Administrație
La Aiud, se va construi Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc – “Sf. Nicolae”
În data de 06.11.2013, a fost semnat contractul de finanţare nr. 114, încheiat pentru implementarea subproiectului Centru de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc “Sf. Nicolae” din municipiul Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 7, judeţul Alba. Solicitantul proiectului este Consiliul Local al municipiului Aiud, iar partener Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Aiud.
Valoarea totală a subproiectului este de 145.089 euro, din care 80.000 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă. Contribuţia proprie a solicitantului în natură şi în bani este de 65.089 euro.
Subproiectul are ca obiectiv general reabilitarea unei clădiri aflate în patrimoniul municipiului Aiud şi dotarea cu echipamente şi mobilier, în scopul
funcţionării centrului.
Obiectivele subproiectului sunt: reducerea numărului de copii separaţi de familiile lor, promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, reducerea factorilor de risc ce pot influenţa familiile vulnerabile şi copiii proveniţi din acestea, întărirea parteneriatului public – privat pentru susţinerea serviciilor destinate protecţiei copilului.
Beneficiarii direcţi ai subproiectului vor fi 15 copii de vârstă şcolară (7-14 ani), având risc crescut de separare de părinţi, cu domiciliul în municipiul Aiud, iar cei indirecţi, vor fi familiile naturale şi extinse ale copiilor, comunitatea locală, personalul angajat al centrului, care va beneficia de formare profesională.
Serviciile oferite în cadrul centrului vor fi complementare demersurilor şi eforturilor propriilor familii, precum şi serviciilor oferite de alţi furnizori de servicii sociale din municipiul Aiud.
Misiunea centrului este asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere şi socializare, consiliere, dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă, care să satisfacă trebuinţele identificate ale grupului ţintă, scăzând riscul de separare de părinţi.
Birou Comunicare şi Relaţii Publice al Primăriei municipiului Aiud
Administrație
Takács Albert Csaba, fost președinte executiv al UDMR, propus post-mortem Cetățean de onoare al Municipiului Aiud
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află un proiect de hotărâre privind acordarea, post-mortem, a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács Albert Csaba.

Născut la 30 martie 1955, la Aiud, într-o familie de confesiune romano-catolică, Takács Albert Csaba a urmat cursurile Liceului „Bethlen Gabor” din municipiu, pe care l-a absolvit în 1974. Și-a continuat studiile la Institutul Politehnic din Timișoara, în cadrul Institutului de Subingineri pentru Construcții Civile și Industriale din Hunedoara, pe care l-a absolvit în 1981.
Între anii 1982 și 1989, a lucrat în cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara, unde a ocupat funcția de mecanic-șef al Șantierului de Construcții-Montaj în Regie.
După izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, Takács Albert Csaba s-a implicat în evenimentele din 22 decembrie, devenind membru al primului comitet al noii puteri locale și unul dintre membrii fondatori ai Frontului Salvării Naționale (FSN) Hunedoara. La 4 ianuarie 1990, s-a numărat, de asemenea, printre membrii fondatori ai filialei Hunedoara a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).
Cariera sa politică a continuat în Parlamentul României. A fost ales deputat din partea UDMR în două legislaturi consecutive, în perioada 1990–1992 și 1992–1996. Ulterior, a ocupat pentru mai mulți ani funcția de președinte executiv al UDMR, având un rol important în conducerea formațiunii și în activitatea sa politică.
Takács Albert Csaba a murit în 2026, la vârsta de 71 de ani, în urma unui tragic accident produs în satul Corneni, comuna Aluniș, județul Cluj.
Potrivit informațiilor prezentate în proiectul de hotărâre, acesta obținuse în anul 2025 Conacul Schilling din Corneni. La 1 mai 2026, în timp ce se afla în localitate, a fost prins sub un tractor care avea atașat un dispozitiv de cosit. Accidentul i-a fost fatal.
Prin proiectul aflat pe ordinea de zi, Consiliul Local Aiud propune recunoașterea post-mortem a activității și contribuției lui Takács Albert Csaba prin acordarea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud.
Administrație
Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură
Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.
În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.
Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.
Administrație
Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”
Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.
Expozanții își vor amenaja propriile standuri
Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.
De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.
Participarea va fi gratuită
În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.
Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.
Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.
Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică
Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.
Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.
Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.
Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.
Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.
Constantin PREDESCU
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine




























