Direcţia Judeţeană de Cultură (DJC) Alba asemuieşte lucrările de artă cu… mobilierul urban, nefăcând nicio diferenţă între o sculp¬tură realizată de artistul plastic şi o bancă, un coş de gunoi sau un stâlp de iluminat, fie el ornamental sau nu.

Astfel, în baza unei adrese a Direcţiei Judeţene de Cultură (DJC) Alba, un număr de cinci sculpturi de interior, realizate în taberele de artă în decursul anilor în Aiud, au fost plasate sâmbătă, 15 octombrie, pe domeniul public, în Piaţa „Roma”, lângă Catedrala Greco-Catolică, având statutul de… „mobilier urban”. La eveniment au participat artiştii prezenţi în tabăra interetnică care tocmai s-a încheiat, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale, iar invitat de onoare a fost consilierul preşedintelui Klaus Iohannis, Sergiu Nistor. Amplasarea lucrărilor a fost acceptată de administraţia locală aiudeană actuală, care nu a făcut alt-ceva decât să pună în practică prevederile unei mai vechi hotărâri de consiliu local (HCL 176/30.09.2015), hotărâre luată având ca „bază legală” acordul dat de către DJC Alba, care s-a erijat atribuindu-şi prerogativele Comisiei Naţionale pentru Lucrări de For Public, stabilită prin Legea 120/2006 revizuită şi adăugită. Potrivit acordului exprimat de DJC Alba prin adresa 851/21.08.2015, „o operă de artă contemporană de regulă reprezintă o creaţie a unui artist în viaţă. În această situaţie, opera de artă nu este considerată, din oficiu, ca aparţinând patrimoniului cultural naţional. O astfel de operă de artă poate fi considerată şi încadrată, după caz, ca mobilier urban, putând fi expusă în spaţiile publice, cu acordul şi aprobările autorităţilor publice locale”, uitând prevederile Art. 5 din Legea 120/2066, care spune clar: „Amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public”. Cu alte cuvinte, în opinia DJC Alba, atât timp cât autorii trăiesc, lucrările artiştilor italieni Gianfranco Scafidi şi Giuseppe Strano Spitu, ale grecului Iorgos Ilioupulos, ale elveţiencei Vera Staub, recunoscuţi ca valoare artistică internaţională indiscutabilă, nu sunt altfel decât egale cu coşurile de gunoi şi jardinierele de la marginea drumului. Adică mobilier urban. În plus, DJC Alba consideră că dacă amplasarea se face pe un teren care nu se află în zona de protecţie a unui monument istoric, aceasta este legală, fapt pentru care afirmă în adresa mai sus citată că: „Din solicitarea dvs. rezultă faptul că amplasarea acestor opere de artă se doreşte a fi făcută în zona urbană (Piaţa „Roma”), teren pentru care nu este instituită o zonă protejată sau de protecţie a unui monument istoric” şi uită că în baza Legii 120/2006 revizuită şi adăugită, scrie clar la art.3 că: „În sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunurile imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate pe spaţiile publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în spaţiul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale”. Cu alte cuvinte, orice lucrare de artă amplasată pe spaţiul public se supune legii respective şi ar trebui să obţină acordul respectivei comisii. Conştientă de cele stipulate în lege şi pentru a intra oarecum în legalitate, administraţia locală a anunţat în şedinţa extraordinară de Consiliu Local al municipiului Aiud, şedinţă care a avut loc vineri, 14 octombrie, că intenţionează să modifice HCL 176/30.09.2015, prin care, la art. 1, „aprobă amplasarea în Piaţa Roma, din municipiul Aiud, a unui număr de 5 lucrări – sculpturi realizate în cadrul taberei internaţionale de arta plastică”, hotărârea urmând să aibă următorul conţinut: „Aprobă amplasarea provizorie în Piaţa Roma, din municipiul Aiud, a unui număr de 5 lucrări – sculpturi realizate în cadrul taberei internaţionale de artă plastică”, uitând în acest fel că în lege nu există cuvântul „provizoriu”. Şi, până la urmă, provizoratul este cam greu de realizat. Lăsând deoparte inestetica şi disproporţia din cazul unuia dintre „mobilierele urbane”, a soclurilor pe care sunt aşezate lucrările de artă, valoarea sau nonvaloarea lor artistică, lucruri pentru care ar fi trebuit ca acea Comisie pentru Lucrări de For Public să-şi spună cuvântul, provizoratul este un lucru nesigur dat fiind modul în care acele lucrări au fost cimentate. Oricum, din cauza unei hotărâri luate de fostul legislativ, cel puţin deocamdată, provizoriu, aşa cum spune administraţia publică locală, municipiul Aiud s-a ales cu un „mobilier urban” amplasat „temporar”, cuvânt care, probabil, va scuti administraţia de o groază de hârtii, ştiut fiind faptul că o lucrare de artă „mobilier urban” se poate amplasa pe domeniul public după întocmirea unei documentaţii laborioase: certificat de urbanism eliberat de consiliul local în raza căruia se propune lucrarea; hotărârea consiliului local cu aprobarea amplasării lucrării; plan de încadrare zonală; plan de situaţie; plan zonă de protecţie; desfăşurare perimetrală; fotomontaj loc amplasare + lucrare (colaj fotocopiat sau prelucrare computerizată) pentru obţinerea unei imagini cât mai apropiate de ansamblul final; fotografii ale machetei lucrării, format A4, din cel puţin trei unghiuri. Fotografiile trebuie să fie clare şi să permită observarea detaliilor. În cazul portretelor, detaliile vor fi prezentate separat; macheta propriu-zisă: la cererea comisiei; susţinere teoretică (motivaţie), maximum 1.000 de cuvinte; curriculum vitae al autorului/autorilor lucrării din care să reiasă calitatea de absolvent/absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior de specialitate; documentaţia se va prezenta în două exemplare, într-un dosar tip şină. Cam mult de lucru şi cam riscant, deoarece Comisia pentru Lucrări de For Public este una mai mult decât exigentă şi cu siguranţă că unele dintre lucrările propuse pentru a fi amplasate pe domeniul public s-ar putea să nu corespundă baremurilor. În ceea ce priveşte provizoratul, ne abţinem de la comentarii. Oricum, se ştie că la români, de obicei, provizoratul şi improvizaţia devin foarte uşor permanenţe.

Dorel LAZĂR