Rămâi conectat

Actualitate

La Penitenciarul Aiud deținuții participă la cursuri de calificare în meseria de frizer

Publicat

în

cursuri-detinuti-AiudAsociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia derulează în această perioadă în cadrul Penitenciarelor Aiud şi Târgu Mureş cursuri de certificare CNFPA pentru deţinuţi.

Astfel, în Penitenciarul Aiud, au loc două cursuri de frizer la care participă 40 de persoane private de libertate iar în Penitenciarul Târgu Mureş, 20 de deţinuţi sunt înscrişi la un curs de lucrător finisor în construcţii, al treilea de acest gen derulat până acum în acest penitenciar.

Potrivit Biroului de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, “fiecare curs durează trei luni, timp în care, persoanele private de libertate înscrise la cursuri participă şi la activitatea de informare cu privire la găsirea unui loc de muncă dar şi la şedinţe de consiliere socială şi psihologică de grup. De asemenea, pe lângă oportunitatea de a participa la curs, deţinuţii primesc 30 de zile reducere din pedeapsă. În cazul în care au suficiente prezenţe la activitatea de consiliere socială şi psihologică, fiecare deţinut va primi 25 de credite care sunt folosite în cadrul evaluării pentru liberarea condiţionată din penitenciar.

Cele trei cursuri se derulează în cadrul proiectului „Tranziţia spre libertate prin centre regionale de incluziune socială” implementat de Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi alte organizaţii.  Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a înfiinţat în cadrul acestui proiect şi Centrul Regional de Incluziune Socială Alba care are ca scop consilierea în vederea reintegrării în comunitate şi familie, a unui număr de 200 de foşti deţinuţi. Aceştia pot beneficia de următoarele servicii: consiliere psihologică şi socială, asistare în vederea integrării familiale, sociale, în special a integrării pe piaţa muncii prin organizarea unor burse a locurilor de muncă, asistarea beneficiarilor în vederea angajării sau calificării într-o meserie, oferirea sprijinului pentru inserţia în comunitate şi familie, precum şi oferirea sprijinului pentru găsirea unei locuinţe.”




Actualitate

Doi minori răniți după ce au căzut cu o trotinetă electrică, la Aiud. Unul dintre ei este inconștient

Publicat

în

Polițiștii au fost sesizați joi, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Aiud.

Potrivit primelor informații, doi minori, în vârstă de 14 și 15 ani, au căzut în timp ce se deplasau cu o trotinetă electrică, suferind leziuni corporale.

La fața locului au intervenit echipaje SMURD din cadrul Secției de Pompieri Aiud, pe strada B. Gabor, pentru acordarea primului ajutor medical.

Conform datelor transmise de ISU Alba, unul dintre cei doi minori este inconștient, însă respiră. Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate un echipaj SMURD de prim ajutor și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat alte informații privind starea victimelor.

UPDATE: Ambii minori vor fi transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Potrivit ultimelor informații, unul dintre aceștia este în continuare în stare de inconștiență.




Citește mai mult

Actualitate

Restricții pentru pietoni în Aiud: podul dintre Piața Roma și Piața Dr. Constantin Hagea, închis două zile începând de mâine

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud informează că, pentru finalizarea lucrărilor de reparații, podul pietonal care face legătura între Piața Roma și Piața Dr. Constantin Hagea va fi închis circulației în zilele de vineri și sâmbătă.

Pe perioada restricțiilor, pietonii sunt rugați să utilizeze rutele alternative pentru deplasare.

Reprezentanții administrației locale le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și își cer scuze pentru disconfortul creat de această măsură temporară.




Citește mai mult

Actualitate

Festivalul Internațional de Folclor Aiud 2026: Patru zile de muzică, dans și tradiții autentice. Programul complet

Publicat

în

Municipiul Aiud găzduiește, în perioada 30 iulie – 2 august 2026, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale verii din județul Alba.

Timp de patru zile, pe scena festivalului vor urca ansambluri folclorice din România și din șapte țări invitate, oferind publicului spectacole de muzică și dans tradițional.

„Aiudul devine din nou capitala folclorului internațional! Programul oficial al celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor Aiud este acum disponibil. Vă așteptăm să celebrăm împreună patru zile de muzică, dans și tradiții autentice”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.

Programul Festivalului Internațional de Folclor Aiud

Joi, 30 iulie

Ora 19:00 – Deschiderea oficială a festivalului și spectacol artistic susținut de toate ansamblurile participante.

Vineri, 31 iulie

Ora 19:00 – Spectacol folcloric cu participarea:

  • Ansamblului de Dansuri Maghiare Pipacs Ciumbrud;
  • Ansamblului Folcloric Dor Teiușan;
  • Ansamblurilor din Grecia, Turcia și Ucraina;
  • Ansamblului Folcloric Doina Aiudului.

Sâmbătă, 1 august

Ora 09:30 – Parada Portului Popular.

Ora 19:00 – Spectacol artistic susținut de:

  • Ansambluri din Republica Moldova și Italia;
  • Ansamblul Folcloric Valea Târnavelor;
  • Ansambluri din Mexic și Georgia;
  • Ansamblul Folcloric Doina Aiudului.

Duminică, 2 august

Ora 19:00 – Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud – ediția a XIV-a.

Seara de închidere va cuprinde un spectacol extraordinar susținut de toate ansamblurile participante.

La ediția din acest an vor participa formații folclorice din Georgia, Grecia, Italia, Mexic, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina, oferind publicului ocazia de a descoperi tradiții și obiceiuri din diferite colțuri ale lumii.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud