau Koble a spus că, până în urmă cu trei luni, a crezut că ALDE este partidul liberal autentic din România. ”Este fals! Partidul aliat cu Partidul Social Democrat de sorginte eminamente de stânga nu poate fi nicio secundă partid național liberal. Devierile, derapajele, mai apoi nimicniciile care țin de structura directă, privind demiterile în masă a conducerii centrale nu fac altceva decât să ne ducă cu gândul la perioada de de tristă amintire de care face vorbire vremelnicul co-președinte Tăriceanu, adică de perioada KGB-isto-comunistă specifică deceniului 5 și 6 și jumătatea deceniului 7”.

El consideră că ”este imoral să apari în fața judecătorilor și să vorbești de justiție, tu fiind urmărit penal sau chiar trimis în judecată pentru fapte care țin de natura moralității tale ca individ”, și că o astfel de persoană nu este credibilă, indiferent de teza pe care o susține și este convind să societatea o va respinde, mai devreme sau mai târziu,

Fostul lider a făcut și o analogie cu situația din Alba: ”Se întâmplă ca un vremelnic co-președinte al ALDE Alba, numit, niciodată ales, fost purtător de mașini KGB, să vorbească în ultima ședință jignindu-mă public, pe mine și pe colegul Uțiu Ioan, numindu-ne securiști sau milițieni, el altminteri având în dreapta lui un fost vașnic reprezentant al statului represiv coercitiv numit generic Miliție. Nu vreau să dau un răspuns neliberalului co-președinte vremelnic evident numit, pentru că ar însemna să cobor discuția la rang de neliberal. Vreau doar să amintesc tuturor celor care au avut încredere în mine, în echipa pe care am format-o, condus-o și coordonat-o, atât la nivel de municipiu, cât și la nivel de județ, că acesta nu este partidul în care noi am crezut!”

[youtube_sc url=”https://youtu.be/HKxyurwjB9g”]




Politică

Fostul viceprimar al Municipiului Aiud, Lörincz Helga, numită președinte cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

Publicat

în

Lörincz Helga (UDMR), fost viceprimar al Municipiului Aiud, a fost numită președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Decizia a fost publicată, vineri, 4 iunie 2026, în „Monitorul Oficial”.

Lörincz Helga (54 de ani) o înlocuiește în funcție pe Cristina Florentina Stanca.

„Având în vedere Adresa Cancelariei Prim-Ministrului nr. 3.104 din 28 mai 2026, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.604 din 28 mai 2026 și la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/15.921/DR din 29 mai 2026, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (1) și (11) din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Lörincz Helga se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, se arată în decizia de numire.




Citește mai mult

Politică

Spitalul Municipal Aiud primește un milion de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale noi

Publicat

în

Spitalul Municipal Aiud a primit o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, menite să crească calitatea îngrijirilor oferite pacienților. Fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, în cadrul unui proiect de modernizare a unității medicale, care include atât secțiile spitalului, cât și ambulatoriul.

Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat: „Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, sprijină dezvoltarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal Aiud. Recent, a fost alocată o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, care vor aduce un plus real în calitatea îngrijirii oferite pacienților.”

Potrivit lui Mureșan, „Cu aceste fonduri vor fi cumpărate ecografe, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, un artroscop și un computer tomograf, echipamente moderne, necesare atât în secțiile spitalului, cât și în ambulatoriu.”

El a mai subliniat că, odată cu preluarea mandatului de primar de către Dragoș Crișan, „spitalul din Aiud a intrat într-o etapă nouă, în care modernizarea devine o prioritate reală. Timp de ani buni, spitalul a rămas în urmă față de alte unități medicale din județ, iar aiudenii, la fel ca oamenii din localitățile din jur, au nevoie de servicii medicale de calitate, oferite de medici buni și cu dotări pe măsură.”

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a confirmat sprijinul obținut: „Dragi aiudeni, mă bucur să vă anunț că am reușit să atragem fonduri de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal Aiud. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a identificat sursa de finanțare pentru a dota Spitalul Municipal Aiud cu aparatură nouă, care corespunde standardelor actuale.”

Primarul a detaliat și lista echipamentelor ce vor fi achiziționate: „De la ecografe și EKG-uri, până la colposcop, monitoare pentru funcții vitale, artroscop, autoclav, CT și alte echipamente esențiale – acestea vor sprijini activitatea secțiilor Boli Infecțioase, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Pediatrie, Ortopedie, Chirurgie și a ambulatoriului.”

El a menționat și contribuția administrației locale: „Pentru a face posibile aceste achiziții, administrația locală aiudeană participă cu o cofinanțare de 10% (100.000 lei). Această finanțare nu ar fi fost posibilă fără contribuția vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și a Președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, cărora țin să le mulțumesc personal pentru tot sprijinul constant oferit orașului nostru.”




Citește mai mult

Politică

Intenția consilierului local Lucian Alba de a-și dona indemnizația se lovește de o… poprire

Publicat

în

Recent, un comunicat al consilierului local PNL din Aiud, Lucian Alba, ne anunța că acesta a renunțat la indemnizația sa lunară de circa 900 de lei pe care o donează Primăriei Aiud, pentru a sprijini reformele Guvernului Bolojan. Practic, acesta a ales să nu o mai încaseze.

„Nu vreau să fac parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate,”, declara la data respectivă consilierul local PNL din Aiud, exprimându-și poziția critică față de modul în care e gestionată problema venitului aleșilor locali.

Gestul altruist al consilierului local a fost „faultat” însă de o încheiere judecătorească din 25 februarie 2025 a Judecătoriei Aiud, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva lui pentru o datorie de circa 100.000 lei a uneia din firmele pe care le are și pentru care a garantat personal printr-un contract de fidejusiune.

Potrivit acestei încheieri de încuviințare a executării silite, consilierul are poprire pe venituri, ca urmare a unui credit restant contractat de firma sa, Alba Line Spedition SRL pentru care a garantat și personal.

Poprirea, încuviințată de Judecătoria Aiud și trimisă Primăriei Municipiului Aiud de către un executor judecătoresc din Sibiu, prevede ca o treime din venitul lunar al consilierului local să fie virată direct către Alpha Bank România, până la achitarea unei sume totale de aproape 100.000 lei, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.

Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, consilierul local PNL a declarat: „Poprirea aplicată pe persoana mea fizică a fost instituită eronat și urmează a fi corectată prin procedurile legale deja în curs. În cel mai scurt timp măsura va fi ridicată oficial. Momentan, doar două treimi vor rămâne în bugetul local”, a declarat Lucian Alba pentru ziarulunirea.ro.

Gestul altruist, pe care puțini politicieni aleg să îl facă, se împiedică câte-odată și de… popriri, o treime din indemnizația consilierului local fiind folosită pentru a achita datoriile către o bancă!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud