Actualitate
La Aiud, locurile de joacă au devenit pericole publice

Aceştia afirmă că noul mobilier montat de către firma contractată de administraţia locală este un pericol pentru integritatea fizică a copiilor şi că le este frică să-şi lase copiii să se mai joace. În urma unor investigaţii făcute de noi, a reieşit faptul că în numai o săptămână, în cele trei locuri de joacă reamenajate, s-au accidentat mai mulţi copii, unii dintre ei având nevoie de intervenţii chirurgicale.
O fetiţă, însoţită de părinţii săi, care se juca alături de câţiva copii în părculeţul de lângă fostul Cinematograf „Progresul”, s-a urcat pe un balansoar. Când se balansa mai bine împreună cu prietena sa, sistemul de siguranţă a prinderii balansoarului a cedat, iar fetele au căzut, fiind lovite de piesele construcţiei create pentru distracţie. În ajutorul fetelor au sărit părinţii lor şi alte persoane majore care se aflau în apropiere. Aceştia au încercat să oprească sângele care curgea din zona occipitală a uneia din fete, după care au plecat de urgenţă la spital. Cadrele medicale au suturat plaga şi au stabilit că fetița a avut mare noroc întrucât s-a ales doar cu câteva copci. Un accident similar s-a produs la locul de joacă din cartierul „Sg. Haţegan”, unde a fost accidentat un băieţel, care a avut şi el nevoie de intervenţie chirurgicală.
„Au pus un mobilier frumos colorat, prost gândit şi prost făcut. În momentul în care fetiţa mea se juca pe leagăn, acesta s-a desprins din suport şi a lovit-o în cap. Sunt prost gândite. Eu unul nu am mai văzut ca un dispozitiv care este prins cu piuliţă filetată să nu aibă cea mai mică siguranţă împotriva desfiletării. Ar trebui ca administraţia locală să tragă la răspundere executantul acestor adevărate pericole frumos colorate”, ne-a declarat părintele fetiţei accidentate.
Potrivit oficialilor de la Spitalul Municipal Aiud, la cabinetul de primire urgenţe au fost înregistrate mai multe cazuri de copii accidentaţi, cei mai mulţi dintre ei prezentând escoriaţii sau, mai grav, unele răni, în special în zona craniană, care au necesitat sutură chirurgicală.
În urmă cu aproximativ o lună, administraţia locală a început o campanie de modernizare şi dotare a locurilor de joacă pentru copii. Pentru aceasta, Consiliul Local a aprobat cheltuirea sumei de 100.000 de lei, bani care au finanţat reamenajarea locurilor de joacă din cartierele cu locuinţe colective şi amenajarea unui loc nou de joacă în cartierul Gheorghe Doja.
Actualitate
Femeie din Aiud, trimisă în judecată după moartea fetiței născute acasă. Copilul ar fi fost ascuns timp de 13 ore
O femeie în vârstă de 42 de ani din Aiud a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, fiind acuzată de violență în familie în varianta omorului calificat, după ce și-ar fi ascuns nou-născuta într-un coș de rufe, în locuință. Potrivit procurorilor, fetița s-ar fi născut vie, însă a murit în lipsa asistenței medicale.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată a femeii prin rechizitoriul întocmit la data de 23 octombrie 2026. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Alba.
Femeia ar fi născut singură, acasă, în Aiud
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 17 decembrie 2025, femeia ar fi născut singură, la domiciliul său din Aiud, o fetiță prematură, fără asistență medicală.
După naștere, în loc să solicite ajutor, aceasta ar fi pus copilul într-o pungă de plastic și l-ar fi ascuns în coșul de rufe din baie.
În jurul orei 20:20, când soțul și fiica sa s-au întors acasă, femeia i-ar fi spus soțului că are o menstruație abundentă. Aproximativ 40 de minute mai târziu, a sunat la 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe, fiind transportată la Spitalul Municipal Aiud.
Conform procurorilor, femeia nu le-ar fi spus cadrelor medicale că născuse, deși investigațiile ecografice indicau semne ale unei nașteri recente.
Copilul a fost găsit mort în coșul de rufe
În dimineața următoare, după ce medicul ginecolog a confruntat-o cu rezultatele investigațiilor, femeia ar fi recunoscut că născuse acasă. Medicul a sesizat poliția, iar oamenii legii, împreună cu soțul femeii, au găsit fetița decedată în coșul de rufe din locuință.
Anchetatorii susțin că nașterea ar fi fost ascunsă timp de aproximativ 13 ore.
Potrivit concluziilor medico-legale, fetița s-a născut vie și a respirat spontan cel puțin 20 de minute. Decesul ar fi fost provocat de probleme respiratorii apărute în contextul nașterii fără asistență medicală, când intervenția rapidă a personalului medical ar fi fost esențială pentru supraviețuirea copilului.
Inculpata a fost arestată preventiv, apoi plasată sub control judiciar
Pe parcursul anchetei, femeia a fost reținută și ulterior arestată preventiv, în ianuarie 2026. Începând din aprilie 2026, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, iar ulterior cu măsura controlului judiciar.
Cauza a fost trimisă spre judecare Tribunalului Alba, instanță competentă să soluționeze dosarul în primă instanță.
Trimiterea în judecată nu înseamnă că inculpata este vinovată. Vinovăția poate fi stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar până atunci femeia beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Actualitate
Târgul de Crăciun din Aiud se deschide în decembrie. Patinoarul de 450 mp, principala atracție
Aiudul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă, iar atmosfera Crăciunului va cuprinde orașul începând din 4 decembrie 2026, când vor fi aprinse luminile festive și își va deschide porțile Târgul de Crăciun. Ediția din acest an vine cu noi atracții pentru vizitatori, printre care un patinoar de aproximativ 450 de metri pătrați, concerte, spectacole pentru copii, un carusel și plimbări gratuite cu trenulețul Moșului.
Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, organizatorii își propun să transforme evenimentul într-un punct de atracție pentru locuitorii municipiului și pentru turiștii care vor să se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Față de ediția precedentă, iluminatul festiv va fi extins cu aproximativ 25%, iar clădirea Primăriei va beneficia de un decor special.
Bradul de Crăciun, cu o înălțime de aproximativ 10 metri, va fi amplasat în parcul din fața Primăriei, în timp ce patinoarul va ocupa un loc central în cadrul târgului.
Patinoar de 450 mp, deschis zilnic până la ora 22:00
Una dintre principalele atracții ale ediției din acest an va fi patinoarul, care va avea aproximativ 450 de metri pătrați și va funcționa zilnic, între orele 12:00 și 22:00. Activitatea pe gheață va fi asigurată de Transylvania Ice Skating din Cluj, însă tarifele pentru închirierea patinelor nu au fost stabilite deocamdată.
Organizatorii pregătesc și alte activități pentru familiile cu copii. Trenulețul Moșului va oferi plimbări gratuite prin oraș în fiecare sâmbătă și duminică, iar cei mici se vor putea bucura de un carusel și de un trenuleț pe șine.
Atelierul Copiilor, povești la gura sobei și teatru de păpuși
Programul dedicat celor mici va include ateliere de creație și activități tematice organizate în cadrul Atelierului Copiilor. Acesta va funcționa într-un cort de 5 x 10 metri, decorat cu ghirlande luminoase și voal alb, unde copiii vor putea participa la activități creative și vor asculta povești la gura sobei.
De asemenea, vizitatorii vor putea urmări un spectacol de păpuși susținut de Teatrul de Păpuși Puck din Cluj, una dintre surprizele pregătite pentru publicul tânăr.
Târgul va include zece căsuțe și trei rulote, unde vizitatorii vor putea descoperi oferta comercianților. Una dintre căsuțe va fi amenajată special sub denumirea de „Căsuța Faptelor Bune” și va fi pusă gratuit la dispoziția fundațiilor și asociațiilor din Aiud, pentru promovarea inițiativelor comunitare.
Concerte, artiști locali și petrecere de Crăciun cu DJ
Programul artistic va reuni artiști naționali și locali, ansambluri și coruri din comunele învecinate. Numele artiștilor care vor urca pe scenă nu au fost anunțate încă, însă reprezentanții administrației locale au precizat că vor fi incluse genuri muzicale adresate tuturor categoriilor de vârstă.
Pe scena târgului va avea loc și tradiționala petrecere de Crăciun, cu un DJ din Aiud și un spectacol de lumini. Totodată, școlile din municipiu sunt invitate să organizeze propriile spectacole de sărbători, fiecare instituție urmând să beneficieze gratuit de scenă pentru o seară dedicată programului artistic.
Iluminat festiv mai bogat și decor special la Primărie
Pregătirile pentru eveniment au început deja, angajații Primăriei Aiud lucrând la decorațiunile care vor împodobi orașul. Iluminatul festiv va include cu aproximativ 25% mai multe beculețe față de anul trecut, iar comercianții din centrul municipiului sunt încurajați să își decoreze spațiile cu lumini în nuanțe de alb cald, pentru a păstra unitatea vizuală a evenimentului.
Clădirea Primăriei va avea un decor diferit față de cel din anii precedenți, iar organizatorii anunță și o surpriză în fața instituției, pe trotuar.
„Magia Crăciunului revine la Aiud pe 4 decembrie, atunci când vom aprinde iluminatul festiv în oraș, vom deschide Târgul de Crăciun și îl vom aștepta pe Moș Crăciun, care vine pregătit cu cadouri pentru toți copiii”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.
Prin diversitatea atracțiilor și a activităților pregătite, administrația locală își propune ca ediția din 2026 să atragă mai mulți vizitatori și să transforme centrul municipiului într-un spațiu de întâlnire pentru întreaga comunitate, pe durata sărbătorilor de iarnă.
Actualitate
Acțiune împotriva migrației ilegale în Aiud. Peste 50 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Polițiștii din Aiud și reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. În cadrul controalelor, au fost verificați 53 de cetățeni străini cu drept de muncă în România, 16 autovehicule și două unități de cazare, fără a fi constatate nereguli.
Acțiunea a avut loc în 22 octombrie 2026, în intervalul orar 14:00–16:00, pe raza municipiului Aiud, și a vizat respectarea legislației privind regimul străinilor și prevenirea migrației ilegale.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, verificările persoanelor și ale autovehiculelor au fost realizate inclusiv prin intermediul aplicației eDAC. În urma controalelor, nu au fost identificate nereguli.
De asemenea, polițiștii au verificat două unități de cazare în care sunt găzduiți cetățeni străini. Cu această ocazie, persoanelor străine le-au fost reamintite regulile de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.
Reprezentanții autorităților anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale rămânând o prioritate.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 11 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”



Regele Momo
28.04.2015 la 12:00
cine a proiectat si a dat in executie locuri de joaca pentru copii fixate pe dale de beton- chiar daca sunt cateva dale de cauciuc puse cu zgarcenie imediat sub ele, a dovedit lipsa de bun simt; si cine le-a comandat si le-a platit, si mai multa ; adica e cava care seamana ca si conceptie a ”beneficiarului” cu renovarea cetatii- sa fie banii bagati, nu conteaza cum si pentru ce, mai bifam electoral o ”realizare” in halba de jos