Învățământ-Cultură
La 20 de ani de la înfiinţare, fundaţia „Inter-Art” Aiud este o flacără nestinsă a culturii Albei

În faţa jurnaliştilor au stat: Ştefan Balog – preşedintele fundaţiei, Constantin Inel – directorul adjunct al instituţiei gazde a conferinţei, Alin Florea – directorul Bibliotecii Municipale „Liviu Rebreanu” Aiud, Andrei Bako – referent al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Daniela Floroian – directoarea Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Viorel Cioflică – coordonatorul Grupului „Skepsis”. Ştefan Balog a ţinut să facă un raport financiar prin care să arate cum au fost folosiţi banii alocaţi de instituţiile publice (de la nivel central şi local) pentru activităţile pe care le-a derulat Fundaţia „Inter-Art” în 2015. Patru au fost evenimente artistice de prestigiu: Expoziţia Internaţională „Conexiuni interculturale” – Palatul ONU (Geneva), Tabăra internaţională de creaţie pentru tineret şi Tabăra internaţională de artă plastică (ambele de la Aiud) şi expoziţia internaţională de la sediul ONU din New York. În opinia lui Ştefan Balog, „Inter-Art-ul are la bază implicarea voluntară şi conştientă a tinerilor într-un fenomen ce se „zideşte” sub ochii lor – cel cultural. Prin el se creionează idealuri şi speranţe, se dă sens existenţei şi se redefineşte arta, cu toate implicaţiile sale pozitive asupra lumii”. Inel Constantin a subliniat colaborarea excelentă dintre muzeul albaiulian şi Inter-Art, ce s-a concretizat prin expoziţii, simpozioane şi întâlniri cultural-artistice. Prin ele muzeul s-a îmbogăţit cu lucrări de artă contemporană ce întregesc gama exponatelor ce formează patrimoniul instituţiei. Daniela Floroian a ţinut să aprecieze „nucleul cultural ce s-a creat în jurul Inter-Art-ului şi care a făcut ca judeţul nostru să fie conectat cu arta din întreaga lume”. Alin Florea a afirmat că vede în Inter-Art „un ambasador artistic, fără egal, al Aiudului, în toate colţurile planetei. Fără această fundaţie nu s-ar putea vorbi de expansiunea artistică pe care o traversează Aiudul de două decenii”. Viorel Cioflică a spus că percepe artistul ca pe „un doctor ce are menirea, prin creaţia lui, să vindece interiorul omului şi să-i înfrumuseţeze exteriorul. Inter-Art merită admiraţia tuturor, deoarece mereu caută să atragă atenţia asupra lucrurilor sensibile, lucru dificil în contextul social pe care îl traversăm. Membrii fundaţiei pun preţ pe prietenie şi forţa exprimării artistice, ei străduindu-se, prin tot ce întreprind, să ridice valoarea comunităţii căreia îi aparţin”. Andrei Bako a afirmat că „din colaborarea cu Inter-Art au rezultat proiecte remarcabile din care istoria culturală a judeţului s-a ales cu o colecţie impresionantă de lucrări”. Activitatea prolifică a Fundaţiei „Inter-Art” va continua, după cum a opinat Ştefan Balog, cel puţin încă 20 de ani. În 2016 proiectele majore ce se doresc a fi puse în practică sunt: o retrospectivă de artă contemporană realizată printr-o expoziţie la Bucureşti (ce va reuni 120 de artişti din 75 de ţări) şi o tabără de artă plastică (ce va aduna artişti din 30 de state) al cărei loc de desfăşurare va fi în China. Nu putem decât să urăm şi noi „La mulţi ani!” Inter-Art-ului, fiind entuziasmaţi de ceea ce au făcut pentru Alba în decursul timpului! Le dorim celor ce sunt parte a acestei fundaţii să rămână perseverenţi în a ne releva splendoarea artei şi a duce particularităţile spirituale ale creatorilor români pe toate meridianele globului!
Ioan Adrian POPA
Învățământ-Cultură
Elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Aiud au descoperit frumusețea bisericii în cadrul programului „Școala altfel”
Marți, 20 octombrie 2026, elevii clasei I A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud au participat la o activitate educativ-catehetică desfășurată la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, în cadrul programului național „Școala altfel”. Intitulată „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu”, întâlnirea le-a oferit copiilor ocazia de a descoperi semnificația locașului de cult prin rugăciune, lectură, activități creative și jocuri educative.
Activitatea a debutat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită în comun, după care părintele paroh Nicolae-Ioan Aloman le-a vorbit celor mici despre rolul bisericii ca spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu și al comuniunii dintre credincioși.
Pe înțelesul copiilor, preotul a prezentat principalele elemente ale locașului de cult, semnificația icoanelor, importanța rugăciunii și regulile de comportament în biserică. Un moment deosebit de interesant a fost dedicat prezentării obiectelor de cult, printre care Sfânta Evanghelie, cădelnița, epitrahilul, cristelnița, Sfântul Potir și Sfântul Disc. Elevii au aflat informații despre rolul și utilizarea acestora în cadrul sfintelor slujbe.
Povești cu tâlc despre bunătate, prietenie și generozitate
Programul a continuat cu un moment de lectură și reflecție, având ca punct de plecare două povestiri cu tâlc: „Darul cel mai frumos” și „Locul de lângă mine”. Lecturile au fost urmate de discuții interactive, prin care elevii au fost încurajați să descopere importanța bunătății, a generozității, a prieteniei și a grijii față de aproapele.
Pornind de la exemple apropiate de experiența lor cotidiană, copiii au înțeles că gesturile simple și faptele bune pot aduce bucurie celor din jur și pot contribui la construirea unor relații bazate pe respect și solidaritate.
Creativitatea și imaginația și-au găsit locul în cadrul unui atelier de colorat, în care fiecare copil și-a exprimat sensibilitatea prin desen. După o scurtă pauză pentru gustare, elevii s-au bucurat de momente de joacă și recreere în curtea bisericii, într-o atmosferă veselă și prietenoasă.
Învățarea prin joc, la finalul activității
La întoarcerea în biserică, elevii au participat la un exercițiu interactiv de recapitulare. Prin extragerea unor cartonașe cu întrebări despre informațiile prezentate pe parcursul vizitei, copiii și-au verificat cunoștințele într-un mod atractiv, bazat pe dialog și implicare activă.
Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire, iar la despărțire fiecare copil a primit un mic dar, ca amintire a acestei experiențe.
Activitatea „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu” a reprezentat un prilej de apropiere a elevilor de viața Bisericii și de familiarizare cu valorile creștine. Prin îmbinarea explicațiilor religioase cu lectura, creativitatea și jocul, întâlnirea a demonstrat că educația religioasă poate fi transmisă într-un mod accesibil și atractiv, contribuind la dezvoltarea cunoașterii, a credinței și a dragostei față de semeni.
Înv. Luminița Manole
Învățământ-Cultură
Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști
Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.
Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.
Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.
Învățământ-Cultură
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud
Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.
„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.
Constantin PREDESCU
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Muncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Kaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine


