Rămâi conectat

Știri din zonă

ÎPS Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a capelei mortuare din parohia Poiana Aiudului

Publicat

în

În cursul zilei de ieri, 14 iulie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Poiana Aiudului, protopopiatul Aiud.

Începând cu ora 17.00, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate, edificiu ridicat pe parcursul ultimilor trei ani. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Mihai Popa.

La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în timpul anilor de slujire, părintele paroh Mihai Popa a fost hirotesit întru sachelar. De asemenea, ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la ridicarea noii capele mortuare din localitatea Poiana Aiudului au primit din partea ÎPS Irineu noastre Diplome de aleasă cinstire.




Știri din zonă

Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului

Publicat

în

Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.

Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.

Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.

„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.




Citește mai mult

Știri din zonă

Duminică, 27 septembrie 2026: Prima ediție a Festivalului de Folclor Băgău aduce pe scenă formații din Alba și Mureș

Publicat

în

Locuitorii comunei Lopadea Nouă și iubitorii folclorului sunt invitați, duminică, 27 septembrie 2026, la prima ediție a Festivalului de Folclor Băgău – „Cântec, joc și voie bună”. Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din Băgău, începând cu ora 14:00.

Festivalul își propune să reunească pe aceeași scenă ansambluri și formații folclorice din județele Alba și Mureș, într-un spectacol dedicat cântecului, dansului popular și tradițiilor locale.

În cadrul evenimentului vor evolua Ansamblul Folcloric „Plaiuri Noșlăcene” din Noșlac, Ansamblul Folcloric „Mirăslăianca” din Mirăslău, Ansamblul Folcloric „Datina din Cristești” din județul Mureș, Taraful de Muzică Populară „PirosPantliKas” din Lopadea Nouă, Formația de Dansuri Populare din Băgău și Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” din Aiud.

Spectacolul va fi prezentat de Camelia Ilea, care va asigura legătura dintre momentele artistice și va introduce publicul în atmosfera specifică manifestărilor folclorice.

Prima ediție a festivalului este organizată de Asociația Tradiții și Obiceiuri din Băgău și Primăria Comunei Lopadea Nouă, cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Prin această manifestare, organizatorii își propun să aducă în atenția publicului tradițiile și valorile culturale ale comunităților din zonă și să creeze un cadru în care generațiile să se întâlnească prin intermediul cântecului și jocului popular.

Festivalul de Folclor Băgău – „Cântec, joc și voie bună” se desfășoară duminică, 27 septembrie, de la ora 14:00, la Căminul Cultural din Băgău.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident pe DJ 107M, între Colțești și Rimetea. Un autoturism s-a răsturnat pe carosabil

Publicat

în

Traficul rutier este îngreunat, marți, pe DJ 107M, între localitățile Colțești și Rimetea, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, un autoturism condus de un bărbat s-a răsturnat pe partea carosabilă. Nu au fost raportate persoane încarcerate.

La locul accidentului au intervenit polițiștii, care efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Totodată, aceștia acționează pentru fluidizarea traficului în zonă.

Pentru asigurarea măsurilor specifice, la fața locului intervine și Secția de Pompieri Aiud, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În acest moment, circulația pe DJ 107M se desfășoară cu dificultate în zona accidentului.

ACTUALIZARE: „Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a mai transmis IPJ Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud