Actualitate
Înfiinţarea şcolilor de corecţie nu este agreeată de catre Ministerul Educației Naționale
Ministerul Educaţiei Naţionale nu susţine înfiinţarea de şcoli de corecţie şi nici nu are în vedere o asemenea temă pe agenda sa de lucru. Ministerul Educaţiei Naţionale consideră că măsurile coercitive, precum acelea impuse de şcoala de corecţie, nu sunt un răspuns în privinţa corijării comportamentelor care ies din norma socială general acceptată.

Solicitarea privind înfiinţarea şcolilor de corecţie ar fi fost formulată de către federaţiile din învăţământ la discuţiile cu ministrul Educaţiei, după ce în şcoli au avut loc tot mai multe cazuri de violenţă.
Reprezentanţii profesorilor au susţinut înfiinţarea unor şcoli de reeducare pentru elevii agresivi, pentru că aceştia nu se mai tem de scăderea notei la purtare sau de alte sancţiuni din regulamentul şcolar.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Vineri, 6 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Aiud
Locuitorii municipiului Aiud vor putea beneficia de consultații oftalmologice gratuite vineri, 6 noiembrie 2026, în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”.
Consultațiile vor avea loc la Hotel Magnolia din Aiud, iar participanții vor putea beneficia de servicii pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.
Organizatorii anunță și oferte speciale pentru persoanele care doresc să își achiziționeze ochelari de vedere.
Printre facilitățile oferite se numără:
- Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor;
- Posibilitatea achitării ochelarilor în două rate;
- O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
- Reduceri de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani;
- Reduceri de 10% pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani.
Persoanele interesate sunt încurajate să își facă o programare în prealabil, la unul dintre numerele de telefon puse la dispoziție de organizatori: 0721 382 962 sau 0761 260 296.
Campania „Ai grijă de ochii tăi” își propune să faciliteze accesul la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze prevenția și grija pentru sănătatea oculară.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Accident rutier pe DJ 107M, la ieșirea din Aiud spre Măgina. Un autoturism a derapat și a ieșit în afara spatiului carosabil
Secția de pompieri Aiud a intervenit luni, în jurul amiezii, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din Aiud spre Măgina.
În accident a fost implicat un autoturism, care a derapat și mai apoi s-a lovit de un copac de pe marginea DJ 107M. Nu s-au înregistrat persoane încarcerate. Pompieri militari din Aiud au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor în Aiud: 16 sancțiuni contravenționale și amenzi de peste 2.300 de lei
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au desfășurat, duminică, 25 octombrie 2026, o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor de violență. În urma controalelor, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.362 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 17:00–20:00 și a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și menținerea unui climat de siguranță în municipiul Aiud.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul activităților au fost efectuate 91 de verificări de persoane și 25 de verificări de autovehicule, prin intermediul aplicației eDAC.
În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 2.362 de lei.
De asemenea, polițiștii au consiliat cinci persoane aflate în situații conflictuale, prevenirea și combaterea violenței reprezentând unul dintre obiectivele principale ale acțiunii.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
Astfel de acțiuni urmăresc prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță pentru cetățenii din municipiul Aiud.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 11 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


