Știri din zonă
Începând de vineri, 12 august 2016, locuitorii comunei Mirăslău beneficiază de cel mai modern parc de agrement
Privită la început de locuitori cu neîncredere, investiția a devenit realitate, reușind să surclaseze unele administrații locale din împrejurimi, administrații care de ani buni le tot promit cetățenilor investiții de acest fel, dar nu fac nimic în acest sens.
Acesta a fost inaugurat de către Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și Liviu Gigel Alexandru, primarul comunei Mirăslău, în prezența câtorva zeci de locuitori din comună. „Prin intermediul Grupului de Inițiativă Locală (GAL) „Munții Metaliferi” am depus un proiect și am câștigat o finanțare de aproape 100.000 de euro pentru amenajarea pe teritoriul centrului de comună a unui „Parc de Agrement” modern. De fapt finanțarea exactă este de 99.994 de euro”, ne-a declarat primarul comunei Mirăslău, Liviu Gigel Alexandru.
Parcul are o suprafață de aproape 10.000 metri pătrați și a fost gândit pentru a putea face față tuturor cerințelor cetățenilor, atât ale celor tineri cât și ale celor mai în vârstă. „Avem un teren multifuncțional de sport dotat cu instalație de iluminat, un teren de handbal, teren care pe timp de iarnă va putea fi transformat în patinoar. Acestora li s-au atașat toate utilitățile necesare unei bune funcționări: vestiare, apă curentă, canalizare etc. În plus, parcul dispune și de o pistă „circuit” special amenajată, în lungime de 700 de metri și lată de 4 metri, unde tinerii vor putea să practice ciclismul sau să se întreacă cu patinele cu role, iar pentru copii mai mici avem un parc special amenajat pentru ei unde se pot juca pe leagăne, topogane etc.”, a adăugat primarul.
Nici adulții nu au fost uitați de administrația locală din Mirăslău. În dorința de a răspunde cerințelor europene, baza de agrement a fost dotată cu tot ceea ce trebuie pentru organizarea unor mese câmpenești.
Dorel LAZĂR
Știri din zonă
Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului
Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.
Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.
Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.
„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.
Știri din zonă
Duminică, 27 septembrie 2026: Prima ediție a Festivalului de Folclor Băgău aduce pe scenă formații din Alba și Mureș
Locuitorii comunei Lopadea Nouă și iubitorii folclorului sunt invitați, duminică, 27 septembrie 2026, la prima ediție a Festivalului de Folclor Băgău – „Cântec, joc și voie bună”. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din Băgău, începând cu ora 14:00.

Festivalul își propune să reunească pe aceeași scenă ansambluri și formații folclorice din județele Alba și Mureș, într-un spectacol dedicat cântecului, dansului popular și tradițiilor locale.
În cadrul evenimentului vor evolua Ansamblul Folcloric „Plaiuri Noșlăcene” din Noșlac, Ansamblul Folcloric „Mirăslăianca” din Mirăslău, Ansamblul Folcloric „Datina din Cristești” din județul Mureș, Taraful de Muzică Populară „PirosPantliKas” din Lopadea Nouă, Formația de Dansuri Populare din Băgău și Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” din Aiud.
Spectacolul va fi prezentat de Camelia Ilea, care va asigura legătura dintre momentele artistice și va introduce publicul în atmosfera specifică manifestărilor folclorice.
Prima ediție a festivalului este organizată de Asociația Tradiții și Obiceiuri din Băgău și Primăria Comunei Lopadea Nouă, cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al Centrului de Cultură „Augustin Bena”.
Prin această manifestare, organizatorii își propun să aducă în atenția publicului tradițiile și valorile culturale ale comunităților din zonă și să creeze un cadru în care generațiile să se întâlnească prin intermediul cântecului și jocului popular.
Festivalul de Folclor Băgău – „Cântec, joc și voie bună” se desfășoară duminică, 27 septembrie, de la ora 14:00, la Căminul Cultural din Băgău.
Știri din zonă
Accident pe DJ 107M, între Colțești și Rimetea. Un autoturism s-a răsturnat pe carosabil
Traficul rutier este îngreunat, marți, pe DJ 107M, între localitățile Colțești și Rimetea, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, un autoturism condus de un bărbat s-a răsturnat pe partea carosabilă. Nu au fost raportate persoane încarcerate.
La locul accidentului au intervenit polițiștii, care efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Totodată, aceștia acționează pentru fluidizarea traficului în zonă.
Pentru asigurarea măsurilor specifice, la fața locului intervine și Secția de Pompieri Aiud, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În acest moment, circulația pe DJ 107M se desfășoară cu dificultate în zona accidentului.
ACTUALIZARE: „Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a mai transmis IPJ Alba.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine
































