Fosta „şcoală de şoferi” a Aiudului, pe vremuri, una dintre cele mai redutabile şcoli de acest gen din ţară, a ajuns adăpost pentru câini şi motel al vagabonzilor, deopotrivă.

Clădirea cu parter şi două niveluri, de care-şi amintesc cu multă emoţie veteranii oraşului şi alţi mii şi mii de absolvenţi ce au învăţat şi au dormit în internatul ei, amplasată în imediata vecinătate a Spitalului Municipal şi a Colegiului „Titu Maiorescu”, s-a transformat în anii de după „revoluţie” într-o ruină. Aproape toate geamurile au fost sparte. Din interior, s-a furat aproape tot. Pe ici şi colo plafoanele au căzut. Zidurile sunt mâncate de ploi. Pe unele locuri au ajuns atât de degradate de te şi miri că această clădire mai stă în picioare şi nu s-a dărâmat. În sălile parăsite de aproape douăzeci de ani au mai rămas totuşi niste bănci, ca prin minune, şi câte o tablă. Atâta spaţiu irosit. Lăsat în paragină, în aşteptarea unor fonduri de reabilitare, când în urmă cu zece sau cincisprezece ani, cu investiţii minore şi uşoare urme de spirit gospodăresc, s-ar fi putut crea un spaţiu de petrecere a timpului liber pentru copii, un nou local de învăţământ, orice. Mult spaţiu lăsat de izbelişte într-o clădire care, după câte se ştie, la vechimea pe care o are, este de patrimoniu. Curtea interioară se întinde pe o suprafaţă demnă de invidiat. Este plină de bălării. Buruienile au ajuns să crească înalte şi groase în tulpină de te şi întrebi dacă nu cumva fac parte din lăstărişul unei noi păduri. Consiliul Local şi primăria au uitat că au în administraţie această clădire istorică din Aiud. Probabil preferă să o ţină în paragină. Or fi alte interese. Mai ştii? După sistemul ascunderii gunoiului sub preş, administraţia locală a municipiului Aiud a găsit soluţia de a ascunde de ochii celor care trec prin urbe starea accentuată de degradare în care a ajuns clădirea cu o istorie de aproape 120 de ani. Din prea multă „grijă şi preocupare administrativă” pentru patrimoniul construit şi probabil pentru ca această clădire să nu „răcească”, a învelit-o într-o plasă verde de protecţie antigrindină. Procedura este bună. Din două motive. În primul rând nu se mai vede mare lucru (afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul) şi al doilea, deoarece, la degradarea pe care o are, doar o grindină puternică este de ajuns pentru ca zidurile să cadă (paza bună trece primejdia rea).
Să nu uităm, discutăm despre o clădire care a fost construită la sfârşitul secolului XIX-lea, mai precis în perioada 1894-1895, iniţial având destinaţia de centru administrativ financiar al judeţului Alba de Jos, pentru ca apoi să devină, rând pe rând, cazarmă militară şi şcoală. Anual, în sălile ei învăţau şi-şi finalizau studiile sute de profesionişti în mecanică şi conducători auto. Pe lângă această clădire trec zilnic zeci din foştii ei locatari şi se uită cu milă la ea. Puţini ştiu că, în urmă cu câţiva ani, s-a încercat obţinerea unor fonduri prin unul dintre programele desfăşurate de Banca Mondială. Puţini ştiu că reprezentanţii acestei instituţii s-au crucit de modul în care a fost îngrijită de administraţia locală această clădire şi au concluzionat că este mai ieftin să construieşti o şcoală nouă decât să o repari pe aceasta. După modul în care arată această clădire îţi poţi face tot felul de gânduri despre vrednicia celor care au fost în fruntea administraţiei locale şi mai ales să te întrebi ce are de gând să facă cu această clădire administraţia de acum a municipiului.

Dorel LAZĂR

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS