Actualitate
Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ovidenie, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului | aiudinfo.ro
21 noiembrie 2017: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Obiceiuri, tradiții și superstiții | aiudinfo.ro
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Sărbătoarea Luminii, orânduită în calendar în data de 21 noiembrie, este prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului. În tradiţia populară, sărbătoarea este cunoscută sub numele Vovidenia sau Ovidenia, și de ea se leagă o mulțime de tradiții. Pentru că este o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar, în această zi oamenii nu au voie să lucreze, dacă își doresc să aibă belșug și spor în toate.
La o săptămână de la Începutul Postului Naşterii Domnului, creştinii ortodocşi cinstesc sărbătoarea care aminteşte de momentul în care părinții Maicii Domnului, Sfinții Ioachim și Ana, au dus-o pe Fecioara Maria, la vârsta de trei ani, la templul din Ierusalim, potrivit crestinortodox.ro.
Mai exact, Sfinții Ioachim și Ana nu puteau avea copii și și-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu, cerându-i să le dăruiască un copil, și au promis că dacă acest lucru se va îndeplini, ei îl vor duce la templu și îl vor închina lui Dumnezeu. Rugându-se la Dumnezeu, dorința lor s-a împlinit, un înger spunându-le că vor avea o fată pe care trebuie să o boteze Maria. Binecuvântați cu un copil, Sfinții Ioachim și Ana s-au ținut de promisiune și când Fecioara Maria a împlinit 3 ani, aceștia au dus-o la templu, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi. Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în fata lumii, Fecioara Maria părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus. Citește și: când cade Pastele catolic și ortodox în următorii ani 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, 2023, 2024, 2025
Astfel, pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de Ovidenie. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”.
Pentru bucuria praznicului, sfinţii părinţi au acordat în această zi dezlegare la peşte.
Obiceiuri, tradiții și superstiții
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică şi este asociată în popor cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. De aceea, candela trebuie să fie aprinsă în casa fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea, pentru ca în viaţa copiilor din fiecare familie să vină norocul.
Tot în această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se fac previziuni meteorologice. Acum se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. În tradiţia populară, se spune că în ziua de Ovidenie se dechid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.
Tot acum e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace. Se mai spune că de Ovidenie ologii s-ar putea vindeca.
Previziuni referitoare la vreme
Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna: Dacă în noaptea de Vovidenie va fi cer senin, anul viitor va fi secetos şi pomii nu vor avea rod bogat ; în schimb, dacă ninge, va urma o iarnă cu multă zăpadă şi un an roditor.
Dacă în ziua praznicului este soare, înseamnă că va urma o vară secetoasă; dacă este nor şi în jurul nostru este o atmosferă apăsătoare, în timpul anului apar tot felul de epidemii. În schimb, dacă ninge, va urma o iarnă grea.
Un ritual prin care se alungă spiritele rele
Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Vovidenie se ung uşile şi ferestrele cu usturoi, pentru a învinge spiritele rele care sunt active în această zi.
Pentru aflarea ursitului
În mediul rural, fetele necăsătorile, care vor să-şi afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul, vede chipul ursitului.
Sărbătoarea este cinstită prin rugăciune şi ofrande
Ovidenia este cinstită de credincioşi prin evlavie şi prin ofrande. Numeroase bucate de post, peşte şi lumânări sunt duse la biserică şi sfinţite; apoi, aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor din comunitatea respectivă.
Gospodarii care împlinesc an de an tradiţiile specifice sărbătoarii spun că praznicul Ovideniei le aduce spor în hambare şi belşug în gospodărie.
O tradiţie cu efecte miraculoase
În ajunul sărbătorii de Ovidenie, copiii din diferite zone ale ţării practică un ritual: ei pun crenguţe de măr într-un vas cu apă în care adaugă şi agheasmă. Vasul respectiv se aşază într-un loc călduros, unde să pătrundă lumina. Până la Anul Nou, acele crenguţe de măr înmuguresc şi înfloresc. La pragul dintre ani, copiii care au îngrijit crenguţule merg la rude şi la prieteni şi le sorcovesc cu aceste ramuri binecuvântate prin ritualul tradiţional practicat la sărbătoarea Ovideniei.
De-a lungul timpului, s-a dovedit că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă şi de întâmplări dramatice.
Pomeniri pentru cei care au murit fără lumină
În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă.
În anumite localităţi din Nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată.
Există şi un alt mod de a-i venera pe cei trecuţi la viaţa veşnică: în anumite localităţi din sudul ţării se împart săracilor câte o strachină cu apă, un colăcel şi o lumânare din ceară albă. Citește și: Mesaje de Sfantul Nicolae
Un remediu dovedit împotriva bolilor
Din vremuri îndepărtate, în tradiţia populară, în numeroase zone din ţară se împlineşte un ritual care, spun credincioşii, alungă bolile: în fiecare gospodărie, la icoana Maicii Domnului se pune un vas cu apă proaspătă şi se aprinde o lumânare. Tradiţia spune că, fiind consumată dimineaţa, apa respectivă are puteri magice şi este un remediu dovedit pentru o mulţime de boli.
Sărbătoarea Luminii Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut, a fost construită o biserica închinată Fecioarei Maria. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu.
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
Actualitate
Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud
Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.
Actualitate
Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare
În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine





























