Rămâi conectat

Actualitate

La Aiud va avea loc cea de a doua ediţie a evenimentului „Dăruind, vei dobândi”

Publicat

în

Peste 200 de cetăţeni de vârsta a treia din municipiul Aiud sunt invitaţi la o petrecere de prindere a postului de Crăciun.

Aceştia sunt invitaţi de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud să se înscrie şi să-şi ridice personal biletele de participare la masa festivă prilejuită de lăsarea secului şi prinderea postului de Crăciun, masă care va avea loc marţi, 14 noiembrie 2017, la Salonul Giorgia din municipiu. Având denumirea generică „Dăruind, vei dobândi” şi considerat de către organizatori ca fiind „o seară în familie”, evenimentul se află la a doua ediţie şi, potrivit organizatorilor, se doreşte a fi o întâlnire de suflet între seniorii municipiului şi administraţia locală, întâlnire în care se vor putea depăna amintiri şi petrece clipe frumoase asistând la un program plin de surprize oferit de organizatori.

Susţinând că „Momentul prinderii postului la români marchează începutul unei perioade de timp în care fiecare îşi îndreaptă gândurile către semenii săi, oferindu-le atenţie, dragoste şi sprijin şi având în vedere faptul că a dărui este în firea întregului univers, iar a accepta darul este a doua natură a universului, precum şi faptul că cel care dăruieşte, dobândeşte negreşit fericire şi împlinirea din zâmbetul celui care a primit”, în încercarea de a aduce un strop de fericire în sufletul fiecărui participant la eveniment, administraţia locală a cerut consiliului local şi a obţinut aprobarea de a cheltui pentru susţinerea financiară a evenimentului suma de 4.000 de lei. „Am fost şi anul trecut şi mi-a plăcut tare mult. Abia aştept să fim din nou împreună, ştiţi de ce? Deoarece în fiecare an zeci de oameni ne părăsesc, se duc dincolo, pe lumea cealaltă şi cred că este foarte bine să ne bucurăm de fiecare clipă şi pentru că binele îl pot face oamenii deosebiţi, iar rău oricine”, ne-a declarat domnul A.P., unul dintre participanţii la acest eveniment care se pare că va deveni tradiţional în municipiul Aiud.

Dorel LAZĂR




Actualitate

Bărbat din Aiud, reținut după ce a distrus două uși, o cameră de supraveghere și instalația de apă dintr-un bloc

Publicat

în

Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 iulie 2026, în intervalul orar 00:30 – 01:30, într-un bloc situat pe strada Axente Sever din Aiud.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat mai multe distrugeri folosind un obiect contondent. Acesta ar fi avariat două uși de acces în apartamente, camera de supraveghere montată pe holul imobilului, precum și ansamblul de branșament al apei care face legătura dintre rețeaua publică și unul dintre apartamente.

Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 21 iulie 2026 bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea dispunerii măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Noile biciclete de închiriat din Aiud, tot mai aproape de lansare. Sistemul de bike-sharing se află în etapa finală de testare

Publicat

în

Sistemul public de închiriere a bicicletelor din municipiul Aiud se apropie de momentul inaugurării. În această perioadă sunt efectuate ultimele teste și verificări tehnice, înainte ca bicicletele să fie puse la dispoziția publicului.

Proiectul face parte din investițiile realizate pentru modernizarea transportului urban și promovarea mobilității sustenabile. Acesta presupune amenajarea unui sistem public de bike-sharing, cu stații amplasate în mai multe zone ale municipiului și acces la biciclete prin intermediul unei aplicații dedicate.

Prin implementarea acestui sistem, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor o alternativă de transport nepoluantă, contribuind la reducerea traficului auto și la încurajarea deplasărilor pe distanțe scurte cu bicicleta.

Investiția este inclusă într-un proiect mai amplu de mobilitate urbană, care a cuprins și achiziția de autobuze electrice, instalarea stațiilor de încărcare și modernizarea infrastructurii de transport din municipiu.

Dacă testele finale se vor încheia fără probleme, sistemul de bike-sharing ar urma să fie inaugurat în perioada următoare, iar locuitorii din Aiud vor putea utiliza bicicletele pentru deplasările zilnice.




Citește mai mult

Actualitate

Acces mai sigur la Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud. Balustrada a fost reparată și modernizată printr-o sponsorizare

Publicat

în

Accesul către Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud este, începând de astăzi, mai sigur pentru pacienți, după finalizarea lucrărilor de reparație și modernizare a balustradei de pe aleea de acces.

Intervenția a inclus repararea structurii existente, revopsirea acesteia și montarea unei mâini curente noi, contribuind la creșterea siguranței și a confortului persoanelor care ajung zilnic la ambulatoriu.

Lucrările au fost realizate prin sponsorizarea oferită de SC Real Doc Forest SRL, companie căreia reprezentanții spitalului i-au transmis mulțumiri pentru implicarea în sprijinul comunității locale.

Reprezentanții unității medicale subliniază că, deși poate părea o intervenție de mici dimensiuni, astfel de investiții au un impact important asupra pacienților, în special pentru persoanele în vârstă sau cu mobilitate redusă. Fiecare îmbunătățire contribuie la crearea unui mediu mai sigur și mai primitor pentru cei care beneficiază de serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud