aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud

Acasă » Știri din zonă » Intervenție a pompierilor din Aiud la Mirăslău, după ce o casă a luat foc de la instalația de răcire a unui sicriu

Intervenție a pompierilor din Aiud la Mirăslău, după ce o casă a luat foc de la instalația de răcire a unui sicriu

Publicat în 11.03.2019 la ora 11:37

Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit astăzi, 11 martie 2019, pentru stingerea unui incendiu în interiorul unei locuințe de pe raza comunei Miraslău.

În locuinţa respectivă se desfăşura un priveghi al unei persoane decedate. În urma incendiului a fost distrus şi sicriul, iar cadavrul a fost carbonizat în cea mai mare parte.

De asemenea a fost afectat mobilierul din interiorul camerei, instalația de răcire a sicriului, două geamuri și s-a degradat zugrăveala din două camere.

Două persoane care se aflau în locuinţă s-au intoxicat uşor cu monoxid de carbon şi au fost transportate la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la instalația de răcire a sicriului.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 1215 ori

Intervenție a pompierilor din Aiud la Mirăslău, după ce o casă a luat foc de la instalația de răcire a unui sicriu
3 (60%) 2 votes

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.