Actualitate
La Aiud toamna este bogată… în câini
Toamna bogată a venit şi odată cu ea, împerecherea câinilor cu şi fără stăpân a atins apogeul. Zeci de animale comunitare care îşi fac veacul pe străzile şi cartierele municipiului Aiud joacă, în aceste zile, într-un veritabil film erotic. Problema este că, în galopul hormonal, haitele de câini sunt tot mai agresive iar pericolul de pe străzi, din ce în ce mai mare.
Nu poţi să te apropii de ele deoarece componenţii lor sunt extrem de surescitaţi şi nu ştii niciodată cum reacţionează. Dacă totul merge conform planurilor guvernanţilor şi primăria trece la aplicarea acelei legi, miile de aiudeni exasperaţi de zgomotul, mirosul, riscul bacteriologic şi temători pentru viaţa lor şi a copiilor lor ar putea să-şi vadă visul de ani împlinit: dispariţia „maidanezilor” din oraş.
Până când harnicii noştri parlamentari frământă legea, până se dezmeticesc autorităţile, până se fac angajările pentru ecarisaj, spectacolul erotic al comunitarilor se termină şi după perioada de gestaţie o nouă generaţie de „minicomunitari” păşesc în viaţă pe aleile şi străzile cartierelor. Acum perioada lor de împerechere este la apogeu, la fel este şi agresivitatea masculilor orbiţi de instinctul de perpetuare a speciei. Oriunde, în orice cartier, alee sau curte, unde apare câte o căţea în călduri, cel puţin cinci câini sar sau sparg garduri, o aleargă şi o urmează şi pe puţin 5 sau 10 aiudeni se retrag speriaţi din apropierea haitelor, păzindu-şi spatele. O problemă este că la acest show erotic stradal din regnul animal asistă o mulţime de copii, iar comportamentul animalelor, potrivit psiho-pedagogilor, i-ar putea afecta inclusiv fizic, nu doar psihic.
Din discuţiile pe care le-am avut cu zeci dintre aiudeni, concluzia se desprinde clar: eutanasierea, fie ea şi după o anumită perioadă de cazare în padocuri, ar trebui să se producă. „Singura soluţie este eutanasierea. Ştiu că întotdeauna au fost câini comunitari, dar ca şi acum, atât de mulţi, nu au fost niciodată. Trebuie stârpiţi. Din cele citite am aflat că, spre exemplu, în Bucureşti într-o singură perioadă nu au fost câini, în perioada ocupaţiei germane, din Primul Război Mondial. Atunci nemţii au împuşcat toţi câinii”, ne-a declarat doamna Aurora B., care locuieşte în cartierul Sg. Haţegan. La rândul lui, Victor M., locuitor din cartierul Micro III, ne-a spus: „Păi, ăştia de la „Seră” (Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local Aiud n.r.) nu sunt în stare de nimic. Nu au un plan de bătaie. Ce-i drept, e şi prea repede. Încă nu s-au organizat şi câini ne tot vin. Astă noapte am văzut o „Dacie papuc” care a „deversat” vreo 20 de câini. Oricine îi poate recunoaşte pe cei „proaspeţi” după cum se uită de rătăciţi în jur şi după cum se orientează pe stradă”. Părerea tuturor este că dacă se mai întârzie mult şi administraţia nu este în stare să contracareze acele „deversări de câini”, în curând în municipiu populaţia canină va ajunge atât de densă încât multora dintre aiudeni nu le va fi uşor să mai iasă din case.
D. L.
Actualitate
Femeie de 55 de ani, rănită într-un accident rutier pe DJ 107E, între Aiud și Ciumbrud
O femeie de 55 de ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 27 iulie 2026, pe DJ 107E, între Aiud și Ciumbrud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 21:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Aiud, aflat la volanul unui autoturism, circula pe DJ 107E, la kilometrul 2+400 de metri, pe direcția Aiud – Ciumbrud, când a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un podeț metalic.
În urma impactului, o femeie de 55 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Accident pe DJ 107E, între Aiud și Ciumbrud: un autoturism a intrat într-un cap de pod
Pompierii din cadrul Secției Aiud intervin, luni, la un accident rutier produs pe DJ 107E, între municipiul Aiud și localitatea Ciumbrud.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. Din primele informații, nu sunt persoane încarcerate.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, care asigură măsurile specifice și acordă asistență medicală, dacă situația o impune.
Actualitate
28 iulie 2026: Colocviile de Literatură și Arte, ediția a XXXI-a, la Aiud. Scriitorul Theodor Damian, invitatul de onoare
Municipiul Aiud găzduiește marți, 28 iulie 2026, de la ora 10:30, cea de-a XXXI-a ediție a Colocviilor de Literatură și Arte, eveniment care va avea loc în sala I.I.C. Brătianu din cadrul Primăriei Aiud.

Invitatul de onoare al ediției din acest an este scriitorul prof. univ. dr. Theodor Damian, directorul revistei bilingve română-engleză Lumină lină / Gracious Light, publicată la New York.
Programul manifestării cuprinde lansări și prezentări de carte, întâlniri poetice, conferințe, lecturi publice și un recital muzical.
Lansări și prezentări de carte
În cadrul evenimentului vor fi prezentate și lansate mai multe volume:
- Marcel Miron – Fântânile Cerului / Les fontaines du ciel, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig, Editura Inter-Art, Aiud, 2026;
- Ciprian Sabău – Pași;
- Patricia Goodrich și Ioan Hădărig – Poeme alese, în traducerea Casandrei Ioan.
Întâlniri poetice și conferințe
Programul include și:
- prezentarea Antologiei Româno-Etiopiene;
- conferința susținută de Viorel Cioflică – Restrângerea libertății, procesul creativ și dinamica relațiilor în grupul mic;
- prezentarea „Cea mai simplă formă de evadare”, susținută de Anda Comșa-Chiș.
De asemenea, publicul va putea participa la o sesiune de lectură susținută de Theodor Damian, Marcel Miron, Ioan Hădărig, Casandra Ioan, Ciprian Sabău și Anda Comșa-Chiș.
Evenimentul va fi completat de un recital muzical susținut de Marius Moga.
Volume propuse de traducătoarea Marcela Hădărig
În cadrul Colocviilor de Literatură și Arte, traducătoarea Marcela Hădărig va prezenta și volumele:
- Theodor Damian – Adam n’est pas mort, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig, cu ilustrații de Andrei Damian, Editura Vinea, București, 2024;
- Marcel Miron – Fântânile Cerului / Les fontaines du ciel, traducere în limba franceză de Marcela Hădăărig, cu ilustrații de Mădălin Țibichi, Editura Inter-Art, Aiud, 2026.
Colocviile de Literatură și Arte sunt organizate de Primăria Municipiului Aiud, prin Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu”, în parteneriat cu Fundația Inter-Art Aiud, cu sprijinul companiei Georgia Aiud. Din echipa de organizare fac parte Ștefan Balog, Ioan Hădărig și Zoltan Balog.
Constantin PREDESCU
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului





























