Rămâi conectat

Știri din zonă

Între 8 și 14 august 2019, la Livezile s-a desfășurat proiectul intitulat „Școala din tinda bisericii”

Publicat

în

Între 8 și 14 august 2019, în parohia Livezile, protopopiatul Aiud, s-a desfășurat proiectul intitulat „Școala din tinda bisericii”, acțiune dedicată tuturor copiilor din această comunitate.

Pe parcursul celor șapte zile, au fost derulate mai mult activități educaționale, creative sau artistice, cea mai de seamă dintre acestea fiind arta picturii pe sticlă. Acțiunea s-a derulat la biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, fiind coordonată de către părintele paroh Răzvan Petru Țârău.

Pe parcursul proiectului, cei peste 20 de participanți au fost coordonați de către doamna Ileana Samoilă, în calitate de voluntar, care i-a îndrumat pe tineri în tainele picturii pe sticlă. De asemenea, copiii au fost supravegheați și îndrumați pe toată durata activităților de către doamna prof. Diana Țârău, cadru didactic în învățământul primar la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud. Acțiunea s-a derulat zilnic, începând cu ora 17.30, după care, începând cu ora 19.00, tinerii luau parte la slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Joi, 15 august, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, icoanele tinerilor artiști au fost sfințite de către părintele Răzvan Petru Țârău, după oficierea Sfintei Liturghii. În această zi de mare praznic, slujba a fost săvârșită în biserica „monument istoric” din localitatea Livezile, ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Cu această ocazie, părintele paroh a apreciat efortul tuturor participanților, oferindu-le fiecăruia câte o diplomă. De asemenea, ca o încununare a întregii activități desfășurate, luni, 19 august, tinerii, dimpreună cu părintele paroh, au efectuat un pelerinaj la Mănăstirea Prislop.

Pr. Răzvan Petru Țârău




Știri din zonă

Au fost reluate lucrările la Biserica Reformată din Rădești

Publicat

în

Lucrările de reabilitare a bisericii reformate din Rădești au fost reluate, după o pauza de mai bine de un an.

Este un demers ce se desfășoară în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóri

Lăcașul de cult se află la 6 km de Aiud, în satul Rădești (localitate a cărei atestare documentară este din 1423) acesta fiind un  monument arhitectural de arhitectură romanică  cu un turn semeț şi cu navă centrală înălţată până la nivelul al treilea.

Lucrările de reabilitare au început în noiembrie 2023, proiectul vizând reparații generale prin înlocuire acoperiș, consolidare turn, lucrări de exterior și interior.

Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu transformări ulterioare, în care se manifestă influențele gotice.

Tavanul casetat datează din anul 1744. Caseta centrală din piatră poartă numele lui Bogdány Péter și Donát Ilona. Amvonul a fost ridicat în 1774 de Bogdány Anna.

La această oră se află în desfășurare lucrări de consolidare a turnului (acesta fiind acoperit cu tablă zincată) finisare tencuială interioară și exterioară, înlocuire cu cărămidă a bazei lăcașului de cult.

Potrivit preotului Bisericiilor Reformate din Parohiile Sâncrai și Rădești, părintele Kurti Tamaș, locașul de cult ar mai fi beneficiat de reparații în trei etape în anii: 1200, 1400 și 1600.

Conform informațiilor , pentru finalizarea investiției respective, s-a obținut o finanțare de peste 700 mii lei din care peste 90% reprezintă sumă provenită de la Guvernul maghiar.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident pe DJ 107M, în Vălișoara: Motociclist de 33 de ani, transportat la spital după coliziunea cu un autoturism

Publicat

în

Un motociclist în vârstă de 33 de ani, din Alba Iulia, a fost rănit într-un accident rutier produs luni, 19 octombrie 2026, pe DJ 107M, în localitatea Vălișoara. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 56 de ani, din Sălciua.

Potrivit IPJ Alba, accidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în jurul orei 15:48. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări, evenimentul rutier s-a produs la kilometrul 56+270 al DJ 107M. Motociclistul se deplasa pe direcția Rimetea – Aiud, iar într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de femeia din Sălciua.

În urma impactului, bărbatul de 33 de ani a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident de motocicletă la Livezile, pe DJ 107M. O persoană a fost rănită

Publicat

în

Un accident rutier în care a fost implicată o motocicletă s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16:00, pe raza localității Livezile, județul Alba.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, polițiștii din Aiud au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea evenimentului rutier pe drumul județean DJ 107M.

Din primele informații, în accident ar fi fost implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi suferit leziuni corporale.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și pentru fluidizarea traficului rutier. Împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud