Rămâi conectat

Actualitate

Între 4 și 6 august, Aiudul va fi gazda celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor

Publicat

în

Ajuns la cea de-a IX-a ediție, Festivalul Internațional de Folclor se va desfășura în acest an în perioada 4 – 6 august 2019, în Piața Dr. Constantin Hagea.

Timp de 3 zile, municipiul Aiud va fi gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice din: Bulgaria, Canada, China, Macedonia de Nord, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina și Ungaria.

Alături de aceste ansambluri, publicul aiudean se va bucura de prezența pe scena festivalului a Ansamblului Folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, a Ansamblului de dansuri maghiare „Pipacs” din Ciumbrud, a Ansamblului profesionist „Cindrelul Junii Sibiului” și, bineînțeles, de minunatul Ansamblu „Doina Aiudului”.

Festivalul va debuta duminică, 4 august 2019, începând cu ora 18:00, cu impresionanta paradă a portului popular, momentul în care aiudenii sunt invitați să ia contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și dansurile ansamblurilor folclorice prezente la festival. Parada se va desfășura pe următorul traseu: Primăria municipiului Aiud – strada Sergent Hațegan – strada Ion Creangă – cartierul Micro – strada Stadionului (fosta brutărie) – Piața Dr. Constantin Hagea.

În cele 3 seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, precum și cu muzica și dansurile specifice fiecărei țări, nelipsind surprizele pregătite cu ocazia acestui regal folcloric.

Organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt Primăria și Consiliul Local Aiud, Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș, Consiliul Județean Alba, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”  Aiud și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Festivalul este organizat sub egida CIOFF – Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor, partener oficial al UNESCO.

Ca în fiecare an, invităm aiudenii să se bucure de serile de folclor autentic și să dovedim cu toții că suntem gazde de excepție.

 

 

 

 

Birou Comunicare și Relații Publice

 

 

 

 

 

 




Actualitate

Anunț de mediu – 29 octombrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Construire locuință și introducere teren în intravilanul municipiului Aiud”

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Construire locuință și introducere teren în intravilanul municipiului Aiud”

KÖBLE ISTVAN LEVENTE, cu sediul Localitatea Ciumbrud, str. Progresului nr. 14, județul Alba, titular al proiectului de plan „ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL PENTRU CONSTRUIRE LOCUINȚĂ ȘI INTRODUCERE TEREN ÎN INTRAVILAN” cu amplasament în Municipiul Aiud, extravilan, Fn. județul Alba, anunță publicul interesat că planul menționat în urma etapei de încadrare nu necesită evaluare de mediu și se supune procedurii de adoptare fără aviz de mediu.

Informațiile privind potențialul impact asupra mediului al planului propus pot fi consultate la sediul DJM Alba, str. Lalelelor nr.7B, loc. Alba Iulia, jud Alba și la sediul titularului din loc. Ciumbrud, str. Progresului nr. 14 jud. Alba, în zilele de luni – joi între orele 9.00 -14.30 și vineri între orele 9.00 – 13.00.

Observațiile publicului cu privire la încadrarea planului se primesc zilnic la sediul DJM Alba, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunț.




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 6 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Aiud

Publicat

în

Locuitorii municipiului Aiud vor putea beneficia de consultații oftalmologice gratuite vineri, 6 noiembrie 2026, în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”.

Consultațiile vor avea loc la Hotel Magnolia din Aiud, iar participanții vor putea beneficia de servicii pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.

Organizatorii anunță și oferte speciale pentru persoanele care doresc să își achiziționeze ochelari de vedere.

Printre facilitățile oferite se numără:

  • Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor;
  • Posibilitatea achitării ochelarilor în două rate;
  • O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
  • Reduceri de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani;
  • Reduceri de 10% pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani.

Persoanele interesate sunt încurajate să își facă o programare în prealabil, la unul dintre numerele de telefon puse la dispoziție de organizatori: 0721 382 962 sau 0761 260 296.

Campania „Ai grijă de ochii tăi” își propune să faciliteze accesul la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze prevenția și grija pentru sănătatea oculară.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier pe DJ 107M, la ieșirea din Aiud spre Măgina. Un autoturism a derapat și a ieșit în afara spatiului carosabil

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud a intervenit luni, în jurul amiezii, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din Aiud spre Măgina.

În accident a fost implicat un autoturism, care a derapat și mai apoi s-a lovit de un copac de pe marginea DJ 107M. Nu s-au înregistrat persoane încarcerate. Pompieri militari din Aiud au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud