Administrație
La Aiud, „Cartierul nou” se înnoieşte
Se pare că fenomenala distanţă dintre sat şi oraş din interiorul municipiului Aiud va dispare în curând, cel puţin aşa dă de înţeles executivul primăriei municipale.
După mai bine de 70 de ani de la înfiinţarea lui, unui cartier din municipiul Aiud i-a venit, în sfârşit, rândul, de a fi în atenţia administraţiei locale. Indiferenţa administrativă a celor care s-au perindat la cârma acestui secular orăşel ardelean este pe cale de a dispărea, dat fiind că în curând administraţia spune că are de gând să împlinească visul de peste o jumătate de secol al celor care locuiesc în vechiul „Cartier nou” şi să le modernizeze străzile şi trotuarele. În cadrul ultimei şedinţe de consiliu local ce a avut loc în decembrie 2013, aleşilor locali li s-a cerut şi au aprobat fără niciun comentariu investirea a peste 5 milioane de lei pentru lucrările de intervenţii şi modernizare a 11 străzi din acest cartier, la care s-a adăugat zona blocurilor din strada Transilvaniei, unde locuieşte şi actualul primar. Potrivit edililor, suma trebuie să asigure finanţarea pentru rezolvarea scurgerilor apelor pluviale, prin realizarea unui sistem de colectare şi dirijare a acestora, cât şi pentru lucrările de îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie auto şi pietonală prin modernizarea străzilor şi trotuarelor. În acest context, sunt vizate străzile: Făget pe o lungime de 215 metri liniari, Brazilor (494 m), Emil Racoviţă (178 m), Cireşilor (157 m), Mioriţei (147 m), Crinului (92 m), Mesteacănului (153 m), Salcâmilor (190 m), Viitorului (179 m), Florilor (356 m), Gheorghe Doja 9632 m) şi str. Transilvaniei (327m).
Potrivit datelor serviciului tehnic al Primăriei Municipiului Aiud, lucrările vor consta în terasamente (desfaceri beton, şanţuri şi trotuare), infrastructură şi suprastructură (lucrări la drumuri borduri şi trotuare) şi lucrări de artă (podeţe şi accese pe proprietăţi), iar valoarea totală, conform devizului general, este de 5.173.826 de lei exclusiv TVA, din care numai lucrările de construcţii montaj vor avea la dispoziţie suma de 4.480.269 de lei fără TVA.
FOTO: ARHIVĂ
Administrație
Au început lucrările de asfaltare în zona Transalpina Nord din Aiud. Unsprezece străzi vor fi modernizate până la finalul anului
Lucrările de așternere a primului strat de asfalt au început în zona Transalpina Nord din municipiul Aiud, marcând o nouă etapă a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

În cadrul investiției vor fi modernizate 11 străzi: Zorilor, Viilor, Nicolae Bălcescu, Livezii, Plugarilor, Păltiniș, Țiglărie, Fântânele, Valea Aiudului, Gheorghe Lazăr și Dudului. Acestea reprezintă toate arterele incluse în proiectul finanțat prin programul guvernamental.
Potrivit administrației locale, lucrările au înregistrat întârzieri de câteva luni din cauza măsurilor și restricțiilor impuse prin ordonanțele guvernamentale, care au afectat desfășurarea investițiilor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
În prezent, proiectul a intrat în etapa de asfaltare, iar autoritățile estimează că toate cele 11 străzi vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, dacă ritmul lucrărilor va fi menținut și condițiile meteorologice vor fi favorabile.
Modernizarea infrastructurii din zona Transalpina Nord are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de circulație, creșterea siguranței rutiere și facilitarea accesului locuitorilor la o rețea de drumuri modernizată. Finalizarea investiției va contribui la dezvoltarea cartierului și la creșterea confortului pentru cetățenii care locuiesc în această parte a municipiului Aiud.
Administrație
Primăria Aiud a lansat licitația pentru un coridor de mobilitate urbană de peste 30 de milioane de lei
Primăria Aiud a lansat, în 7 iulie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), licitația pentru execuția lucrărilor și furnizarea dotărilor aferente proiectului „Realizare Coridor de mobilitate urbană integrată și sustenabilă în municipiul Aiud: Strada Tudor Vladimirescu – Strada Cuza Vodă – Strada Transilvaniei”.

Contractul are o valoare estimată de 30.307.975,23 de lei, fără TVA, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la data de 18 august 2026.
Investiția urmează să fie finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027 și vizează modernizarea uneia dintre cele mai circulate axe rutiere din municipiu, cu scopul de a îmbunătăți mobilitatea urbană și de a reduce impactul traficului asupra mediului.
Coridor de mobilitate pentru transport public, pietoni și bicicliști
Proiectul face parte din strategia de mobilitate urbană a municipiului Aiud și urmărește transformarea traseului format din străzile Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă și Transilvaniei într-un coridor modern, adaptat cerințelor actuale privind transportul sustenabil.
Potrivit documentației tehnice, investiția va contribui la creșterea atractivității transportului public, la îmbunătățirea condițiilor pentru pietoni și bicicliști și la reorganizarea circulației rutiere, astfel încât traficul să devină mai sigur și mai fluent.
În același timp, proiectul are ca obiective reducerea emisiilor de carbon și încurajarea utilizării unor mijloace de transport alternative autoturismului personal.
Investiția include și lucrări la rețelele de utilități
Contractul scos la licitație nu vizează doar lucrările de infrastructură, ci și furnizarea dotărilor necesare funcționării noului coridor de mobilitate, în conformitate cu cerințele programului de finanțare europeană.
De asemenea, vor fi executate lucrări de relocare și modernizare a rețelelor de utilități, inclusiv intervenții la infrastructura electrică și la rețelele de comunicații, necesare pentru implementarea proiectului.
Proiect inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă
Coridorul de mobilitate reprezintă una dintre investițiile prioritare prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Aiud pentru perioada de programare 2021–2027.
Înainte de lansarea licitației, Consiliul Local Aiud a aprobat documentația tehnico-economică în faza DALI și indicatorii tehnico-economici ai investiției, etapă necesară pentru obținerea finanțării europene și demararea procedurii de achiziție publică.
Continuarea investițiilor în transportul urban
Noul proiect completează investițiile realizate deja de administrația locală în domeniul transportului public. Din vara acestui an, municipiul Aiud utilizează autobuze electrice achiziționate prin fonduri europene, iar realizarea coridorului de mobilitate are rolul de a integra infrastructura rutieră modernizată cu transportul public ecologic.
Prin această investiție, autoritățile locale urmăresc dezvoltarea unui sistem de mobilitate urbană mai eficient, mai sigur și mai puțin poluant, în concordanță cu obiectivele europene privind transportul sustenabil.
Administrație
Spațiile verzi de pe strada Iuliu Maniu și de la ieșirea din Aiud au fost reamenajate printr-un parteneriat public-privat
Spațiul verde de pe strada Iuliu Maniu și sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Aiud au fost reamenajate în urma unei colaborări dintre administrația locală și două societăți din mediul privat, Grădina lu’ Mărs și Pepiniera Cioclea.

Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, lucrările de amenajare au fost realizate cu titlu gratuit de către cele două firme și includ plantarea unei game variate de specii ornamentale, alese astfel încât să asigure perioade succesive de înflorire pe parcursul anului.
„Amenajarea cuprinde o gamă variată de plante, alese astfel încât să ofere culoare și perioade succesive de înflorire pe tot parcursul anului. Plantele de sezon vor fi completate și întreținute de colegii de la SPAPL Aiud, iar pentru o întreținere eficientă a fost instalat și un sistem semiautomat de irigații”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Primăria precizează că acest proiect reprezintă un exemplu de colaborare între administrația publică și mediul privat, apreciind că astfel de parteneriate pot contribui la îmbunătățirea aspectului spațiilor publice.
„Acest parteneriat public-privat este un exemplu de bună practică, inspirat din marile orașe, care dovedește că și la Aiud colaborarea dintre administrație și mediul privat poate transforma spațiile publice în locuri mai verzi, mai frumoase și mai primitoare”, se mai arată în mesajul transmis de Primăria Aiud.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului



























Marginean Felix
09.01.2014 la 13:59
Sa le dea Dumnezeu minte si sanatate, dupa cum zicea strabunica mea!
Careva
09.01.2014 la 15:53
Dupa cum se vede, toti functionarii,consilierii sau altii, mai apropiati ai primarului, lingai, or sa aibe strazi asfaltate :))) in rest, nu :))) asa merge treaba in oras… oricum e un lucru bun!!!
Tete
09.01.2014 la 17:20
…prieteni buni nu va grabiti ca la domnul primar Josan de la a spune si la a face este cale de cativa zeci de ani sau nu va amintiti ca in urma cu cativa ani am aflat ca vom avea semafoare in oras si nu avem nici acum sau ca vom avea o baza sportiva ultra moderna in locul stadionului Olimpia si a cartodromului iar ce avem acum acolo este o baza de antrenament cu vreo 200 de locuri in tribuna si un cartodrom in care cine vrea si este prieten cu domnul Josan isi poate depozita nisipul,tevile,balastrul(este vb de firma Domar s.r.l) si multa mizerie pt ca GREEN DAYS nu viziteaza zona respectiva,nu mai dau alte exemple ca sunt scarbit!