Știri din zonă
La Lopadea Nouă, sărăcia se împarte procentual!
Deşi nemulţumiți de modul în care s-au alocat sumele defalcate de la bugetul de stat, consilierii locali ai comunei Lopadea Nouă au aprobat bugetul anului 2015.
Propus de către primarul Marian Indreiu, noul buget este de 2.904.000 lei. „Aş putea spune că este un buget la limita subzistenţei. Modul de repartizare a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ne-a văduvit de sume importante menite să susţină continuarea strategiei de dezvoltare a comunei. Acum suntem nevoiţi să ne descurcăm aşa cum putem. Lipsa, pe care trebuie să o substituim cumva, nu ne vor opri investiţiile pe care ni le-am propus”, ne-a declarat primarul comunei, Marian Indreiu. Acesta ne-a informat că din cele 2,904 milioane de lei, suma de 1.177.000 lei va asigura finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructura comunei şi că intenţionează ca la această sumă să mai adauge ceva prin atragerea de fonduri ca urmare a depunerii mai multor proiecte. „Am depus nişte proiecte şi sper să obţin sume importante pentru derularea lor în comună. În plus de aceasta, mai avem unele creanţe de încasat, aşa că vom „petici” bugetul în aşa fel încât să ne descurcăm”, ne-a mai declarat edilul. Prin noul buget aprobat sumele au fost repartizate „în mod onest şi nepreferenţial” pentru toate cele şapte localităţi componente ale comunei. „Pe mine nu mă interesează cine m-a votat şi cine nu m-a votat sau dacă cetăţenii au fost sau nu la vot. Am repartizat sumele pentru investiţii în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii respective. Localităţii care are mai mulţi locuitori este normal să îi repartizez mai mulţi bani deoarece are nevoi mai mari. Nu aşa a procedat Guvernul, care a lăsat fără bani, la echilibrarea bugetelor, administraţii cu zeci sau sute de mii de locuitori şi a dat sume imense celor care au trei sau patru sute de locuitori”. Sistemul pe care l-a folosit primarul comunei Lopadea Nouă pare a fi unul simplu şi just. Banii pentru investiţii au fost repartizaţi procentual în funcţie de numărul locuitorilor satelor. Astfel, centrului de comună, Lopadea Nouă, care are un număr de 1023 locuitori, i s-au repartizat 36% din cei 1.177.000 lei, localităţii Ciuguzel cu cei 631 locuitori ai săi, i s-a repartizat „o felie” de 22%, localitatea Băgău, care are 544 locuitori, are un procent de 19% din totalul sumei pentru investiţii, localitatea Beţa (393 locuitori) are 14%, localitatea Asânip (124 locuitori) 4,4%, localitatea Odverem (38 de locuitori) 1,35%, iar localitatrea Ocnişoara, cu cei 24 de locuitori ai săi, are un procent de 0,9%.
Dorel LAZĂR
Știri din zonă
Primăria Lopadea Nouă scoate la licitație lucrări pentru amenajarea de trotuare și șanțuri de scurgere, pe marginea DJ 107E
Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru lucrările de amenajare a șanțurilor și trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 107E, în intravilanul localității.

Contractul, cu o valoare estimată de 899.342,43 lei, fără TVA, vizează tronsonul 1, cu o lungime de 752 de metri. Ofertele pot fi depuse până la 27 octombrie 2026, iar durata estimată a execuției este de aproximativ șase luni.
Proiectul prevede amenajarea a 293 de metri de trotuare, cu lățimea de 1,20 metri, și construirea a circa 699 de metri de șanțuri betonate. Sunt incluse, de asemenea, refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente, amenajarea unei rigole carosabile și a unei parcări de 165 de metri pătrați, precum și modernizarea sau repararea podețelor transversale.
Lucrările mai prevăd realizarea a 30 de accese către proprietăți. Trotuarele vor fi pavate cu pavele autoblocante, montate pe fundație din balast și piatră spartă și încadrate cu borduri prefabricate. Soluțiile tehnice sunt proiectate pentru a facilita circulația pietonilor și evacuarea apelor pluviale.
Potrivit documentației, pe sectorul vizat există zone fără trotuare, iar șanțurile sunt, în unele locuri, degradate sau colmatate. Pietonii folosesc acostamentele ori spațiile verzi de la marginea drumului, iar scurgerea necorespunzătoare a apelor poate duce la acumulări în apropierea carosabilului și a proprietăților.
Prin investiție, administrația locală urmărește să îmbunătățească siguranța pietonilor și a traficului, accesul la gospodării și gestionarea apelor pluviale.
Știri din zonă
Tentativă de furt la Băgău: doi tineri ar fi forțat rezervorul unui excavator pentru a fura motorină
Duminică, 11 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 7/8 octombrie 2026, cei doi tineri ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului unui excavator, aparținând unei societăți comerciale, care se afla în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, cu intenția de a sustrage motorină. Aceștia nu ar fi reușit să sustragă carburant, întrucât rezervorul utilajului era gol.
În cursul zilei de azi, 11 octombrie 2026, în vederea dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri vor fi prezentați unității de parchet competente.
Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Știri din zonă
Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului
Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.
Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.
Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.
„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine



























Nicu
15.03.2015 la 4:08
Pe raza localitatii Ocnisoara, 35 (nu 24) de oameni nu benefiaza de nimic.Singura cale de acces se termina la 4 Km in satul Ciuguzel.Macar un drum de ar fi sa nu se mai chinuie oamenii cu noroaiele si cu masinile lasate departe in alte sate.Sper sa se rezolve aceasta problema odata pentru ca numai stiim ce sa mai facem si la cine sa mai apelam.Atat oamenii ce sunt sau se duc la Ocnisoara cat si acei o mana de copii care incanta ulitele satului nu inteleg de ce sunt condamnati la noroi??Domnule primar Marian Indreiu nu ramane decat sa va apucati odata de treaba!!