Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Jandarmeria Alba în vizită la Colegiul Național „Bethlen Gabor” din Aiud

Publicat

în

Astăzi, 19 aprilie 2018, jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Aiud, au fost invitații elevilor și a cadrelor didactice de la Colegiul Național Bethlen Gabor din municipiul Aiud pentru a desfășura o activitate de prevenire a faptelor antisociale.

Scopul acestei activități desfășurate, este de a preveni anumite manifestări antisociale sau a unor comportamente ale elevilor, de natură a-i transforma în autori, respectiv în victime ale unor fapte antisociale.

De asemenea se dorește creșterea gradului de informare a elevilor cu privire la consecințele juridice ale unor asemenea comportamente antisociale precum și informarea cu privire la modalitățile de sesizare a unor eventuale fapte antisociale de care au luat la cunoștință sau cărora le-au căzut victime.

Alte teme de discuție au fost atribuțiile și rolul jandarmeriei în societate precum și împărtășirea unor experiențe trăite de jandarmi în ceea ce privește prevenirea și combaterea infracționalității juvenile și unele tipuri de intervenție pe timpul desfășurării misiunilor specifice.

Elevii au pus întrebări referitoare la temele aduse în discuţie, aceştia au participat activ la dezbatere, au avut nelămuriri la care au primit răspuns, această interactivitate ducând la o mai bună  înţelegere a aspectelor prezentate de jandarmi.

La sfârşitul activităţilor, echipamentul de intervenţie al jandarmilor a atras interesul copiilor, mai ales că acesta a fost purtat de un “mascat”. Acesta a explicat elevilor că jandarmii nu bat ci intervin, a făcut diferenţa între bătaie şi intervenţie şi le-a expus ce fel de pregătire şi antrenament trebuie să urmeze un jandarm pentru a interveni eficient pe timpul unor misiuni cu grad ridicat de risc.

Explicaţiile nu i-au descurajat pe adolescenţi, mulţi dintre aceştia exprimându-şi la final dorinţa de a deveni jandarmi.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ-Cultură

Elevii Școlii „Axente Sever” Aiud au dat un exemplu de implicare: acțiuni de ecologizare în oraș

Publicat

în

Ziua de Curățenie Națională „Let’s Do It, Romania!”, marcată astăzi, 19 septembrie, a fost precedată, la Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, de două acțiuni de ecologizare desfășurate de elevi în zone diferite ale municipiului.

Elevii clasei a VII-a A, însoțiți de profesoara dirigintă Anda Lupu, au răspuns invitației Primăriei Municipiului Aiud și au participat la o acțiune de ecologizare în Pădurea Legheleu. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Compartimentului Protecția Mediului și al Serviciului Poliția Locală Aiud.

O altă acțiune a fost organizată de elevii clasei a IV-a B – „Steluțele”, coordonați de învățătoarea Ana-Sorana Scutelnicu. Copiii au intervenit pe Valea Aiudului și în zona stadionului, unde au colectat deșeurile abandonate și au contribuit la igienizarea acestor spații.

Cele două activități au avut același obiectiv: implicarea directă a elevilor în protejarea mediului și în menținerea curățeniei în comunitatea în care trăiesc.

Dincolo de rezultatul concret al acțiunilor de ecologizare, astfel de activități urmăresc formarea unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător. Pentru elevi, participarea la acțiuni de acest tip reprezintă și o lecție practică despre responsabilitatea individuală și despre modul în care fiecare membru al comunității poate contribui la păstrarea unui oraș curat.

Reprezentanții Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud transmit mulțumiri Primăriei Municipiului Aiud, Compartimentului Protecția Mediului – doamnei Adela Raluca Câmpean – și Serviciului Poliția Locală Aiud pentru organizare, sprijin și implicare.

Prin participarea lor, elevii au demonstrat că educația pentru mediu poate depăși limitele sălii de clasă și poate deveni o formă concretă de implicare în viața comunității.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Preșcolarii din Aiud au promovat mobilitatea sustenabilă în cadrul unei acțiuni de educație rutieră

Publicat

în

Activitățile organizate la Aiud în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității au continuat vineri, 18 septembrie, cu o acțiune de informare și educație rutieră destinată copiilor.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în colaborare cu Poliția Locală Aiud, și a inclus tradiționalul Marș al Grădinițelor. La acțiune au participat copii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, Grădinița „Primii Pași” și Grădinița Colegiului Național „Bethlen Gabor”.

Participanții au traversat municipiul Aiud promovând formele de mobilitate sustenabilă, precum mersul pe jos, deplasarea cu bicicleta și utilizarea transportului public.

În centrul municipiului, copiii au participat la o activitate de educație rutieră, în cadrul căreia polițiștii le-au prezentat, într-o formă adaptată vârstei, principalele reguli de siguranță în trafic și importanța unui comportament responsabil în spațiul public.

Programul dedicat Săptămânii Europene a Mobilității va continua în Aiud și în zilele următoare.

Sâmbătă, 19 septembrie, sunt programate acțiuni de curățenie în mai multe zone ale municipiului, la care vor participa reprezentanți ai Penitenciarului Aiud, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției.

Duminică, 20 septembrie, aiudenii sunt invitați să redescopere orașul la pas. Cetatea Aiudului, Parcul Municipal și Muzeul de Științele Naturii vor putea fi vizitate gratuit, în intervalul orar 14:00–16:00.

Luni, 21 septembrie, elevii vor putea participa la concursuri de biciclete și competiții sportive organizate pe Stadionul „Metalul” Aiud.

Seria evenimentelor se va încheia marți, 22 septembrie, cu acțiunea „În oraș fără mașină”, prin care locuitorii sunt încurajați să opteze pentru mersul pe jos, bicicletă sau transportul public.

Evenimentele urmăresc promovarea mobilității sustenabile și a unor alternative de deplasare care pot contribui la un oraș mai accesibil, mai curat și mai sigur pentru locuitorii de toate vârstele.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Lecția de hărnicie”: elevii din Aiud învață grădinăritul într-o grădină amenajată în curtea Poliției Locale

Publicat

în

Un grup de elevi din Aiud a transformat o parcelă de teren din curtea Poliției Locale într-o mică grădină de legume, în cadrul unei inițiative menite să îi apropie pe copii de natură și să îi învețe, prin experiență directă, ce înseamnă responsabilitatea, răbdarea și munca.

Ideea proiectului a apărut la începutul acestui an, în urma unei discuții purtate cu învățătoarea Ana-Sorana Scutelnicu despre importanța educației pentru un stil de viață sănătos și despre necesitatea de a-i implica pe cei mici în activități practice încă de la vârste fragede.

Pe parcela pusă la dispoziție, copiii au plantat legume, au îngrijit culturile și au urmărit evoluția plantelor de-a lungul sezonului. Activitatea le-a oferit ocazia să descopere, dincolo de sala de clasă, etapele prin care trece o cultură și munca necesară pentru obținerea alimentelor.

Recent, micii grădinari au fost primiți la Primărie, unde au venit cu un produs pregătit chiar din recolta obținută în grădină: un borcan de zacuscă realizată din legumele pe care le-au cultivat și îngrijit.

Inițiativa urmărește să transforme grădinăritul într-un instrument educațional prin care copiii să învețe despre alimentație sănătoasă, responsabilitate, perseverență și respectul pentru munca gospodărească. Totodată, proiectul valorifică o îndeletnicire tradițională pentru comunitățile din această zonă.

Reprezentanții administrației locale au anunțat că își doresc extinderea proiectului și către alte școli din Aiud. În acest demers ar urma să fie implicați cadre didactice și specialiști care să îi sprijine pe elevi în activitățile de cultivare și îngrijire a plantelor.

Proiectul propune astfel o formă de educație practică, în care lecțiile despre sănătate, natură și responsabilitate sunt completate de experiența concretă a muncii în grădină.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud