Rămâi conectat

Politică

Ionela Danciu: „Administrație de Nota 10 la Aiud? Doamna Primar, sunteți corijentă!”

Publicat

în

ionela-danciu-mai-2016Administraţia locală din Aiud se vrea reorganizată. Motivul? Noua concepţie managerială impune, cică, o altă structură organizatorică. Se ştia despre intenţiile primarului Oana Badea de a reorganiza/desfiinţa/trimite anumiţi oameni acasă încă din primele zile de mandat.

Nimic de zis până aici. Vrea doamna primar un aparat mai performant. Bravo ei! Numai că modul în care Oana Badea şi PNL s-au gândit să facă reorganizare este ilegal şi imoral. Proiectele de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a desfiinţării Serviciului Public Administraţia Patrimoniului Local ca instituţie cu personalitate juridică au avut expuneri de motive, au avut şi rapoarte de specialitate, dar niciunele nu au cuprins analize clare sau criterii care să explice de ce s-a renunţat la unele funcţii publice/posturi şi la altele nu.

Această poveste despre reorganizare şi eficientizare dovedeşte pe zi ce trece că totul e un spectacol de prost gust pus la cale de primar şi de echipa domniei sale. Au fost luaţi (pe hârtie) unii de la Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local şi au fost mutaţi în primărie, unde ar urma să lucreze din 1 ianuarie 2017, alţii nu s-au regăsit deloc pe listele celor care vor mai avea un loc de muncă şi nici nu li s-a spus ce se va întâmpla cu ei din prima zi a anului viitor. Se trăiesc adevărate drame, vorbim de oameni simpli, muncitori – tractorişti, şoferi pe diferite alte utilaje, femei care se ocupă de spaţiile verzi etc.- de oameni al căror salariu lunar trece rareori de suma de 1000 lei/lună, oameni cu copii, cu credite, cu probleme, oameni care, mulţi dintre ei, mai au câţiva ani până la pensie şi pe care doamna primar vrea să îi dea afară, ca să facă nu ştiu ce performanţe. Vorbim de câţiva oameni care muncesc şi la birou de ani de zile, au experienţă şi singura lor „vină” e că au îndeplinit sarcinile de serviciu aşa cum li s-a cerut.
Da, organigrama nouă are avizul ANFP. Dar nu cred că există vreo instituţie din ţara asta care şi-ar da avizul pentru comiterea unei ilegalităţi. La primărie, putem vorbi de imoralitate, pentru că oameni cu experienţă în domeniul taxelor şi impozitelor au fost puşi pe liber, pentru că aşa a considerat primarul că trebuie. Gurile rele spun că se pregăteşte venirea unora noi, cunoştinţe de-ale PNL-ului condus de doamna Badea şi, ca să le facă loc, trebuie daţi oameni afară.

La Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local Aiud e altă poveste. Tot tragică, pentru oamenii care au căzut victime reorganizării dispuse de doamna primar, dar tragică şi pentru comunitate. O dată că Hotărârea Consiliului Local este ilegală, pentru că vorbeşte despre transfer de patrimoniu, iar Legea 215/2001 a administraţiei publice locale şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local spun clar şi explicit că hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu majoritate calificată, nu cu majoritate simplă. Ei, şi? Păi dacă doamna primar vrea să desfiinţeze serviciul şi să îl facă direcţie în subordinea sa, mai contează ce spune legea?

Doamna Badea crede că e la dânsa pe moşie: respectă legea doar dacă vrea, dă afară pe cine vrea, e primar cu jumătate de normă că poate şi că aşa vrea ea şi, tot pentru că vrea ea, loveşte şi în buzunarul comunităţii locale. Adică, SPAPL Aiud, cu personalitate juridică, recuperează TVA, poate închiria utilaje, poate vinde flori şi legume pe care le produce în sere, adică generează venituri. Primăria nu poate prin lege să presteze astfel de activităţi. La prima strigare, cetăţenii Aiudului pierd circa 3 milioane de lei anual, doar din recuperarea TVA de către Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local, sume care se folosesc pentru reparaţii curente sau diverse intervenţii urgente.
Doamna primar şi echipa ei trebuie să înţeleagă că au obligaţia de a respecta legea. Este prima şi cea mai importantă obligaţie a oricărui ales local. Indiferent pe cine vrei să aduci în administraţie, ce lipitor de afişe vrei să premiezi cu un loc de muncă la primărie, nu poţi face asta prin abuz şi ilegalitate.

Nu poţi da afară oameni pentru că aşa ai tu chef. Nu poţi arunca în drum, în toiul iernii, oameni care nu au nicio vină, ca să te poţi tu bate cu pumnul în piept că ţi-ai făcut reorganizare şi că ai eficientizat. Poţi să tot postezi pe Facebook, şi eu fac asta, dar când minţi, când ai rele intenţii, şi Facebook-ul te va bate peste gură la un moment dat. Reaua credinţă în acest caz e probată de faptul că doamna nu s-a gândit să taie de pe listă posturi vacante, dacă tot a considerat că sunt prea mulţi angajaţi, ci oameni: vii, la locul lor, specialişti şi muncitori, oameni care doar au făcut ceea ce li s-a cerut să facă, persoane care ocupă funcţii de execuţie şi care nu pot influenţa eficienţa administraţiei decât cel mult prin calitatea muncii lor. Şi despre munca lor nu a adus nimeni vreo dovadă că nu ar fi de calitate.
Aparatul fostei administraţii a rămas acelaşi: şefii de la SPAPL sunt bine mersi, mutaţi în primărie, rudele consilierilor locali PNL sunt şi ele la loc de cinste, afară sunt daţi unii care, probabil, deranjează şi nişte oameni fără apărare, care nu au pe cineva care să vorbească în numele lor.

Hotărârea 264/2016 a Consiliului Local Aiud, care priveşte desfiinţarea SPAPL ca serviciu cu personalitate juridică este, însă, ILEGALĂ. A fost adoptată cu 9 voturi, când legea spune că era nevoie de 13 voturi.
Celor care lucrează la Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local, speriaţi că nu ştiu ce vor face din 1 ianuarie, le spun să se liniştească: am depus plângere prealabilă împotriva hotărârii de consiliu şi sesizare la Instituţia Prefectului. Am convingerea că această hotărâre va fi revocată pentru că legea e una şi e valabilă pentru toţi.

Celor din conducerea administraţiei locale din Aiud le atrag public atenţia că nu mă voi opri aici. Voi sesiza organele în drept la cel mai mic derapaj, la cea mai mică încălcare de lege şi nu voi admite să fie batjocoriţi şi umiliţi oamenii, doar pentru că încurcă primarul în scopul său de a umple primăria cu soldăţeii de partid care au făcut campanie electorală.
Am câştigat cu toţii acest mandat pentru a ne face datoria faţă de cetăţeni şi nu pentru a comite abuzuri şi ilegalităţi!

Ionela DANCIU,
consilier local independent Aiud


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
3 Comentarii

Un comentariu

  1. Alex

    27.11.2016 la 12:22

    Pana a fost asministratia Josan nu le-a plans nimeni de mila functionarilor. Pe arunci erau multi, multi, cata frunza si iarba, puturosi si neprofesionisti. Acum, brusc, va apuca mila… Pai doamna consilier, o primarie, ca si orice alta institutie publica, nu se bazeaza pe numarul angajatilor, cu pe calitatea lor. Eu cred, de exemplu, ca putea sa dea mult mai multi afara, cel putin 25%, Aceea era reogranizare eficienta, pentru ca, au fost angajati si cu rost si fara rost, toate pilele si prietenii de partid ai lui Rusu si Josan.
    O primarie nu poate tine loc de societate comerciala si nici sa angajeze cu duiumul, pe motiv ca nu sunt locuri de munca in oras. Asa cum nici nu poti sa gandesti ca nu trebuie dati afara oameni, acum „in toiul iernii”, pentru ca e frig afara! … Daca administratiile anterioare nu au facut nimic pentru dezvoltarea economica a orasului, nu e vina actualei administratii.
    Apoi, spre stiinta cititotilor, nu exista nici o prevedere legala in care sa se spuna ca un serviciu public local are nevoie de 2/ 3 voturi la desfiintare.

  2. Aiudean

    08.12.2016 la 15:11

    Esti tu ceva autoritate in domeniu? Sau esti latratorul sef al „administratiei de nota 10”!

  3. Baditza

    27.12.2016 la 12:06

    Doamna consilier Danciu ar trebui sa-i intrebe pe fostii portocalii, actualii bratieni si in special pe doamna asa zis primar, cum ramane cu promisiunile neonorate: scaderea tarifelor la gunoi (Greendays), promovarea unui proiect pentru a recupera stadionul Metalul, interdictia de a vinde din patrimoniul orasului, crearea de noi locuri de munca, cheltuirea chibzuita a banului public, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Spitalul Municipal Aiud primește un milion de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale noi

Publicat

în

Spitalul Municipal Aiud a primit o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, menite să crească calitatea îngrijirilor oferite pacienților. Fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, în cadrul unui proiect de modernizare a unității medicale, care include atât secțiile spitalului, cât și ambulatoriul.

Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat: „Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, sprijină dezvoltarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal Aiud. Recent, a fost alocată o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, care vor aduce un plus real în calitatea îngrijirii oferite pacienților.”

Potrivit lui Mureșan, „Cu aceste fonduri vor fi cumpărate ecografe, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, un artroscop și un computer tomograf, echipamente moderne, necesare atât în secțiile spitalului, cât și în ambulatoriu.”

El a mai subliniat că, odată cu preluarea mandatului de primar de către Dragoș Crișan, „spitalul din Aiud a intrat într-o etapă nouă, în care modernizarea devine o prioritate reală. Timp de ani buni, spitalul a rămas în urmă față de alte unități medicale din județ, iar aiudenii, la fel ca oamenii din localitățile din jur, au nevoie de servicii medicale de calitate, oferite de medici buni și cu dotări pe măsură.”

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a confirmat sprijinul obținut: „Dragi aiudeni, mă bucur să vă anunț că am reușit să atragem fonduri de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal Aiud. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a identificat sursa de finanțare pentru a dota Spitalul Municipal Aiud cu aparatură nouă, care corespunde standardelor actuale.”

Primarul a detaliat și lista echipamentelor ce vor fi achiziționate: „De la ecografe și EKG-uri, până la colposcop, monitoare pentru funcții vitale, artroscop, autoclav, CT și alte echipamente esențiale – acestea vor sprijini activitatea secțiilor Boli Infecțioase, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Pediatrie, Ortopedie, Chirurgie și a ambulatoriului.”

El a menționat și contribuția administrației locale: „Pentru a face posibile aceste achiziții, administrația locală aiudeană participă cu o cofinanțare de 10% (100.000 lei). Această finanțare nu ar fi fost posibilă fără contribuția vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și a Președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, cărora țin să le mulțumesc personal pentru tot sprijinul constant oferit orașului nostru.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Intenția consilierului local Lucian Alba de a-și dona indemnizația se lovește de o… poprire

Publicat

în

Recent, un comunicat al consilierului local PNL din Aiud, Lucian Alba, ne anunța că acesta a renunțat la indemnizația sa lunară de circa 900 de lei pe care o donează Primăriei Aiud, pentru a sprijini reformele Guvernului Bolojan. Practic, acesta a ales să nu o mai încaseze.

„Nu vreau să fac parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate,”, declara la data respectivă consilierul local PNL din Aiud, exprimându-și poziția critică față de modul în care e gestionată problema venitului aleșilor locali.

Gestul altruist al consilierului local a fost „faultat” însă de o încheiere judecătorească din 25 februarie 2025 a Judecătoriei Aiud, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva lui pentru o datorie de circa 100.000 lei a uneia din firmele pe care le are și pentru care a garantat personal printr-un contract de fidejusiune.

Potrivit acestei încheieri de încuviințare a executării silite, consilierul are poprire pe venituri, ca urmare a unui credit restant contractat de firma sa, Alba Line Spedition SRL pentru care a garantat și personal.

Poprirea, încuviințată de Judecătoria Aiud și trimisă Primăriei Municipiului Aiud de către un executor judecătoresc din Sibiu, prevede ca o treime din venitul lunar al consilierului local să fie virată direct către Alpha Bank România, până la achitarea unei sume totale de aproape 100.000 lei, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.

Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, consilierul local PNL a declarat: „Poprirea aplicată pe persoana mea fizică a fost instituită eronat și urmează a fi corectată prin procedurile legale deja în curs. În cel mai scurt timp măsura va fi ridicată oficial. Momentan, doar două treimi vor rămâne în bugetul local”, a declarat Lucian Alba pentru ziarulunirea.ro.

Gestul altruist, pe care puțini politicieni aleg să îl facă, se împiedică câte-odată și de… popriri, o treime din indemnizația consilierului local fiind folosită pentru a achita datoriile către o bancă!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Lucian Alba, consilier local din partea PNL Aiud, anunță că renunță la indemnizația lunară de ales local pentru a sprijini reformele lui Bolojan

Publicat

în

Lucian Alba, consilier local din partea PNL Aiud, a anunțat că renunță la indemnizația locală de ales local, deoarece consideră că nu a ajuns în Consiliul Local pentru a încasa beneficii materiale și dorește ca prin acest gest să sprijine reformele inițiate de Guvernul Bolojan.

„Nu vreau să fiu parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate. O fac ca semn de respect pentru cei care muncesc cinstit zi de zi, la fel ca mine, și pentru că vreau să dau un semnal clar: nu sunt aici pentru beneficii, ci pentru schimbare. Cred în solidaritate. Cred că fiecare gest, oricât de mic, contează. Și că exemplul personal e cel mai puternic mesaj. România are nevoie de oameni care nu se tem să piardă un privilegiu pentru a câștiga respect”, spune Lucian Alba.

„Ilie Bolojan propune un pachet de măsuri care pot pune, în sfârșit, România pe un drum sănătos: reducerea cu 25% a numărului de instituții publice și direcții din ministere; eliminarea funcțiilor de directori adjuncți și consilieri inutili; desființarea agențiilor și autorităților paralele care doar consumă bani fără rezultate; limitarea cheltuielilor statului și direcționarea fondurilor către investiții reale în educație, sănătate, infrastructură. Măsurile lui Bolojan nu sunt populare, dar sunt necesare. Ele înseamnă bani mai bine folosiți, respect pentru contribuabil și un mediu mai prietenos pentru antreprenori și investitori”, a mai spus Lucian Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud