Rămâi conectat

Actualitate

La 48 de ore de când a fugit de la punctul de lucru din Teiuș, evadatul din Penitenciarul Aiud pare de negăsit

Publicat

în

detinut-evadat-aiud-2015Marcel Nicolae Buzgar, tânărul din Câmpeni deținut în regim deschis la Penitenciarul Aiud, care a evadat marți în timp ce se afla la punctul de lucru din Teiuș unde era repartizat, pare a fi de negăsit.

Au trecut deja aproape 48 de ore de când fugarul este în libertate.

Evadarea lui Buzgar, condamnat definitiv la 1 an de închisoare pentru furt calificat, este pentru moment un aspect greu de înțeles, în condițiile în care acesta ar fi obținut eliberarea peste doar două-trei luni. Însă faptul că acesta nu a fost încă prins, sugerează că și-a pregătit și premeditat fuga.

Pentru fapta sa, dacă va fi prins, Marcel Buzgar va petrece următorii 2-3 ani în închisoare, cel mai probabil în regim închis. Potrivit Codului Penal, restul pedepsei pe care o avea de executat se contopește cu noua condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, ce se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Având în vedere prejudiciul creat penitenciarului și eventuala premeditare a faptei, acesta are mari șanse să se aleagă cu pedeapsa maximă, de trei ani de închisoare.

Mai mult decât atât, cazul evadatului va fi prezentat mai multor comisii din cadrul penitenciarului. Comisia de disciplină poate decide măsuri începând de la simpla sancțiune disciplinară, retragerea dreptului de a primi pachet/vizită și până la izolarea pentru o perioadă de până la zece zile. Comisia de stabilire a riscului este cea care urmează să stabilească riscul pe care Marcel Buzgar îl reprezintă pentru penitenciar și în consecință, regimul de detenție în care își va ispăși pedeapsa.

În ceea ce privește agenții în pază cărora se afla deținutul la momentul evadării, în urma anchetei administrative aflată în derulare, se pot stabili o serie de sancțiuni, care, potrivit prevederilor Legii 293/2004 art. 70, sunt:

-mustrare scrisă

-diminuarea a drepturilor salariale intre 5 și 10 la sută, pe o perioadă cuprinsă între o luna și trei luni

-amanarea avansa in grad prof sau funct 1 an 2 ani

-trecerea intre-o functie inferioară

-revocarea dintr-o functie de conduecre dacă este cazul

-destituirea din sistemul administrativ penitenciare (concediere)

În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Aiud, telefon 0258.861.021

Semnalmente deținut Buzgar Marcel Nicolae:

Înălţimea (cm): 169

Tipul frunţii: lată

Tipul nasului: drept

Tipul ochilor: căprui

Tipul gurii: mică

Tipul bărbiei: normală

Tipul urechilor: mici, lipite

Tipul feţei: ovală, negru

Tipul părului: negru întins

Tipul sprâncenelor: drepte

Tipul bărbii: rasă

Tipul mustăţii: nu poartă

Tipul corpolenţei: atletică

Semne particulare: nu are




Actualitate

Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.

Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.

Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.

Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.

Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.

La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 20 noiembrie 2026, are loc deschiderea oficială a noului magazin LIDL din Aiud

Publicat

în

Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, o nouă opțiune pentru cumpărături. Al doilea magazin Lidl din oraș, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se apropie de finalizarea pregătirilor, iar deschiderea oficială este programată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.

Potrivit informațiilor disponibile, aprovizionarea noului supermarket ar urma să înceapă în 16 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de inaugurare.

Investiția a intrat în linie dreaptă după mai multe luni de lucrări, iar unul dintre ultimele demersuri administrative importante a fost finalizat în luna octombrie. Agenția pentru Protecția Mediului Alba a emis, la 19 octombrie 2026, Decizia nr. 9497 privind acordarea autorizației de mediu pentru funcționarea magazinului.

Al doilea magazin Lidl din municipiu

Noul supermarket este amplasat pe strada Transilvaniei, la numărul 156, și va fi al doilea magazin Lidl din Aiud, după unitatea deja existentă pe aceeași arteră.

Proiectul presupune construirea unui magazin modern, cu regim de înălțime parter, la care se adaugă amenajări exterioare și facilități destinate clienților. Investiția include bazine subterane, foraje proprii, căi de acces, o parcare și spații verzi.

Conform documentației tehnice, clădirea are o suprafață construită la sol de 2.164,50 metri pătrați, aceeași valoare fiind înregistrată și pentru suprafața construită desfășurată. Imobilul are o înălțime de 5,25 metri la cornișă, iar înălțimea maximă ajunge la 7 metri.

Inaugurare programată în luna noiembrie

Deschiderea noului magazin este programată pentru 20 noiembrie 2026. Până atunci, urmează să fie încheiate ultimele pregătiri, inclusiv aprovizionarea cu produse și organizarea spațiului comercial.

Prin această investiție, Lidl își extinde prezența în municipiul Aiud, oferind locuitorilor încă un punct de acces la oferta comercială a retailerului german.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud